Bun găsit! Poveştile de la radio continuă să fie spuse de către oamenii de la radio. Dana Ploiaş Torok îşi continuă povestea Radio Sibiu:
Atunci era chiar primul post de radio din Sibiu şi mai ales pentru Sibiu “Exact. Şi din vorbă-n vorbă am ajuns la o audienţă fantastic de mare. Bine, pe parcursul timpului am fost tot în valuri, să spun aşa, dar mi se pare ceva normal la un post de radio şi la un post de televiziune implicit. Când să fii în top când mai jos, aşa se întâmplă şi la posturile naţionale” spune Dana din perspectivă locală, iar cu această ocazie am rugat invitatul să ne spună o experienţă de neuitat – ce i-a rămas în suflet – legată de primul post de radio în eter din oraş : “ E foarte greu pentru că au fost foarte multe momente frumoase atunci. Era o altă atmosferă – să nu mi-o luaţi în nume de rău dar pe atunci aveam cu totul alte atribuţii faţă de cele pe care le am acum. ” Bine, eram şi mai tineri – am completat eu “Cea mai frumoasă întâmplare a fost la un bal – îmi aduc aminte. Un bal al majoratului, dacă nu mă înşel... sau al Facultăţii de Geografia Turismului. Pe atunci făceam oricum emisiunile <<Let’s have a party>> cu interviuri înregistrate pe reportofon. Nu erau telefoanele mobile pentru a putea realiza o transmisiune în direct ” completează Dana. Şi m-am simţit foarte bine acolo fiindcă eram la o emisiune radio dar toată lumea mă cunoştea şi cereau autografe; era o senzaţie extraordinară, acum nu se mai întâmplă aşa ceva, toată lumea mă cunoştea şi am încercat pe cât posibil să fiu o persoană modestă – cu toate că am avut experienţa neplăcută să fiu considerată şi altfel, dar îmi pare bine că am ajuns la vârsta asta ...de atâţia ani de radio” îşi aminteşte Dana Ploiaş de Radio Sibiu ajuns Radio Sibiu ProFM la data realizării acetui interviu.
Vocile de la radio, oamenii pe care îi ascultam în fiecare zi, frecvenţa pe care o setam pe aparatul de radio în fiecare zi pentru că ştiam că ce se va auzi acolo ne va face să ne simţim bine toată ziua, despre asta ne-au vorbit fiecare dintre oamenii care făceau acest lucru cu zâmbetul pe buze în fiecare zi, deoarece bucuria pe care ei o împărtăşeau celor care erau “pe frecvenţă” nu se putea egala cu nimic. Absolut nimic.
Mulţumesc.