Am primit, recent, pe mailul „de serviciu”, un interesant studiu, al dr. Vasile Mărculeţ şi drd. Ioan Mărculeţ, din Mediaş, referitor la Ţinutul Mediaşului şi documentele istorice care îl menţionează, din care redăm aici partea a doua. Cred că, cel puţin pentru „vecinii” noştri ca municipiu, lectura va fi una utilă.

*
Referitor la originea numelui, un număr însemnat de istorici, începând încă din secolul al XVII-lea, afirmă originea romană a acestuia. În acest sens s-au pronunţat 1666 cronicarii Johann Tröster (1666), Ioannis Rosini (1685), Topographia Magni Regni Hungariae, publicată în 1718, sau topograful Johann Konrad von Weiss (1736).
Diferiţii istorici sau oameni de cultură din secolul al XIX-lea şi până în prezent au preluat total necritic aceste informaţii şi le-au perpetuat, susţinând că oiconimul Mediaş este de origine latină, derivat de la cohorta, castrul, municipiul sau colonia Media, care ar fi funcţionat pe aceste meleaguri. Astfel de opinii au exprimat protopopul greco-catolic Ioan Moldovan (1895), scriitorul George Togan (1944) geografului Ioan Raica (2004), preotul ortodox Ovidiu Ioan Găban (2002).
Din punctul nostru de vedere, opiniile specialiştilor care susţin originea latină a oiconimului Mediaş, derivat din numele Media al oraşului sau castrului roman omonim nu se susţin. Este adevărat că cercetările arheologice au evidenţiat pe teritoriul Mediaşului urme de locuire din epoca romană, dar aşezarea descoperită aici (după unii autori este vorba de trei sau chiar de patru aşezări) este eminamente una rurală, foarte departe de a fi un municipium şi, cu atât mai puţin, o colonia. Pe de altă parte, nici cea mai neînsemnată descoperire nu permite concluzia că numele ei ar fi fost Media. În ceea ce priveşte, castrul omonim, funcţionarea sa pe teritoriul oraşului Mediaş există doar în imaginaţia autorilor locali. Ca urmare, la actualul nivel al cercetării, existenţa sa este exclusiv una ipotetică, cercetările arheologice efectuate până în prezent ne reuşind să-i evidenţieze prezenţa. În concluzie, aşa cum preciza recent tânărul cercetător Mihai Chiriac, „nu avem deocamdată nicio informaţie arheologică, epigrafică, istoriografică sau de altă natură care să confirme cât de cât aceste simple supoziţii” şi implicit existenţa sa. Această constatare este valabilă şi pentru funcţionarea în regiunea Mediaşului aşa-numitei cohorte Media, căci, aşa cum preciza recent acelaşi specialist, „la nivelul Daciei romane, chiar la nivelul întregului imperiu, nu se cunoaşte o unitate militară auxiliară care să poarte numele Media”.
Nicolae Iorga considera oiconimul Mediaş ca fiind de origine românească. Ca urmare, susţine el, „Medivch nu înseamnă nimic în săseşte, precum nici Medgyes n-are niciun înţeles bun în ungureşte, pe când cu o obârşie românească, el ar veni de la Media, nume ce se întâmpină şi aiurea”.
Puţini specialişti locali susţin că oiconimul Mediaş ar fi de origine slavă sau salvo-română. Asemenea opinie exprimă arhitectul Michel Tănase, care susţine acesta provine din slavoneştile „medja” sau „medjas”, care au dat în limba română „megieş” şi „megieşie”.
Teza formulată de Michel Tănase rămâne însă discutabilă şi dificil de demonstrat. Dacă locuirea slavă în teritoriile de mai târziu ale terrei Medies este în afara oricărei discuţii, fapt confirmat de descoperirile aparţinând orizontului funerar de tip Mediaş, din secolele VII-IX, cuprinzând morminte birituale, în care predominante sunt însă cele de incineraţie, nu acelaşi lucru se poate afirma însă şi despre derivarea oiconimului Mediaş din termenii slavoni medja, medjas, care au dat în limba română termenul megieş şi familia sa de cuvine. Aşa cum precizează Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, termenul megieş este folosit în Evul Mediu, în Moldova şi Ţara Românească, el, ca şi întreaga familie de cuvinte pe care a generat-o, neimpunându-se în regiunile intracarpatice. În acelaşi context al termenilor slavi pătrunşi în limba română, precizăm faptul că dintre oiconimele menţionate în actele din 1283 şi 1289 în teritoriile aparţinând „terrei Medies”, doar unul singur, Moşna, are origine slavă certă.
Alţi specialişti, consideră oiconimul Mediaş ca fiind de provenienţă maghiară. Iniţiatorii acestei teze au fost cercetători de origine germană. Conform teoriei lor, numele Mediaş derivă din acela de meggy, care înseamnă vişină, respectiv meggyes, care s-ar traduce prin vişini. Asemenea păreri au exprimat G. Kisch (1924), W. Scheiner (1926) sau, ulterior, Th. Nägler (2002). Originea maghiară a toponimului Mediaş este susţinută de asemenea şi de slavistul Ion Petrovici (1970), precum şi de geografii Mircea Buza (2002) şi Ioan Mărculeţ (2010).
Michel Tănase respinge însă categoric asemenea opinii. El susţine că „forma Mediasch nu are nimic de-a face cu o ipotetică «livadă de vişini»: logica vegetaţiei şi culturile acestei epoci i se opun. Climatul de atunci era prea aspru şi interesul agricultorilor autohtoni era îndreptat spre culturi mai comune”.
În ceea ce ne priveşte, considerăm opiniile conform cărora toponimul Mediaş are origine maghiară ca fiind cele mai plauzibile. Argumentele aduse de arhitectul Michel Tănase împotriva lor nu se susţin. În primul rând, considerăm că termenul „livadă de vişini” nu se potriveşte şi, mai ales, nu se cuvine abordat stricto senso, ci el trebuie interpretat în sensul de pâlcuri de floră spontană, formate din cireşi şi vişini sălbatici, care şi astăzi se găsesc din abundenţă intercalate în pădurile de foioase din zonă. Nici argumentul climatic invocat de Michel Tănase nu este unul solid. Dacă clima ţinutului Mediaş de la sfârşitul secolului al XIII-lea şi începutul secolului al XIV-lea ar fi fost atât de aspră încât să facă imposibilă creşterea vişinului, a cărui origine îndepărtată este caucaziană, ne punem întrebarea cum a fost posibilă totuşi cultivarea viţei de vie, o plantă de origine mediteraneană, care are nevoie de un climat mult mai blând? Or cultivarea pe scară largă a viţei de vie în regiune este confirmată, fără dubii, de actul episcopal din 1289 care menţionează între dijmele datorate de bisericile locale din „terra Medies” Episcopiei de Alba Iulia dijma din vin.
În sfârşit, aducem în sprijinul opiniei noastre argumentul toponimic. Aşa cum este în prezent fapt demonstrat, dintre cele nouă oiconime menţionate de actul episcopal din mai 1289, cinci – Biertan, Mediaş, Şaroş, Copşa Mare şi Alma – sunt de origine maghiară, două – Richiş şi Brateiu – au origine românească, unul – Moşna – este de origine slavă şi unul – Alma – are origine germană.
Faptul că majoritatea oiconimelor din „terra Medieş” este de origine maghiară reprezintă, fără îndoială, rezultatul unei intense locuiri a ţinutului Mediaş, anterior colonizării săseşti, de către secui. Aşezarea secuilor în aceste locuri a avut la bază, în primul rând, considerente de ordin militar: apărarea frontierelor, în condiţiile în care cucerirea maghiară atingea în secolul al XII-lea cursul Târnavei Mari. Prezenţa secuilor în regiune este, de altfel, confirmată de descoperirea unor necropole de tip Bjelo-Brdo, cu un număr redus de morminte, cum este cazul celei de la Mediaş, unde sub ruinele unei bazilici romanice din secolul al XII-lea au fost descoperite morminte de inhumaţie care aveau inventare modeste specifice acestei culturi, dar şi de oiconimele semnalate, între care cel de Meggyes – ţinutul vişinilor – va fi extins asupra unui teritoriu mai întins, devenit „terra Medies” în documentele oficiale redactate în limba latină.