Tribuna
 
Polisano a deschis primul Centru de fertilizare in vitro
Polisano a deschis primul Centru de fertilizare in vitro

Sorana MAIER
 * Sibiul este al patrulea oraş în care s-a deschis un astfel de centru * inaugurarea a avut loc ieri la Clinica Polisano * centrul este realizat în colaborare cu un specialist austriac * managerul Polisano, Ilie Vonica, spune că se gândeşte să deschidă astfel de centre şi în alte oraşe din ţară * şapte cupluri sunt deja în tratament pentru această problemă *
 Clinica Polisano a inaugurat ieri Centrul de fertilizare in vitro, Sibiul fiind astfel al patrulea oraş din România în care există o astfel de tehnologie.
 Dotat cu aparatură de ultimă generaţie, la cel mai înalt standard mondial, centrul le va împlini visul sibienilor care îşi doresc un copil şi nu au reuşit să îl aibă. În acest moment, sunt şapte cupluri pentru care medicii au început procedurile de fertilizare in vitro, iar lista de aşteptare include aproximativ 30 de familii care vor şi ei să recurgă la această procedură.
 Al patrulea din ţară
 Inaugurarea oficială a Centrului de fertilizare in vitro a avut loc ieri, în prezenţa a numeroase personalităţi din domeniul medical şi reprezentanţi ai oficialităţilor locale.
 "M-am gândit de foarte mulţi ani la acest proiect şi cred că că o să fim o echipă bună şi de succes în România", a declarat doctorul Ilie Vonica, managerul Clinicii Polisano. Ioan Maniţiu, directorul Autorităţii Judeţene de Sănătate Publică, a spus că ideea de performanţă în acest domeniu începe să prindă viaţă în judeţul Sibiu, iar Constantin Oprean, rectorul Universităţii "Lucian Blaga", a vorbit despre importanţa pe care o are acest domeniu în stabilitatea unei comunităţi. Martin Bottesch, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, s-a arătat încântat de faptul că Sibiul se numără între primele oraşe din ţară în tot mai multe domenii. "Sunt liniştit văzând cu ce echipă pornim la drum şi aveţi tot sprijinul autorităţilor locale. Sunt convins că tot ceea ce va face în continuare domnul Vonica va face bine şi mă bucură acest lucru pentru că este vorba despre un sibian", a spus prefectul Ion Ariton.
 Tehnologie de ultimul răcnet
 Invitaţii la evenimentul de ieri au putut viziona un film despre metodele folosite la clinica sibiană, iar apoi au putut admira interiorul clinicii.
 Fiind vorba despre aparaturi achiziţionate foarte recent, acestea sunt cele mai noi şi mai performante din domeniu, la nivel mondial.
 Proiectul de la Sibiu este realizat împreună cu profesorul austriac Heinz Strohmer, fondatorul Societăţii de Fertilizare in Vitro din Austria, care a coordonat centrul de la Sibiu şi a pregătit specialiştii români pentru munca în acest domeniu.
 "După 28 de ani de la primul experiment s-a născut un milion de copii şi considerăm că în 28 de ani s-au schimbat foarte multe, avem tehnologii uimitoare", a spus Heinz Strohmer, adăugând: "Acesta este cel mai fascinant program la care am luat parte". 2.000 euro tratamentul
 Din păcate, asigurările de sănătate nu acoperă nici o parte din costul unui astfel de tratament. Un cuplu care apelează la fertilizare in vitro trebuie să plătească 2.000 euro, acesta fiind costul care nu include medicamentele pentru stimulare, iar cu aceste medicamente poate ajunge la aproximativ 4.000 euro.
 Casetă
 Nereuşita sarcinii în mod natural se tratează prin fertilizare "în eprubetă" din anii 80.
 La nivel mondial se consideră că rata de reuşită a embriotransferurilor este de 25-35%. Primul copil din lume, conceput în afara corpului uman a fost născut în Anglia, în anul 1978, iar în 1995 se înfiinţează la Timişoara primul Centrul de Fertilizare in vitro din ţară, iar acum aproximativ 10 ani s-a născut primul copil român după această metodă.



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Palatul Brukenthal Avrig

Electrica Furnizare

sevis

Q-House

publicare anunturi

Comunicat_de_Presa_ELLIXIRZ BAR

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia