Am ajuns şi eu, după mai multe reţineri, să vizionez unul dintre cele mai de succes producţii video din ultima vreme: realizarea scriitoruli Daniel Roxin intitulată „Dacii- Adevăruri tulburătoare”. Spun realizare pentru că, în general, la „Dacii....” se face referire ca la un film documentar. Ceea ce e inexact. Filmul NU este un documentar. În cel mai fericit caz, este o serie de interviuri ilustrare cu fotografii, ce e drept, în condiţii video excelente (ceea ce e de apreciat). În linii mari (şi dacă nu ştiţi deja) subiectul este unul destul de la modă: faptul că noi suntem leagănul civilizaţiei europene dacă nu mondiale, că nu suntem urmaşii Romei, că romanii vorbeau limba traco-dacă dar o ştiau ca fiind latină, deci şi noi prin corcirea latinii-dace cu daca-dacă vorbim tot limba dacă, că dacii au fost un super-popor evoluat spiritual care se pricepea la orice dar şi viteaz în lupte, că Oculta Mondială şi istoricii/arheologii autohtoni au un interes de a ne ţine, aşa în întuneric, fără a ne dezvălui din ce neam de supraoameni facem parte. Argumentele sunt din cele tradiţionale ale dacomanilor: că suntem aici din paleolitic şi nu am plecat nicăieri, că nu aveam cum să fim romanizaţi pentru că am fost prea puţin (ca timp şi teritoriu) sub administraţie romană, că Traian era dac, că Dacia a trăit veşnic atât în memoria locală cât şi în cea europeană, că sunt prea multe statui şi busturi de daci, că Tăbliţele de la Tărtăria, că Codex Rohonczy (menţionat doar episodic), că tăbliţele de la Sinaia, că „De Bello Dacico” şi mai ales că ultimele cercetări genetice.
Din start, filmul (hai să-i spunem film, că e mai uşor de „lucrat” cu acest cuvânt decât cu cel real: „producţie video”) nu îţi lasă loc de îndoială cu privire la teoriile prezentate: „Dacii, ADEVĂRURI (sl.ns.) tulburătoare. Nu „ipoteze”, nu „idei”, nu „teorii”. Ci adevăruri. Nu crezi că sunt adevăruri, păi ori eşti prost, ori papistaş. Ori slugă a ocultei care l-a ucis şi pe Eminescu. Totalitarismul ăsta exclusivist m-a deranjat din start, pentru că autorii nu dau loc de întors, deşi ar fi berechet.
Ca invitaţi – experţi în problema civilizaţiei traco-geto-dace şi istorie romană îi avem pe: medicul Napoleon Săvescu (de acolo este şi titlul său de „dr.” cu care apare în public şi scrieri, că de altul nu am cunoştinţă, deşi poate greşesc), preşedinte şi fondator al Dacia Revival Society şi autorul cărţii „Noi nu suntem urmaşii Romei” şi proprietarul unei vile-kitsch în zona Sarmizegetusa, construită în stil, evident, dac, aşezată pe un sit evident dacic, dar chestia asta nu l-a deranjat prea mult...). Mai avem pe generalul în rezervă Niculae Spiroiu, fost ministru al Apărării între 1991 şi 1994, autor al cărţii „Autovehiculele în Armata Română” (care în niciun caz nu este despre daci. Poate despre DAC-uri sau Dacii). Mai este şi prim-consilier la Dacia Revival Society a aceluiaşi Săvescu. Urmează alt general, Mircea Chelaru, fost şef de Stat Major General, autor al cărţilor „O posibilă soluție – Scurt tratat sistemic asupra unei strategii a dezvoltării și securității României” şi „Relația politică-strategie” iar acum trecut şi el de partea „dacilor”, la fel cum mulţi oameni în uniformă militară şi „în rezervă şi retragere” au făcut-o. Da, OK, sunt ofiţeri ai Armatei României. Nu îi poţi acuza de lipsă de patriotism pe cei doi, ori de rea intenţie, dar parcă opinia unor istorici-istorici ar fi avut mai multă greutate. Pur şi simplu s-a evitat aceasta, zic eu, pentru că ar fi tulburat teoria dacistă. Mai apar prof dr. Mihai Popescu, de la Biblioteca Militară, prof. drd. Sebatian Stănculescu, care a povestit despre Tărtăria şi Alexander Rodewald de la-Institutul de Biologie Umană  din Hamburg, din discursul căruia, sincer nu am priceput absolut nimic el fiind axat exclusiv pe genetică.
În film mai sunt invocate citate sau interpretări comode din scriitori clasici: Haşdeu, Eminescu (”precursor al disciplinei dacologice” !?!), Blaga, Eliade, Titus Livius, din istorici – evident Nicolae Densuşianu cu a sa „Dacia preistorică”, voievozi ca Mihai Viteazu, Matei Basarab, Ddimitrie Cantemir, ştiinţele moderne ca paleogenetica şi se aruncă cu ceva basculante de noroi în istorici pentru că falsifică, arheologi că nu cercetează dându-mi sentimentul acela de „cine nu e cu noi e împotriva noastră”...
Da, filmul este interesant, dătător de mândrie naţională şi mobilizator chiar. Ceea ce este bine. Din păcate, argumentul ştiinţific este înlocuit cu o vehemenţă demnă de o discuţie la bere (după ceva beri), probele „pro” sunt subţirele sau chiar de domeniul science-fiction, iar tonul înalt de discurs interbelic nu poate înlocui logica sau bunul simţ.

Limba „dacă”

Din start, „Dacii, adevăruri tulburătoare” pornete de la o fals[ premis[: Aceea că istoria oficială, cea pe care am învăţat-o îm şcoli şi nu numai, susţine că suntem urmaşi ai Romei şi atât. Mai exact, ai romanilor ca latini. Ştiţi, povestea cu Decebal, Traian, militari romani şi femei dace, formarea poporului român. Şi că este o mânărie a catolicilor care vor să ne subjuge Vaticanului. Dar asta era pe vremea Şcolii Ardelene şi a latiniştilor. Nu acum. Acum nimeni nu mai crede în etnogeneza poporului român din daci puri şi romani puri. Cu asta suntem şi noi de acord. Până aici e ok, dacă povestea nu ar devia în ceva mai grav: suntem doar urmaşii dacilor. Ba şi romanii sunt tot urmaşi ai dacilor. Ba chiar că vorbeau aceeaşi limbă. Dar dacă vorbeau aceeaşi limbă, de ce a fost nevoie ca Ovidiu, poetul roman exilat la Tomis, să spună că nu înţelege limba geţilor şi că a tradus la un moment dat în latină nişte poezii ale unei căpetenii gete? Era nevoie de aşa ceva?
O altă problemă, pusă de însuşi Napoleon Săvescu, este că doar o ultra infimă parte a teritoriului dac a fost cucerit de romani şi că nu se poate ca pe TOT teritoriul dacic, ocupat şi liber, să se fi vorbit latină. Şi invocă Dacia lui Burebista, deşi cea a lui Decebal a fost ceva mai mică... Bun. Nu e clar totuşi, de ce avem atâtea cuvinte latine în vocacular şi nu dace. Asta ca să nu punem întrebarea de unde avem atâtea cuvinte slave...
Hai să o luăm pe îndelete: când împrumuţi un cuvânt din altă limbă? Când nu îl ai în limba ta. Atunci unde ne e vocabularul dac? De ce era nevoie să imprumutăm cuvinte ba de la latini, ba de la slavi, ba, mai rău, de la turci? Greu de răspuns.
La fel, se spune, ca, argument, că am fost şi sun turci, şi sub unguri, şi nu am trecut la limba lor. Da dar am împrumutat. Şi că limba română/dacă este aşa de bine „fixată” pe teritoriul ţării, încât un maramureşan se înţelege cu un oltean din Sud, iar în Italia, cei din Nord nu se înţeleg cu sicilienii ori cei de la „talpa cizmei”. Păi aici este o problemă: că există riscul ca un maramureşan dintr-un sat izolat, care vorbeşte cu regionalismele lui, riscă să nu fie înţeles complet de unul din Romanaţi sau Mehedinţi, din alt sat uitat de timp, care vorbeşte pe limba sa. Ca să nu punem aici şi problema aromânilor...  Da, se înţeleg în limba literară. Asta da. Dar limba literară e una, cea a poporului a fost alta.

Dacii - popor superior

la fel, filmul caută să ne convingă că dacii şi stră-dacii au fost un fel de populaţie de super-oameni, cu cunoştinţe religioase dincolo de limite, cunoscători ai scrisului, înţelepţi şi viteji în acelaşi timp... Dar despre acest subiect, data viitoare.