Tribuna
O mireasă a citit ca jurământ la nuntă mesajele trimise de viitorul soţ altei femei."Mi-aş dori ca prietena mea să fie măcar pe jumătate atât de talentată ca tine!"
O mireasă a citit ca jurământ la nuntă mesajele trimise de viitorul soţ altei femei.
Când se şi vedea cu sacii în căruţă, o viitoare mireasă a aflat că sacii nu-s chiar saci, iar căruţa nici vorbă să ducă o aşa povară. Cu o seară înaintea nunţii, ea a aflat că logodnicul ei o înşală cu altă femeie, iar răzbunarea a fost una pe care, cu siguranţă, niciunul din cei doi nu o va uita prea uşor.

Povestea a devenit virală datorită ingeniozităţii femeii care a decis că toţi invitaţii la nuntă trebuie să afle cine e, de fapt, viitorul "soţ".
Casey credea că logodnicul ei, Alex, este cel cu care îşi va petrece tot restul vieţii, însă cu o seară înaintea nunţii, femeia a primit de la un număr necu­noscut mai multe capturi de ecran cu mesaje trimise de Alex unei alte femei, scrie Bored Panda, citat de digi24.
Imaginile, trimise chiar de amanta logodnicului ei, erau acompaniate de mesajul: "Eu nu m-aş mărita cu el. Tu?"
Capturile de ecran dezvăluiau fără urmă de îndoială că logodnicul femeii avea o aventură cu posesoarea ima­ginilor.
Pe lângă poze cu cei doi, printre mesa­jele trimise de Alex femeii câteva au atras atenţia:
"Weekendul acesta. Tu şi eu. Ne ve­dem. Arată-mi ce ai tu mai bun", "Cor­pul tău este incredibil. Şi ştii cum să-l foloseşti. Mi-aş dori ca prietena mea să fie măcar pe jumătate atât de ta­lentată ca tine", "Mi-e foarte dor de tine. Mă gândesc numai la tine. Nu am mai avut o astfel de conexiune cu nimeni".
Casey a hotărât atunci, alături de prie­tenele ei cele mai apropiate, să citească aceste mesaje cu voce tare, în faţa tuturor invitaţilor, în locul jurământului de nuntă.
Mireasa curajoasă şi-a dus planul la bun sfârşit. După ce toată lumea a ajuns în biserică, iar logodnicul ei se în­treba de ce nu pare deloc entuziasmată în ziua ei cea mare, Casey a rostit în faţa tuturor: "Nu o să fie nicio nuntă astăzi. Se pare că Alex nu este cine credeam că este".
După care, ea a luat telefonul şi a în­ceput să citească mesajele cu pricina. Alex n-a stat pe gânduri şi, în scurt timp, s-a făcut nevăzut, când a realizat ridico­lul situaţiei.
"Vom avea în schimb o celebrare a onestităţii: găsirea iubirii adevărate şi acceptarea sfârşitului, chiar dacă este dureros", le-a spus femeia invitaţilor.
Cu toate că "ziua nunţii" nu a fost de­loc cum şi-a imaginat-o, Casey spune că petrecerea a fost, în cele din urmă, una reuşită.

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Infinity Ink. Photography

ciclism.sibiu.ro

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia