Tribuna
Jidvei
Lumea ca bâlci: "Toată viaţa am visat să mă răzbun pe bărbaţi"
N. I. DOBRA
1330 vizualizari
Lumea ca bâlci:

Francoise Davari este o doamnă respectabilă, în vârstă de 66 de ani, care locuieşte într-un orăşel de provincie, împreună cu sora ei Suzelle Pouch, fostă învăţătoare, acum pensionară. Numai că dumneaei n-a fost întotdeauna aşa...

Francoise s-a născut în 1953, în Angouleme, într-o familie mai mult decât respectabilă: tatăl, Robert Pouch, medic cardiolog renumit, căsătorit de foarte tânăr cu o moştenitoare bogată, "ai cărei bani - cum scrie Francoise - îi permiteau să-şi întreţină amantele". Tot ea spune că s-a născut prin hazard, maică-sa suportând două întreruperi ale sarcinii, dar născând, totuşi, două fete şi un băiat. "Nu am fost iubită nici de tata, un adevărat tiran, nici de mama, care, aflată într-o profundă depresie, a fost internată într-o clinică de neuropsihiatrie, unde a murit în urma unui infarct, provocat de şocurile electrice prescrise de tatăl meu, renumitul medic!"

O altă amintire traumatizantă o are de la vârsta de 12 ani: "Făceam parte dintr-o gaşcă de zurbagii, în care doar eu eram fată. În vacanţă, ca în fiecare am, am mers la nişte prieteni de familie, lângă Perpignan. Într-o zi, când părinţii erau plecaţi, fiul gazdelor noastre, student la medicină, m-a violat. De atunci, am visat ca toată viaţa să mă răzbun pe bărbaţi. Între timp, însă, a trebuit să trăiesc, iar pe bărbaţi i-am fo­losit".

A avut nenumăraţi amanţi, a avut peste 30 de identităţi false, a făcut de toate: escrocherii, jafuri, falsuri de documente (”La un moment dat, chiar şi câinele meu avea paşaport fals!") şi, bineînţeles, puşcărie. "La închisoarea din Caen, am stat în celulă cu încă cinci fete, care fumau ţigară de la ţigară şi ascultau muzică la maximum, 22 de ore din 24, pentru că două ore ne scoteau la mişcare în curtea betonată a puşcăriei. Am cerut să fiu mutată şi m-au băgat într-o celulă cu o nebună, cu care nu rezistase nimeni. Asta nu fuma, dar avea alte hibe: când mâncam carne, îmi spunea că ne dau carne de om, când beam ceai, zicea că e urină de cal, nu se spăla, dormea încălţată, puţea, deschidea geamul celulei iarna şi-l ţinea închis vara”. În timp ce a fost încarcerată la Rouen i s-a depistat un cancer şi i-a fost extirpat un sân. Dintre toate identităţile pe care şi le-a luat, a păstrat numele de Davari, cel al ultimului soţ, un iranian.

Când nu avea decât 22 de ani şi făcea parte dintr-o comunitate hippy, l-a născut pe Antoine, la 17 mai 1976, "ca să aibă un urmaş". Acesta povesteşte, acum, când e om în toată firea, aşezat la casa lui, cu familie şi copii: "În copilărie am dus o viaţă agitată: când trăind la limita sărăciei, când locuind în apartamente somptuoase, cu servitori şi maşină la scară, mama pretinzând se i se spună "Madame Barone". Pe cât de uşor câştiga banii, pe atât de uşor îi cheltuia". Metoda ei preferată de a face rost de bani: sub diferite identităţi, depunea o sumă de bani la bancă, după care lua un credit, cu care cumpăra maşini şi le vindea. Numai că, ducând o asemenea viaţă, trebuia mereu să-şi schimbe domiciliul, dar şi închisorile: Toulouse, Yaounde, Barcelona, Fleury-Merogis, Fresnes, Caen, Rennes, Rouen..." Aş putea scrie - zicea cu umor - un ghid turistic al puşcăriilor!”

Ajunsă la capătul nebuniilor, Francoise Davari le declara jurnaliştilor de la revista Paris Match: "Nu regret nimic". O femeie hotărâtă...





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Infinity Ink. Photography

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia