Tribuna
PNL
Lumea ca bâlci: Adevărul despre "Atacul de la Berna" - convorbire între René Al. de Flers cu Titu Popescu

- Titu Popescu:. - Aveţi cunoştinţă despre ce con­ţineau documentele sus­trase?                  Ce s-a întâmplat cu ele?
- René A. de Flers - Ştiu doar că ele au fost predate, de către Ochiu, poliţiei federale elveţiene. Dar Elveţia, în perioada aceea, ducea o politică de neînţeles. Le era frică de faptul că, dacă se afla ceva din conţinutul acelor documente, Uniunea Sovietică ar fi rupt relaţiile cu ei. De aceea, în timpul procesului, când Beldeanu a întrebat dacă se doreşte să se afle ce conţineau documentele, preşedintele tribunalului a răspuns imediat: "Nu!". Sunt sigur că Elveţia, ca să-şi păstreze statutul de neu­tralitate, a distrus documentele. În Europa se înstăpânise pe atunci psihoza unei invazii sovietice, iar America era resimţită ca prea departe pentru a putea fi un sprijin eficient.
- T.P. - Când poliţia federală elveţiană înconjurase legaţia, Beldeanu formulase o condiţie, care era adresată de fapt guvernului român: "Nu o vom părăsi decât în clipa în care guvernul român va elibera pe următorii deţinuţi şi când aceştia vor fi în siguranţă în Occident: generalul Aldea, episcopul greco-catolic Suciu, ministrul Ilie Lazăr, Anton Ionel Mureşanu şi Bebe Brătianu". Au reacţionat autorităţile române, într-un fel sau altul, la asta?
- R.A.d.F. - Nu, absolut deloc. Ceea ce mă miră pe mine este prezenţa pe această listă a generalului Aurel Aldea, care făcuse parte din complotul camarilei care a dat lovitura de stat de la 23 august 1944. Cred că el a fost închis după abdicarea regelui. Nu mă miră însă faptul că pe lista lui Beldeanu se află numele lui Anton Ionel Mureşanu: unchiul lui era avocat şi ziarist, scotea ziarul Ardealul. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, Mureşanu îşi permisese luxul să trimită o scrisoare dură mareşalului Antonescu. Un motiv pentru mareşal să dea ordin la 31 iulie 1941, să fie arestat şi internat la Târgu Jiu, împreună cu Leucuţia şi Răchiţan. luliu Maniu a dus o luptă destul de înverşunată pentru apărarea lui. Mai târziu, ziarul Ardealul înfiinţat de Mureşanu, fusese pus sub direcţia lui Constantin Hagea, devenind organ pur manist. Celălalt, Ilie Lazăr, era militant P.N.Ţ.-ist; mai înainte, fusese însărcinat de partid să propună excluderea lui Vaida Voievod şi Valer Pop din organizaţia refugiaţilor din Transilvania de Nord, prezen­tându-i ca marii vinovaţi de pierderea Ardealului. Şi el fusese internat de guvernul Antonescu la Târgu Jiu. N-am înţeles motivul care l-a făcut să-l menţioneze pe Bebe Brătianu...
- T.P. - În Comunicatul nr. 3 al comandorului Mircea Petru (Fribourg, iunie 1986), la împlinirea a 30 de ani de la acţiunea eroilor români, se rememora declanşarea "unei simpatii aproape unanime pentru poporul român şi tragedia în care se găsea", că la Berna au sosit "mesaje de solidaritate, de încurajare şi ajutoare pentru cei deţinuţi", că "s-au cons­tituit comitete pentru apărarea vitejilor români de la Berna". A fost atunci momentul unei solidarizări a exilului român?
- R.A.d.F. - Nu, nu a fost. Poate doar o solidaritate morală. Puţini au fost cei care le-au trimis ajutoare, îmi aduc aminte de una; Pamfil Şeicaru, a cărui situaţie materială era nulă, cu ocazia Crăciunului 1955, le-a trimis un pachet prin avocatul elveţian al apărării Hans Wild. Dar reprezentanţii din Apus ai partidelor politice române au căutat să se servească de această acţiune, în scopul intereselor personale de popularitate, în momentul când Beldeanu a spus că nu vrea să ştie de conducerea ţărănistă din Apus, Vişoianu l-a lăsat să cadă. Liberalii, prin Fărcăşanu, au continuat să-i apere, ei nu vedeau neapărat o culoare de partid în acţiunea de la Berna. Aceasta se întâmpla cu toate că cei patru au fost prota­goniştii celui mai specta­culos gest de protest îm­potriva regimului comunist, pe plan internaţional, pentru a-l denunţa.
- T.P. - Aveţi cunoştinţă despre vreo reacţie a regelui Mihai, stabilit după abdicare în Elveţia, pentru a-i sprijini pe eroii de la Berna?
- R.A.d.F. - Fostul rege? Nu! Nu a avut absolut nicio reacţie. Deşi, într-adevâr locuia deja în Elveţia, regele Mihai nu s-a manifestat în niciun fel legat de acest eveniment. Nu s-a interesat de soarta lor, nu le-a venit în ajutor, a fost total dezinteresat, aşa cum total dezintersat a fost faţă de exilul român în general. Când a făcut prima lui vizită la Paris, fusese solicitat să se întâlnească cu refugiaţii români de acolo, dar a refuzat şi acest contact. Atitudinea lui faţă de exilul român era contrară obiceiului pe care îl avea regele Petru al Iugoslaviei. El se găsea mereu în mijlocul refugiaţilor iugoslavi.
- T.P. - În străinătate, s-a apre­ciat că onorurile acordate în ţară victimei, şoferul Şeţu, arătau nu numai un scop propagandistic, dar dezvă-luiau involuntar că acesta avusese un rol foarte important în legaţie; se cunoştea că era agent secret, că el ţinea în mână întreg personalul lega­ţiei, că în realitate se numea Gheorghe Petrescu. Serviciile secrete occidentale identifica­seră pe agenţii comunişti acoperiţi?
- R.A.d.F. - Unii dintre aceştia erau făcuţi cunoscuţi când cineva din serviciul secret al unei ţări răsăritene fugea în Apus şi deconspira numele agenţilor. Şoferul în cauză fusese politrucul legaţiei, el dicta totul, el îi ţinea pe toţi în supraveghere. Trebuie ştiut că ambasadele ţărilor socialiste nu erau conduse de ambasa­dorii respectivi, ci de ofiţerii de securitate care erau implantaţi acolo. În caz că da, atunci ambasadorul era securist. Securiştii din ambasade erau de grad superior şi puteau să ocupe, formal, orice post, chiar şi pe cele inferioare, mai bine camuflate. La Berna, s-a întâmplat că era şofer. De altfel, încă din timpul proce­sului au fost dezvăluite ade­vărata identitate şi adevăratele misiuni ale "şoferului". La Bucureşti, funeraliile urmau să arate lumii întregi înalta consi­deraţie de care se bucură fie­care cetăţean al statului soci­alist. Să pară umanişti! Pe mine m-ar interesa să ştiu doar ce pensie a primit văduva "Şe­ţu" după decesul "şoferului".
- T.P. - Delegaţia R.P.R. care a asistat la proces, condusă de I. G. Maurer, nu a constituit guvernul român ca parte civilă. De ce a ezitat să o facă, deşi a dezlănţuit o furibundă pro­pagandă de presă?
- R.A.d.F. - După părerea mea, şi guvernului de la Bucureşti îi era teamă că cei patru descoperiseră docu­mente grav compromiţătoare. De aceea nici nu s-au cerut despăgubiri pentru ceea ce se distrusese în localul legaţiei. Ei ar fi vrut chiar ca procesul să nu aibă loc, iar cei patru să fie extrădaţi către comunişti. În ţară desigur că au făcut o puternică agitaţie, fiindcă acolo manifestările erau dictate de codul comunist, egal în toate ţările aservite Uniunii Sovietice. La "Europa Liberă", Noel Bernard orga­ni­zase o acţiune radiofonică de susţinere a celor patru - pe care îi şi vizitase în închisoare -, în care a dezvăluit şi minciunile care se vehiculau în presa comunistă din ţară.
(va urma)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Sibiu Guitar Meeting

qhouse sibiu

Palatul Brukenthal Avrig

anunt-incepere-proiect-139830-final

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia