Tribuna
Astra film
Toamna se poartă mai multe nuanţe de roşu. Cum să le asortezi corect?
Liuba STARII
2063 vizualizari
Toamna se poartă mai multe nuanţe de roşu. Cum să le asortezi corect?
Roşul este culoarea oficială a sezonului rece. Mai mulţi designeri au ajuns la concluzia că această culoare va fi simbolul eleganţei şi va intra glorios în dulapurile femeilor. Nu există nimic mai îndrăzneţ şi mai atragător decât o ţinută aprinsă. Încearcă să ieşi în evidenţă şi să atragi privirile trecătorilor cu ajutorul unui look reuşit!

Roşul este pasional, conferă forţă şi atrage atenţia. Îl purtăm cu plăcere la petreceri, în club şi, în general, atunci când vrem ca prezenţa noastră să aibă un impact memorabil, însă când vine vorba de mediul de muncă, alegerile vestimentare trebuie să urmeze reguli diferite, fără să-ţi afecteze însă stilul personal. O culoare îndrăzneaţă aşa cum este roşul ajută femeile să se evidenţieze într-un mediu dominat de costume negre şi bleumarin, aşa cum se întâmplă în mediul organizational. De exemplu, dacă o femeie membră a Congresului american poartă o rochie roşie office, va intra cu siguranţă în atenţia mass-media. Să porţi această culoare este o metodă stilată de a te impune, şi în acelaşi timp extrem de feminină, aşa că ar fi o greşeală să nu profităm de ea. Mai ales când există numeroase modele de rochii midi roşii (excludem, bineînţeles, din start rochiile de seară roşii sau fustele mini roşii la birou), cu croieli în stil conic, care îţi vor contura un look de femeie puternică şi încrezătoare în forţele proprii. Dacă ţi se pare că o rochie complet roşie este prea mult, alege modele al căror design integrează şi alte nuanţe, precum negru, alb sau gri. Combinaţiile cromatice de roşu şi negru inspiră seriozitate, roşu şi alb feminitate, iar roşu şi gri un rafinament aparte, oricare din ele domolind intensitatea culorii principale. Nu uita că poţi transforma complet o ţinută roşie cu ajutorul accesoriilor. În cazul acesta, pentru birou vei avea grijă să asortezi nuanţe neutre, cele mai sigure fiind negru şi nude.Roşul se poate asorta cu alb, negru, violet, portocaliu, cărămiziu, verde, nuanţe de roşu închis.Roşul asortat simultan cu albastru şi galben nu arată prea bine, acestea pot fi asortate numai când albastrul tinde spre violet, iar galbenul spre portocaliu.

Seducţie, putere şi feminitate

O femeie într-o rochie roşie întotdeauna a inspirat seducţie, putere şi feminitate. Rochia roşie o poţi purta atât ziua cât şi seara. În oricare din aceste două momente ale zilei vei atrage priviri admirative asupra ta. Înainte de a-ţi etala noua rochie roşie, putem să-ţi dăm câteva sfaturi despre cum ar trebui să te machiezi atunci când porţi o rochie într-o culoare atât de puternică cum este roşul. Pentru doamnele care au un ton al pielii închis, sunt recomandate umbrele de roşu închis aşa cum este roşul cireşelor coapte sau cel al vinului, iar, pentru cele al căror ten este deschis, roşul tomată este cea mai bună alegere.

După ce ţi-ai aplicat baza (primer, fond de ten, pudra), este timpul să accentuezi ochii.

Aplică un singur strat de fard de ochi de bază, pornind de la colţul interior al ochilor. Foloseşte albul! Pentru a obţine un amestec de finisaj natural, dar elegant, aplică un strat subţire de fard de obraz alb, cu o perie de umbră. Începe din colţul interior în timp ce treci treptat spre exterior. Acum, cu ajutorul unui eyeliner lichid, trasează deaspura genelor superioare liniile ce urmăresc pleoapa, prelungind şi dând binecunoscuta formă a ochilor de pisică.Rujul nu poate fi altul decât cel roşu. Încearcă să găseşti acelaşi roşu ca şi cel al rochiei. Pentru ca să-ţi conturezi obrajii, foloseşte un bronzer peste care adaugă un blush cald ivory.

Câteva sfaturi pentru asortarea culorilor

Culorile închise vor pune în evidenţă culoarea roşie, iar aspectul nu e unul foarte fericit dacă vei purta o fustă neagră sau bleumarin împreună cu un top într-o nuanţă de roşu aprins, care va părea de două ori mai intens. Deci, în acest caz, optează pentru nuanţe mai puţin stridente de roşu. Albul sau orice culoare într-o nuanţă deschisă formează opusul regulii anterioare. Deci, dacă vrei să combini într-o ţinută un top, un palton sau un hanorac alb împreună cu o altă piesă predominantă roşie, cum ar fi o pereche de pantaloni sau o rochie, ai grijă că aceasta să fie într-o nuanţă cât mai deschisă pentru a evita crearea unui contrast puternic. Putem spune că roşul are o poveste destul de complicată în relaţie cu celelalte culori. Motivul ar fi că este una dintre cele mai intense culori din spectrul cromatic şi poate fi foarte uşor motivul unor greşeli vestimentare decât în cazul oricărei alte culori. Deci ţine, în general, cont de două reguli simple. Prima este să nu porţi niciodată, dar niciodată roşu într-un contrast complementar adică împreună cu verde. A doua regulă este mai puţin legată de nuanţa în sine şi ţine mai mult de calitatea produselor. Problema stă în felul următor: piesele roşii de calitate inferioară vor arăta ca atare, indiferent de câte reguli cromatice vei ţine cont.

Psihologia culorii

Culoare a puterii şi a sănătăţii, roşul înseamnă poftă de viaţă. Sunteţi între­prinzător, competitiv, ambiţios, îndrăzneţ, optimist, deschis, necomplicat. Oamenii "de culoare roşie" sunt incitanţi, provocatori şi pasionaţi (spre pasionali).Ei vor toată viaţa câte ceva şi, de obicei, îl vor acum! Sunt extravertiţi şi de cele mai multe ori îi găsiţi petrecând şi râzând. Da, dar de la atât de mult entuziasm, poate deveni agitat, încăpăţânat, irascibil, agresiv, impulsiv, repezit şi foarte nerăbdător. Chiar dacă ascultă opiniile altora, şi le ascultă politicos nu oricum, fac numai ce vor şi când vor. Aveţi tendinţa de a fi foarte protector atât cu sine cât şi cu cei din jur. Există şi persoane liniştite care preferă roşul, care pot emana calităţile calde, puternice, rezistente şi dătătoare de viaţă ale culorii, sau îşi maschează foarte bine adevăratele sentimente sub un exterior sobru. În orice caz, sunteţi o persoană pe care ne dorim să o avem prin preajmă. Oamenii care sunt iritaţi, bolnavi, epuizaţi sau copleşiţi de stres resping roşul şi se îndreaptă mai mult spre culorile reci, calme şi odihnitoare. Ce nu ne place este agresivitatea şi încordarea şi că acţionaţi deseori din impuls, fără să staţi prea mult pe gânduri, să analizaţi.

Foto: Gabi Hadiev






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

Profesional PN

acedo

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia