Tribuna
Ştiaţi că Tom şi Jerry au împlinit 80 de ani? Ei, bine acuma ştiţi! Dar că, iniţial, se numeau Jasper şi Jinx?
Ştiaţi că Tom şi Jerry au împlinit 80 de ani? Ei, bine acuma ştiţi! Dar că, iniţial, se numeau Jasper şi Jinx?
Nici acum nu ştiu cu ce-aş fi putut compara bucuria pe care Tom şi Jerry mi-o îngăduiau în mereu prea scurtele întâlniri din copilărie. Poate cu bananele despre care ani buni am crezut că nu se coc dacă nu stau la hodină, învelite-n ziare, cocoţate pe dulap. Prin anii 80, un popas de zece minute în mirajul lor cu peripeţii valora cât o vacanţă. Poate că de asta şi-au şi păstrat prospeţimea, cu toate că întâlnirile lor erau mereu un care pe care, iar Tom pierdea aproape de fiecare dată.

 

Şi acum ţin minte: aveam program sâmbăta, la fosta Şcoală de Arte, iar repetiţiile mijeau devreme în miezul dimineţii. La prânz, cine locuia, ca mine, la doi paşi de şcoală, avea şanse mari să prindă măcar ceva din cele zece, fix zece minute de desene animate sosite via Viorica Bucur. Parcă şi aud  tropăiala cu care ghearele îşi pregătesc atacul, în vreme ce colimatorul din irişi potriveşte ultimele setări...

Scoasă din minţi de şoarecele cu care împarte aceeaşi casă şi nu izbuteşte nicicum să-i vină de hac, pisica pune la cale scenarii întregi, cu momeală, capcane, cluxe, tot arsenalul. Isteţ şi mereu cu un pas înainte, şoarecele reuşeşte să înşface gustarea şi rămâne şi teafăr, şi cu burta plină. Aproape de fiecare dată, povestea se încheie la fel, cu Tom căzând în propriile capcane, strigând de durere şi gândindu-se la răzbunare.

De la primele apariţii, scurtmetrajele de desene animate cu Tom şi Jerry au primit mai multe premii Oscar, devenind cunoscute în toată lumea. În această săptămână, personajele create de Bill Hanna şi Joe Barbera au împlinit 80 de ani, scrie BBC News.

Departamentul de animaţie al MGM, unde au lucrat creatorii Bill Hanna şi Joe Barbera, s-a străduit să imite succesul altor studiouri care au jucat personaje precum Porky Pig şi Mickey Mouse.

Din plictiseală, animatorii,

ambii cu vârsta sub 30 de ani, au început să-şi contureze propriile viziuni. Barbera a spus că iubeşte conceptul simplu de desene animate pentru pisici şi şoareci, cu conflict şi goană, chiar dacă acest lucru mai fusese încercat de nenumărate ori, potrivit BBC News.

"Puss devine Boot" a fost primul scurtmetraj pe care l-au lansat, în 1940. Debutul a fost un succes şi a câştigat în studio o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj de animaţie. În ciuda muncii lor, animatorii nu au fost creditaţi.

Iniţial, managerii MGM le-au recomandat să nu îşi pună toate ouăle într-un singur coş. O schimbare a intervenit abia când o figură influentă din Texas a întrebat când va putea vedea o altă abordarea acestor „minunate desene animate cu pisici şi şoareci”.

Jasper şi Jinx, aşa cum au fost cunoscuţi pentru prima dată, au devenit Tom şi Jerry, iar prima serie, lansată în 1940, a fost intitulată ”Puss gets the Boot” (joc de cuvinte care aminteşte de Puss in boots-Motanul încălţat), fiind nominalizată la Oscar.

Cei doi animatori au realizat în următorii 20 de ani aproximativ 115 scurtmetraje bazate mai mult pe mişcare  în dauna dialogului.

Un serial de şapte minute cu Tom şi Jerry

 a ajuns să coste 50.000 de dolari, aşa încât, în anul 1957, MGM a hotărât să închidă studioul şi să redifuzeze episoade mai vechi.

Trei ani mai târziu, MGM a semnat un contract cu studioul cehoslovac Rembrandt Films, iar rezultatele au însumat 13 scurtmetraje noi cu celebrele personaje.

În 1963, personajul Mami doi Pantofi a fost înlocuit de un bărbat sau o femeie albă care îl pedepsesc în mod repetat pe Tom, bătându-l cu grătarul şi turnându-i pe gât o sticlă întreagă de băutură carbogazoasă. Ca să nu existe aluzii rasiale, personajul Mami doi Pantofi a fost eliminat.

"Când îi veţi privi va fi greu să ştiţi când au fost făcuţi”, spune Jerry Beck, istoric de desene animate.

 

"E ceva special cu animaţia. E totdeauna verde, nu se estompează. Un desen este un desen, este ca atunci când te duci să vezi tablouri. Da, ştim că sunt din anii 1800 sau 1700 - nu contează şi încă îţi vorbesc şi astăzi. Asta este cu aceste desene animate. Ceea ce am învăţat la timp este că sunt cu adevărat o artă excelentă. Nu sunt divertisment de unică folosinţă", a adăugat Beck.

 

Atunci când producătorul Fred Quimby s-a retras la mijlocul anilor '50, Hanna şi Barbera au preluat departamentul de desene animate al MGM, tocmai în momentul în care se închideau bugetele. Şefii de studio, ameninţaţi de popularitatea tot mai mare a televiziunii, şi-au dat seama că ar putea câştiga aproape la fel de mulţi bani prin reeditarea episoadelor vechi decât să investească într-unele noi.

