Pe terasă la Frieda am reuşit, cât de cât, să-i temperez pe ami­cii deveniţi, pe bază de tv, co­mentatori şi analişti politici, ameninţându-i că mă mut la altă masă. Alta-i situaţia când te duci să-ţi vizitezi rude apropiate, cu diferite ocazii (onomastici, zile de naştere, cununii, botezuri, chiar pomeni ori parastase!) şi, după protocolul potrivit în asemenea momente, încep discuţiile cu subiecte politice. La debut, acestea sunt calme, aşezate, purtate între doi-trei, aflaţi în vecinătate la masă, pe un ton moderat. Se dialoghează, fiecare având pacienţa de a asculta opinia celuilalt. E bine, ne bucu­răm că suntem împreună, acum, în preajma sfintelor sărbători ale iernii, de Nicolae, de Crăciun, de Ştefan, de Anul Nou, de Vasile, de Ioan, că suntem (mai mult sau mai puţin) sănătoşi, nu ne judecăm pentru pământul şi averea străbunicilor...
După o vreme de acalmie, întotdeauna se găseşte unul care să arunce momeala, râma otrăvită şi, bineînţeles, apare şi...bibanul, despre care auzisem că este peştele cel mai naiv, uşor de prins.
Zice vărul Costică: "Mă, ridicaţi mâna care aţi votat cu Dăncilă!" (Nota bene, Costică făcuse ceva puşcărie pe vremea ailaltă pentru că, gestionar la aprozar, umbla­se cu fofârlica, iar acum se dădea persecutat politic). Din cei circa 20 de meseni, ca la şcoală, au ridicat două degete şase: un unchi fost preşedinte de sindicat, cu soţia, fireşte, o verişoară, care era cu CAR-ul la învăţământ, un unchieş care fusese brigadier la CAP,  doi nepoţi care la liceu stătuseră gratis, la internat, iar la facultate au avut bursă de stat. A fost întrerupt de alt văr, cu voce groasă şi umeri largi, de rugbist: "Cine a votat cu Iohan­nis?" În uralele majorităţii, s-au ridicat cu paharele în mâini aproa­pe toţi dintre cei care rămă­seseră, scandând "Klaus lohan­nis-PNL! "Ei, de aici s-a iscat răzmeriţa în familie şi nu s-a mai înţeles nimeni cu nimeni, cei şase, în inferioritate din punctul de vedere numeric, îi biruiau vocal pe ceilalţi, fiind, probabil, şi mai încinşi de băutură. N-a lipsit mult să se ia de păr, femeile şi la pumni bărbaţii, împiedicaţi, cât de cât, de locul strâmt din sufrageria gazdei.
Când a venit următorul fel de mâncare, hărmălaia s-a potolit brusc. Profitând de liniştea voalată doar de sunetul surd al clefăieIii mesenilor, un moş cu barba până la buric, pe care nimeni nu-l băgase în seamă până atunci, neştiind de-al cui neam este şi cum s-a rătăcit printre ei, s-a ridicat şi le-a spus o pildă ori banc, cum vreţi: "În Belgia, autorităţile centrale au vrut să ştie câtă populaţie e de un neam şi câtă de alt neam, aşa că au luat un număr de soldaţi din armata ţării. Coman­dantul le-a ordonat valonilor să facă un pas în faţă, iar flamanzilor, doi paşi. Toate bune dar mai rămăsese un ostaş, care a făcut trei paşi înainte, întrebând: "Dar noi, evreii ce suntem? "Cam aşa şi cu voi, vă certaţi pentru Dăncilă şi Iohannis, de parcă numai ei reprezintă România. Nu vă gândiţi că jumătate dintre cei cu drept de vot nu s-au dus la urne? Nu vă întrebaţi de ce? Nu vă intră în capetele acestea goale învăţătura din antichitate că "dacă voturile voastre ar schimba ceva, nu aţi mai fi chemaţi la urne?"
Bătrânul a plecat, iar mesenii au rămas cu dumicatul în gât. Nu ştim dacă au înţeles exact spusele insului dar, poate, i-au pus pe gânduri. În lume nu există doar două alternative: alb-negru, bine-rău, geniu-cretin, lohannis-Dăncilă...Mai sunt câteva milioane de români... gri, neutri, obişnuiţi, derutaţi, nehotărâţi, scârbiţi. De aceia cine ţine seamă?