Bine v-am gãsit din nou. Po­vestea merge mai departe, Cos­min Chelcea ne-a vorbit despre scrisorile primite pentru emisiune:

“Surpriza a fost cã veneau scrisori. Și surpriza a fost cã au început sã vinã vreo 10, vreo 30 – 40 de scrisori de la sãptãmânã la sãptãmânã, unele lãsate la recepția hotelului, altele veneau prin poștã  - cu timbru, cu tot, eram tare” încântați – am completat eu „era ceva nou. Era interesant. Așa a început...voluntariat  - sã-i spunem așa, pentru cã pretenția era sã facem emisiunea, nici nu ne gândeam sã mergem cum astãzi un tânãr se duce și bate la ușã – înainte sã întrebe ce ar avea de fãcut – spuneți-mi cât voi primi ca salariu”, zâmbește Cosmin „Cam așa a fost. Ãsta-i începutul. Eram trei colegi la Liceul de Artã – la secția muzicã – ce ne doream sã ne facem actori. Demult, din a IX-a, a X-a ne doream sã facem lucrul ãsta. Unul este aici la Teatrul "Radu Stanca" – Pali Vecsei, unul e actor la Tg. Mureș – Rareș Budileanu, iar altul n-a mai apucat sã meargã pe visul lui, pentru cã între timp i-a intrat micro­bul ãsta cu radio ...din a XI-a. Și așa a început povestea asta –  cu emi­siu­nea –  câțiva ani buni. La un mo­ment dat știu cã ne-am mutat de acolo la centrul de proiectãri, pe lângã faptul cã era emisiunea asta, la un moment dat a fost nevoie sã intru la știri, a fost nevoie sã fac alte lucruri, serile. Era la un moment-dat un prieten cu care nu mai ținem legã­tura – este în Statele Unite, nu mai știu multe despre el – ”Albano” dar e Rãzvan Chiru – aveam o emisiune – nu era chiar ca Midnight Caller, dar era o emisiune în genul acela – el doar la mixer, avea emoții puternice, nu se bãga pe microfon sã zicã nimic, începea vineri de pe la 8 sau 9 seara – știu cã acolo la proiectãri era o fereastrã așa micuțã în care se vedea o parte de Sibiu și – fiind întuneric, fiind luminițe – parcã alta era  inspirația. Sunau oamenii exact ca în celebrul film de care ne amin­tim, povești de genul acesta, melodii lente, acesta a fost un alt proiect acolo, apoi s-au desfãșurat tot felul de alte emisiuni, pânã la momentul în care s-a deschis Televi­ziunea Cinemar și la televiziune – cred cã era prin aprilie, prin martie mai era zãpadã prin anumite pãrți ale țãrii  - pentru cã erau de la Baia Mare unii dintre cei care trebuiau sã vinã sã vorbeascã sau chiar crainicul de acolo – între timp a devenit director dnul Șligovan a venit și mi-a spus Cosmin: ai acasã un cos­tum? Pãi normal cã am – i-am rãs­puns. Uite, e ora asta, te duci acasã, îți iei cstumul cã [...] nu poate veni de la Baia Mare. E blocat drumul pe dealul Feleacului și dai tu știrile la tv. Cum sã dau eu știrile la TV, cã n-am apãrut în viața mea la TV”, își amin­tește Cosmin”Și cam acolo a fost pasul pe care l-am fãcut înspre TV. M-am dus, m-am îmbrãcat [...] știu cã era un Marconi – o camerã mare, intere­santã în platou la etajul 6 parcã era televiziunea. Ne-am așezat, citeam lead-urile...știi fața aia mare pe care o ai citești și te uiți în ecran, era un ochi mare acolo jos, mai erau vreo 3,4 persoane acolo la tehnic. Aveau coli A4, îmi tot scriau, îmi tot fãceau semne acolo pentru ca eu sã le vãd cicã cu coada ochiului. De unde ?! A mers totul bine, totul OK dopar când m-am ridicat de la pupitru când am terminat am simțit doar cã probabil toatã cãmașa mea era udã în spa­te”, râde Cosmin Chel­cea reme­morând acele clipe, “și aceasta a fost prima mea trecere de la radio la TV”. Vã dau reîntâlnire data viitoare pentru o nouã poveste cu parfum de început. Mulțumesc.