Când departamentul lor a fost închis în 1957, Hanna şi Barbera au pus pe picioare propria companie de producţie.

Câţiva ani mai târziu, MGM a decis să-i revigoreze pe Tom şi Jerry fără creatorii săi originali. În 1961 s-au externalizat într-o garsonieră din Praga pentru a economisi costuri. Studioul său a făcut în secret şi episoade cu alte desene animate, inclusiv Popeye.

"Din cauza Cortinei de Fier, animatorii din studioul de aici din Praga nu au mai văzut niciodată un desen animat cu Tom şi Jerry", a explicat mai târziu regizorul american Eugene Merril Deitch pentru Radio.cz.

 

Stabilit în Praga din 1959, Deitch este cunoscut

pentru crearea unor desene animate precum Munro, Tom Terrific şi Nudnik, însă cu notorietatea s-a întâlnit graţie serialelor Popeye şi Tom şi Jerry.

Ştia, fiind primul care urmăreşte clasicii, că va fi "în linia întâi", iar cele 13 desene animate ale acestuia sunt etichetate în mod regulat drept cele mai răutăcioase. În interviuri, Deitch a fost cinstit cu privire la reputaţia lor proastă şi a dezvăluit că a primit chiar o ameninţare cu moartea.

După el, sarcina i-a revenit lui Chuck Jones, cel mai cunoscut pentru munca sa la Looney Tunes la Warner Brothers. Sub el, sprâncenele lui Tom s-au îngroşat, iar chipul i s-a răsucit şi a fost mai mult ca personajul Dr. Seuss, Grinch-ul pe care l-a animat şi Jones.

Mark Kausler, în vârstă de 72 de ani, are amintiri calde despre Tom şi Jerry. A început să-şi facă propriile desene animate, parţial inspirate din personaje, şi a urmat o carieră de animaţie extinsă.

"O mare parte din aceasta se bazează pe felul în care arată şi calendarul şi modul în care funcţionează muzica şi tot", spune el.

"A fost o formulă minunată, în care totul a fost interconectat. Când au încercat să-l demonteze şi să-l reasambleze cu un alt echipaj, cu un alt tip de designer şi o altă comedie, mi s-a părut că nu e deloc autentic", a explicat Kausler.

A venit puţin prea târziu în industrie pentru a lucra la Tom şi Jerry, dar îşi aminteşte emoţia momentului „monumental” pe care Hanna şi Barbera l-au prezentat la şcoala sa de animaţie.

La MGM, Hanna şi Barbera au găsit reţeta succesului: cu episoade mai lungi şi bugete mai mici, şi-au adaptat stilul de animaţie şi au folosit trucuri pentru a economisi timp şi bani.

Desenele lor au dominat televiziunea pentru copii timp de zeci de ani. Au găsit succesul la începutul anilor 1960 cu personaje precum Huckleberry Hound şi Yogi Bear, iar în anii următori au dat lovitura cu The Flintstones, Top Cat şi Scooby Doo.

În anii ’70, cei doi au revenit la Tom şi Jerry. Până atunci, multe dintre episoadele timpurii erau considerate „prea violente”, însă noile episoade în care Tom şi Jerry au devenit mai degrabă prieteni nu au mai cunoscut succesul iniţial.  

Acuzaţii de rasism pentru "Mammy Two Shoes"

Ca şi alte producţii ale vremii, aventurile lui Tom şi Jerry n-au fost scutite de comentarii rasiale, datorate mai ales personajului "Mammy Two Shoes", o servitoare neagră cu un accent sudic exagerat. Faptul că personajul apare doar de la talie în jos a fost un detaliu etichetat drept caricatură rasială jignitoare.

Când originalele au fost difuzate la televiziunea americană după 1960, unele scene au fost editate, „Mammy” fiind înlocuită cu personaje noi adăugate de echipa lui Jones. Astăzi, episoadele cu cele mai grave "abateri" sunt de obicei tăiate din colecţiile de relansare şi de pe platformele de streaming.

În 2014, când Amazon Prime Instant Video a adăugat un avertisment referitor la prejudecăţi de ordin rasial.

Cu peripeţiile lor bazate pe cotonogeli, Tom şi Jerry rămân extrem de populari pretutindeni. În 2016, însă, un oficial din guvernul egiptean i-a considerat vinovaţi pentru violenţele în creştere din Orientul Mijlociu. Liderul suprem al Iranului a mers şi mai departe comparând  relaţiile americane cu Tom şi Jerry cel puţin de două ori.

Tom şi Jerry sunt nelipsiţi din programele BBC de zeci de ani, iar în 2015 rezultatele unui sondaj i-au desemnat preferaţii britanicilor amatori de desene animate.

În cei 80 de ani de la crearea lor, pisica şi şoarecele au apărut în orice, de la o versiune  pentru copii la un film muzical din 1992, unde au cântat şi au vorbit. Bill Hanna a murit în 2001, iar Joe Barbera a murit în 2006. Cu un an înainte de moartea sa, Barbera a realizat un scurtmetraj, primul şi ultimul creat fără partenerul său.

"Ne-am înţeles perfect şi fiecare dintre noi a avut un respect profund pentru munca celuilalt", a spus Barbera despre relaţia lor de muncă.

Warner Brothers deţine acum drepturile asupra lui Tom şi Jerry şi pregăteşte  lansarea unei noi ecranizări spre finalul acestui an. Până acum nu se cunosc prea multe detalii, însă potrivit BBC, actorii Chloë Grace Moretz şi Ken Jeong, ar fi semnat deja.

Foto: pixabay.com






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Luna arborilor

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Apa Canal
Licitatie publica

accentmedia