Tribuna
Citite, auzite
"Unui soldat i se poate cere să moară, dar nu să mintă"
N. I. DOBRA
1816 vizualizari

Maiorul Denoix de Saint Marc a comandat regimentul de paraşutişti care a participat la puciul din Alger în 1961, pus la cale de patru generali în retragere care nu erau de acord cu independenţa Algeriei. Lovitura de stat a eşuat, iar organizatorii şi participanţii au ajuns în faţa tribunalului militar. În apărarea sa, maiorul a spus: "Unui soldat i se poate cere mult, mai ales să moară, dar nu i se poate cere să trişeze, să se dezică, să se contrazică, să mintă, să se renege, să-şi calce jurământul". A fost condamnat la 10 ani muncă silnică, dar a fost amnistiat, ca şi ceilalţi, în 1968. Au rămas în istorie cuvintele lui: "On peut demander a un soldat de mourir, on ne peut demander de mentir". Acum nu mai sunt soldaţi de odinioară, sunt mercenari, cărora le este permis orice. n Mie povestea asta cu suplimentele alimentare îmi pute a escrocherie, deşi văd că televiziunile nu-şi dau rând să promoveze tot felul de asemenea făcături. Nu ştiu dacă verifică cineva cine le produce, ce conţin şi dacă au efectul pozitiv preconizat. Probabil că, fiind o afacere între producători şi distribuitori, farmacii de tot felul, va fi greu de stopat o asemenea întreprindere de multe miliarde, cu comisioane grase la "cine trebuie" n Un prieten sas, plecat "oben" din România cu câteva luni înainte de răzmeriţa din 89, vine "acasă” cum adună nişte bani pe care să-i cheltuiască fără rezerve cu prietenii. La plecare, ultima dată a adunat o adevărată colecţie de discuri cu manele. L-am întrebat cum îl suportă ne­vasta - o doamnă simandicoasă - să-i asculte pe alde Guţă, Salam, Minune. A râs: "Le ascult când sunt singur, în maşină. Bag boxele la maxim, las geamul în jos şi mă fac remarcat la se­mafoare. Să ştii că-n Germania, maneliştii români se bucură de succes". I-am spus că, din păcate, şi la noi au destui fani şi nu numai între ţigani.n Într-un carnet cu notiţe din 2008 am găsit o însemnare: "Mai nou, nişte mintoşi au lansat campania împotriva vitezomanilor de pe şoselele noastre, cu repetatul slogan: «Hoo cu tata!»". Din când în când, un film de amor sau de război este întrerupt, apărând un ins care ne spunea că "volanul învârte roata, hoo cu tata, bujia învârte roata, hoo cu tata etc". Impactul acestei găselniţe - zero, numărul accidentelor rutiere crescând de la an la an. "Hoo cu tata"...n De când cu libertatea cuvântului, orice bezmetic poate spune ce-i trece prin capul de hidrocefal. Aşa l-am auzit pe un cretin spunând: "Daţi românilor pistoale! Dacă tot vrem să-i imităm pe americani, de ce să nu ne înarmăm şi să ne facem singuri dreptatea pe care o aşteptăm zadarnic de la justiţie?" Numai asta ne-ar mai trebui, că restul le avem pe toate! n Nu am beneficiat de nici un privilegiu ca simplu membru al Partidului Comunist: am stat patru ani la Amnaş, unde am fost repartizat la terminarea facultăţii, mi-am făcut apartament prin OJCVL, plătind rate timp de zece ani, am fost un soldat disciplinat şi atât, fără a beneficia de favoruri, dimpotrivă. Asta nu mă împiedică să pun în balanţă ce au făcut românii sub aşa-zisa dictatură ceauşistă şi ce au făcut din 1990 până acum. Orb sau răuvoitor să fii să nu recunoşti că s-a trăit mai bine. (Nu am crezut că voi ajunge vremea să-i aud pe ro­mâni strigând: "Vrem să muncim!", cum cer acum pe străzi, băgaţi în seamă doar de jandarmi şi de mascaţi!).





comentarii
1 comentarii

Constat ca va abtineti sa comentati curba descendenta a infectarilor cu COVID-19. Ori nu va intereseaza, ori e tabu. Nu vi se pare, totusi, ca numarul infectarilor a scazut ca si cum ar fi dat cineva "directiva" sa scada?
P.S. Sa nu mai vorbim de rau defunctul sistem comunist! Astia sunt mult mai rai!
14.06.2021 23:08
Din aceeasi categorie
Abonamente

Filarmonica de Stat Sibiu

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna
TURSIB