Poveştile de la tv merg mai departe. Invitata mea de astăzi începe prin a spune:

"Doamnelor, domnilor, bun găsit! Sunt Carmen Bădilă şi în câteva minute vă aştept la ştiri. Până atunci vă invit să urmăriţi care au fost cele mai importante  evenimente ale zilei."


Aşa încep ştirile la Tv Eveniment Sibiu de 19 ani. Eu am ajuns în ,,familia Eveniment'' în 2001, după un an de la deschidere. Eram studentă în anul I la Jurnalistică, şi mi se părea că durează prea mult până când termin şcoala şi  nu mai aveam răbdare. M-am înarmat într-o bună zi cu ambiţie şi zâmbet până la urechi şi am pornit pe la toate posturile tv, cu CV-uri. Cred că a fost ziua mea norocoasă, pentru că la Eveniment TV am fost acceptată din prima zi. Mi s-a propus o şcolarizare de câteva luni, cu condiţia să rămân doar dacă mă descurc şi ca orice om ambiţios care vrea să doboare munţii la 24 de ani, am reuşit. Asta şi datorită profesoarei mele, Daniela Maria Flucsă, care a crezut în mine de prima dată, şi m-a ajutat să prind aripi. După 4 luni de muncă asiduă şi studiu, am reuşit să merg singură pe teren, împreună cu operatorul de imagine bineînţeles, care pe atunci era Gabriel Mărginean, iar când ajuneam la redacţie, îmi redactam singură ştirile. Îmi plăcea să îmi ,, bag nasul" peste tot. Îmi plăcea să aflu prima ce se întâmplă şi să fiu prezentă la toate evenimentele, majoritatea neplăcute," spune Carmen Bădilă "Eu făceam parte din echipa operativă, cum îi spuneam noi atunci. Făceam ştiri despre accidente, incendii şi tot felul de tragedii. În 2002, mi s-a propus de către conducerea Trustului de Presă Eveniment, să prezint ştirile. A fost atunci ceva…. wow. Nu îmi încăpeam în piele de fericire şi mi-am dat seama că munca mea, nu a fost în zadar. Erau multe nopţi nedormite în care făceam exerciţii pentru dicţie, citeam legi, Constituţia României, componenţa Consiliului Local şi a celui Judeţean, responsabilităţile fiecărei Instituţii Judeţene sau Minister.  Şi ştii… era destul de greu pentru că nu aveam google. Documentarea o făceam  cu pro­prii­le cunoştinţe, iar când ajun­geam în biroul unui director, clar trebuia să cunosc foarte bine do­meniul de activitate al instituţiei. Ştirile la Eveniment Tv se trans­miteau în direct, în fiecare seară de la ora 20.00. Colegii mei, Liviu Beju şi Horaţiu Chelcea, erau mereu prezenţi în studioul tehnic, unde mereu se glumea şi era o atmosferă plăcută.  Cred că îmi petreceam pe puţin 12-13 ore pe zi  pe teren, la birou sau în studioul de filmări. Îmi plăcea atât de mult şi doream să învăţ cât mai multe, încât chiar dacă nu munceam nimic, stăteam să văd, să învăţ şi să povestesc cu invitaţii care veneau la emisiunile colegilor.
În 2003, aveam deja propria mea emisiune, care se numea ,, Paşi în siguranţă" şi o realizam îm­preună cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu. De aici aflau telespectatorii statistici despre accidente rutiere, principalele cauze ale producerii acestora, şi încercam foarte mult să scot în evidenţă cum pot fi prevenite furturile din locuinţă şi nu numai!" spune Carmen Bădilă
"Tot din 2003 a început şi cola­borarea mea cu Radio Eveniment, unde aveam intervenţii telefonice în direct de la locul evenimentelor, iar în fiecare vineri seara de la 22.00 realizam o emisiune în care vorbeam despre astre şi horos­cop.  În 2009, am preluat de la un coleg  emisiunea ,,Dor de Cântec Românesc", unde am încercat să promovez tinerii solişti debutanţi de muzică populară, dar şi artiştii consacraţi." spune Carmen Bă­dilă.
M-ai întrebat despre experienţa necesară pentru a ocupa  o astfel de poziţie. Eu cred că trebuie să fii făcut pentru asta! Să faci televiziu­ne ai nevoie de tupeu (în sensul bun al cuvântului)  şi nu un gram, chiar mai multe de…nebunie. Trebuie să ştii să improvizezi, să ai energie, să nu îţi fie ruşine, să nu îţi fie teamă şi….să ai vocabular. În această meserie, interacţionezi mereu cu oamenii. Să faci asta, trebuie să iubeşti oamenii şi să îi înţelegi. Să te pui mereu în situaţia lor, să nu îi tratezi de sus şi să ştii cum trebuie să te comporţi şi cum să vorbeşti cu orice director şi cu orice doamnă care se ocupă de cură­ţenia unui loc. Eu iubesc oa­menii, trăiesc prin ei şi probabil de aceea am şi foarte mulţi prie­teni. Chiar dacă eram în timpul serviciului şi trebuia să fiu pu­ternică, nu puteam să văd oamenii ca pe nişte obiecte. În această meserie eşti părtaş la bucuria unora, dar mai des la nenorocirea lor. Tu eşti acolo să îţi faci treaba şi să culegi cât mai multe informaţii, de multe ori printre ţipete de durere şi disperare. Nu, acest lucru nu este plăcut, uram să ajung la acci­dente şi să văd bebeluşi decedaţi, oameni împrăştiaţi pe şosele sau loviţi de tren. Nu oricine poate să facă asta, dar eu mă consider o persoană puternică şi eram mereu conştientă că eu sunt acolo să îmi fac cât mai bine treaba şi aceste lucruri nu trebuie să mă afecteze. Şi aşa s-a şi întâmplat"

Mi-am permis să întreb de o amintire plăcută, legată de toţi anii ăştia de tv, radio, media în general
"O amintire plăcută ? O, da! Nu am una, am sute, chiar mii. Meseria asta este una plăcută, care îţi oferă mereu satisfacţii. Mereu mi-am do­rit să merg cu plăcere la locul de mun­că, chiar din timpul şcolii visam să lucrez într-o televiziune, iar când eram mică, aşa la vreo 10 ani, luam interviu vecinelor pe stradă. Iar în loc de microfon, ţineam în mână spray-ul mamei mele. O amintire plăcută care îmi vine acum în minte este când am participat la Cupa Presei la Tir, organizată de Aca­demia Forţelor Terestre Sibiu şi chiar dacă am pus prima dată mâ­na pe pistol, am depăşit punctajul băieţilor. Nu mai ştiu sigur în ce an era, dar m-am luptat pentru locul 1 cu Radu Oţoiu şi Bogdan Brilinsky şi.. am invis." spune Carmen "Da, ador ca sport tirul cu pistolul şi am reuşit să fiu pe podium la toate competiţiile. O altă amintire plăcută a fost când am participat la Cupa Presei la Fodbal, la sala Tran­silvania. Atunci - captată de febra meciului - m-am uitat la ceas şi           mi-am dat seama că în 15 minute trebuia să intru în direct să prezint ştirile,  iar eu eram în şort pe teren. Nu ştiu cum am făcut, dar cu un minut înainte de ora 20.00 eram la pupitrul de ştiri în şort de fotbal şi sacou. Norocul meu că nu se vedea. Acesta a fost apoi un subiect de distracţie pentru noi, cei de la Eveniment, chiar o perioadă lungă de timp. Îmi aduc aminte cu plăcere de campaniile umanitare pe care le făceam. De multe ori ceream bani şi lucruri de la oamenii înstăriţi să ajutăm săracii. La Eveniment TV ani la rând a fost organiată cara­vana ,,Crăciun Românesc" unde săracii primeau mâncare şi haine de sărbători. Îmi aduc mereu amin­te când împreună cu prietena mea, Ramona Găină de la Adevărul, strân­geam alimente şi haine pentru doi bunici din Agnita care îşi creşteau singuri nepoţii. Să ştii că mă consider o norocoasă. Asta pentru că am avut mereu în jurul meu oameni minunaţi, prieteni sinceri şi am fost încon­jurată de echipe de profesionişti de la care am avut ce să învăţ.
M-ai intrebat ce nu se vede la tv. La tv nu se văd multe! Sunt ştiri sau reportaje pentru care muncim ore întregi, chiar zile, iar mai apoi totul se rezumă la 2-3 minute de ştire. Momentele de pregătire sunt şi ele lungi şi migăloase. Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost că mereu am avut libertatea de exprimare şi nu mi-a fost impus ce şi cum să scriu. Probabil de aceea am rămas 18 ani la Trustul de Presă Eveni­ment şi nu am plecat în altă parte, deşi în timp am mai primit oferte de la alte televiziuni Am avut şi mai am o relaţie bună de cola­borare cu colegii din presa scrisă, radio, tv şi corespondenţi." spune Carmen Bădilă, căreia vreau să-i mulţu­mesc.