Tribuna
PNL
După ce-a jucat în Istoria recentă, rolul vieţii noastre
Ion Iliescu revine pe marile ecrane
Ion Iliescu revine pe marile ecrane
Premiera de gală a filmului "Medalia de onoare", în regia lui Călin Peter Netzer, va avea loc vineri, 12 noiembrie, la cinematograful Studio din Bucureşti. Lungmetrajul reprezintă debutul în actorie al fostului preşedinte al României, Ion Iliescu, care va fi prezent la proiecţia de gală, alături de Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Ion Lucian şi Mimi Brănescu, informează Parada Film. Până acum, „Medalia de onoare" a participat la numeroase festivaluri de film din întreaga lume de unde s-a întors cu numeroase premii.
Filmul "Medalia de onoare" este o comedie neagră despre Ion (Victor Rebengiuc), un pensionar din România anilor '90, care primeşte o distincţie pentru faptele sale de vitejie din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Personajul principal primeste accidental, într-o zi, o medalie de onoare pentru faptele sale eroice din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, vremuri pe care bătrânul abia şi le mai aminteşte. Odată primită, medalia îl face pe Ion să îşi reexamineze întreaga viaţă – se gândeşte acum că poate nu a fost un învins. Poate că viaţa sa înseamnă de fapt, mai mult. Pentru doar câteva momente, medalia îl face să se simtă apreciat de cei din jurul lui. Din păcate, pentru doar câteva momente, Ion este un om împlinit.
În distribuţia filmului îi regăsim în rolurile principale pe Victor Rebengiuc şi Camelia Zorlescu, iar în rolurile secundare vor juca Mimi Brănescu, Ion Lucian, Anca Pandrea, Radu Beligan, Costică Drăgănescu sau Doru Ana.
Până în prezent, "Medalia de onoare" a obţinut numeroase premii la diferite festivaluri precum Festivalul de Film de la Torino - Premiul "Scuola Holden", Festivalul de Film de la Salonic - Marele Premiu al Juriului "Silver Alexander", Festivalul Internaţional de Film de la Miami - Menţiunea specială a Juriului şi Premiul Cineuropa, Festivalul Internaţional de Film Transilvania - Cea mai bună Regie şi Cel mai bun Actor în rol principal. Cel mai recent premiu este Menţiunea Specială a Juriului obţinută la Festivalul de Film de la Zagreb, obţinut în octombrie 2010, pentru „un amestec – simplu, în aparenţă – de politică, tragism şi umor, cu o urmă de căldură şi umanitate”.

Călin Peter Netzer a absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală si Cinematografică, la secţiunea de Regie Film. Până la obţinerea diplomei, Netzer realizase deja o serie de scurtmetraje, selecţionate în festivaluri de film, ca cele de la Berlin, Buenos Aires, Barcelona, Bilbao, Roma şi Istanbul. Lungmetrajul cu care a debutat în 2003, „Maria“, a fost, la rândul său selecţionat în peste 40 de festivaluri de film din toată lumea şi premiat de Academia Europeană de Film, de Festivalurile de la Locarno, Paris, Cottbus.

Tudor Voican este unul dintre cei mai premiaţi scenarişti români la ora actuală. Printre cele mai cunoscute scenarii ale sale sunt cele scrise în colaborare cu regretatul Cristian Nemescu, cum ar fi „Mihai şi Cristina“, „Poveste la scara C“, „Marilena de la P7“, „California Dreamin’ (nesfârşit)“. De asemenea, Voican a scris scenariul şi pentru lungmetrajele „Italiencele“, în regia lui Napoleon Helmis, „Binecuvântată fii, închisoare“ şi „Schimb valutar“ (regia Nicolae Mărgineanu).
Lungmetrajul de ficţiune „Medalia de onoare“ este o coproductie Scharf Advertising, Pandora Film şi Abis Studio, realizată cu spriinul Centrului National al Cinematografiei, Arte/ZDF, Eurimages, HBO România, TVR, BV Mc Cann Erickson Romania, Odyssey Comunication, Abis Studio şi Teleclub.
Din 12 noiembrie filmul va intra pe ecranele cinematografelor din toată ţara.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Festivalul Gradinilor Sibiu

Comunicat de presa

Comunicat de presa

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA