Bun găsit! În poveştile de radio şi vocea contează, vocea care poate exprima mai multe decât un text pe care-l poate citi.
Mi-am adus aminte de anumite cuvinte care făceau şi pe atunci, dar observ că mai pot face şi astăzi vâlvă printre cei care bagă în seamă fiecare detaliu (ar fi putea fi o explicaţie concludentă). Cuvinte folosite de către noi oamenii, pentru a putea transmite cât mai clar ceea ce vrem să spunem, dar tot cuvinte de care uneori tot noi oamenii ne putem împiedica sau dimpotrivă, putem alege momentele cât mai clar pentru a spune cu voce tare un cuvânt care n-are legătură cu discuţia respectivă. Un exemplu în acest sens poate fi şi HALUCINÁNT, -Ă, halucinanţi, -te, adj. Care provoacă halucinaţii; fig. care impresionează puternic, impresionant, grandios, uluitor. - Din fr. hallucinant. sursa: DEX '09 (2009)
O intervenţie la radio ar putea suna şi în felul următor "Mi s-a înnodat mintea şi atunci, mi se înnoadă şi acum când sunt pe punctul de a explica" "Halucinant" - se aude o voce din depărtare, care mă face totuşi să cred că era atentă la ceea ce mă chinuiam eu să spun, însă prin exclamaţia respectivă m-a lăsat de-a dreptul mut, fără posibilitatea de a mai scoate măcar vreun sunet ce avea menirea să aducă mai multă lumină întregului meu discurs. E un exemplu luat la întâmplare, dar care poate oferi mai multe detalii legate de atmosfera locului în care mă aflam în acel moment. Şi fiindcă explicaţia termenului am folosit-o mai devreme, n-o să mai pierd rânduri pentru a explica şi mai în detaliu ceea ce ai înţeles demult deja printre rânduri. Am dreptate?
De multe ori însă acest amănunt - legat de detalierea unor anumite chestiuni ne scapă, iar dorinţa umană ne împinge să căutăm un răspuns cu care mintea noastră să poată reacţiona la momentul respectiv ca să nu avem impresia că am participat la o situaţie din care nu am înţeles nimic, nu-i aşa ?! Simţeam poate şi eu nevoia să mai exprim câteva întrebări în cadrul acestei rubrici - ca să mă asigur cumva că eşti încă atent la ceea ce scriu aici săptămână de săptămână. Şi ca să mă folosesc de o expresie de mai de-mult în încheiere - vă mulţumim pentru atenţie.
Cultura este singurul imperiu care are şansa viitorului.
Cea mai umană răzbunare rămâne uitarea.
Unii aleşi şi-au propus să fie ceea ce...
Cultura este singurul imperiu care are şansa viitorului.
Cea mai umană răzbunare rămâne uitarea.
Unii aleşi şi-au propus să fie ceea ce...
Sub a politicii amprentă
Şcoala în stare gravă este
sub a politicii amprentă
şi faptul vine să ateste
o guvernare... repetentă.
Interesul poartă fesul
Constaţi, din...

Salutare! Eu sunt Eva. Am patru anişori şi, de când am fost la festivitatea de absolvire a surorii mele, Roxana,...
Salutare! Eu sunt Eva. Am patru anişori şi, de când am fost la festivitatea de absolvire a surorii mele, Roxana,...
Eu sunt Eva Maria, am 3 anişori şi sunt o fetiţă curioasă, dar cuminte. Mă fascinează cărţile şi, chiar dacă,...
Eu sunt Eva Maria, am 3 anişori şi sunt o fetiţă curioasă, dar cuminte. Mă fascinează cărţile şi, chiar dacă,...
Dezlegarea careului "Argumentaţii"
AMERICA - REA - RACA - ALB - TB - AT - SR - CANAR - PROTOCOL -...
Dezlegarea careului "Argumentaţii"
AMERICA - REA - RACA - ALB - TB - AT - SR - CANAR - PROTOCOL -...