Tribuna
Sibiul, în vremea lui Covid Vodă!
Rareș BIŢU
6735 vizualizari
Sibiul, în vremea lui Covid Vodă!

Sunt momente din zi când Sibiul pare efectiv un oraş abandonat. Pustiit. Înfăşurat în temeri, împresurat de frici. Ghost City, cum ar zice turiştii dacă ni s-ar întâmpla pe-aici. Artere întregi, centrale, sufocate până mai ieri de aglomeraţie, par pregătite să joace într-un Thriller, cu toate că, iniţial, regizorul nu exclusese, în demenţa lui, nici varianta Horror. Veştile care curg ca dintr-o rană fără leac alimentează spaime vechi şi panicardii noi. Calmul rămâne esenţial, însă e greu să-l soliciţi când ai de-a face cu lipsa Glagoriei şi Disperarea cvasigeneralizată. Pe net, încă se râde, iar leacul mi se pare infailibil. Aglomeraţia se mută la poantele cu ştaif ori la dumele cu Inspiraţia în zi de graţie. Mille grazie.
Euro strănută, iar leul simte şi Tusea, şi Junghiul, suprimându-i imunitatea. Dar şi că se poate obişnui, iarăşi, cu botul pe labe. La raft, dintre preţuri, ne-a rânjit Razna, noua caznă sosită să ne facă de petrecanie. Cu Strechea şi cu bişniţarii ei cu tot.
Dacă în timpul săptămânii, strada mai aude hârşâit de paşi - şi-ăia grăbiţi şi suiţi pe vârfuri -  în week-end, Niciţipenia inundă oraşul. Acaparându-l. Şi tropăie de abia mai poţi auzi porumbeii din Piaţa Mare silabisind mirări în gura mare: "Bun, dar nouă un covrig, o biscuite, nu ne mai aduce nimeni?" 

 

 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Luna arborilor

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Apa Canal
Licitatie publica

accentmedia