Bun găsit! Povestea literelor aşternute pe hârtie merge mai departe
Amintindu-mi de începuturi pot spune că fiecare literă, sunet, are magia lui, intonaţia folosită pentru a transmite un anumit mesaj este cea care poate face ca acel ceva din urechea ascultătorului să fie mişcat ori să tresalte (că alt termen nu am găsit)
Îmi amintesc de poveştile pe care zi de zi le aud şi care fac referire la literele şi sunetele învăţate la şcoală de către cei mici. Şi făcând comparaţia, nimic nu pot cataloga că s-a schimbat din acest punct de vedere, dar să nu intrăm în regatul consoanelor ori al vocalelor cunoscute sau folosite de către fiecare dintre noi, pentru că relevant mi se pare să transmit o idee, mai mult decât un simplu cuvânt ori sunet. Şi am ajuns la vârsta la care am descoperit şi sunetele care ne plac mai puţin - pe care am prefera să le auzim cât mai rar cu putinţă - comparativ cu altele care ne fac să exprimăm mai mult decât am vrea - poate - în acel moment. Şi cred că şi din acest motiv sunetul are o greutate mai mare, iar odată cu el impactul pe care îl are orice mesaj - creşte. Este adevărat că poveştile sunt frumoase pentru că au fost scrise cu mult patos, însă şi vocea care le citeşte poate avea un aport la crearea peisajului pe care în acel moment parcă şi simţi cum scriitoul a vrut să-l creeze. Aşa se face ca în diferite situaţii să-ţi vină să mai pui mâna pe câteva rânduri scrise de către autorul tău preferat sau să mai asculţi o melodie în care vei regăsi magia acelui - vorba francezului : "je ne sais quoi". Ascultând ori citind ceva ce te face să ridici o sprânceană în semn de apreciere, instinctiv vei vrea parcă mai mult să descoperi din frumuseţea jocului în care ai intrat. E ca o invitaţie la dans, iar primii paşi au dat doar tonul, iar ceea ce se va întâmpla are ceva ce reuşeşte să atingă acea coardă sensibilă a ta. Indiferent că vrem să recunoaştem sau facem tot ce putem pentru a (ne) convinge că nu e chiar aşa, parcă totuşi este ceva ce ne atrage în direcţia aceea. Până să ne dăm seama ce a fost, deja vom fi prinşi în jocul care ne place atât de mult încât ne face să şi uităm de unde ori de ce l-am început.
Şi cred că şi aşa se pot traduce lucrurile pe care nu le înţelegem, oricât de mult am scrie sau am vorbi despre ele, ne plac aşa cum sunt, oricând avem la-ndemână varianta auzită "mi-a plăcut atât de mult, că nici nu mi-am mai bătut capul să înţeleg".
Mulţumesc că ai citit această poveste de la radio de astăzi, ne întâlnim şi data viitoare.
Cultura este singurul imperiu care are şansa viitorului.
Cea mai umană răzbunare rămâne uitarea.
Unii aleşi şi-au propus să fie ceea ce...
Cultura este singurul imperiu care are şansa viitorului.
Cea mai umană răzbunare rămâne uitarea.
Unii aleşi şi-au propus să fie ceea ce...
Sub a politicii amprentă
Şcoala în stare gravă este
sub a politicii amprentă
şi faptul vine să ateste
o guvernare... repetentă.
Interesul poartă fesul
Constaţi, din...
Sub a politicii amprentă
Şcoala în stare gravă este
sub a politicii amprentă
şi faptul vine să ateste
o guvernare... repetentă.
Interesul poartă fesul
Constaţi, din...
Cultura este singurul imperiu care are şansa viitorului.
Cea mai umană răzbunare rămâne uitarea.
Unii aleşi şi-au propus să fie ceea ce...
Cultura este singurul imperiu care are şansa viitorului.
Cea mai umană răzbunare rămâne uitarea.
Unii aleşi şi-au propus să fie ceea ce...
Salutare! Eu sunt Eva. Am patru anişori şi, de când am fost la festivitatea de absolvire a surorii mele, Roxana,...
Salutare! Eu sunt Eva. Am patru anişori şi, de când am fost la festivitatea de absolvire a surorii mele, Roxana,...
Eu sunt Eva Maria, am 3 anişori şi sunt o fetiţă curioasă, dar cuminte. Mă fascinează cărţile şi, chiar dacă,...
Eu sunt Eva Maria, am 3 anişori şi sunt o fetiţă curioasă, dar cuminte. Mă fascinează cărţile şi, chiar dacă,...
Dezlegarea careului "Argumentaţii"
AMERICA - REA - RACA - ALB - TB - AT - SR - CANAR - PROTOCOL -...
Dezlegarea careului "Argumentaţii"
AMERICA - REA - RACA - ALB - TB - AT - SR - CANAR - PROTOCOL -...