Răspunsul la această întrebare este un "nu" hotărât, deşi, la nevoie, mai ştii? Natura umană este ciudată şi imprevizibilă. Vorbeam cu un medic francez, care susţinea că un om având greutatea de 70 de kilograme, poate să fumeze liniştit 10 ţigări pe zi. Mi-a ţinut o teorie întreagă despre ralaţia dintre greutate şi fumat, fără să-l iau în serios, dar nici nu l-am contrazis, din lipsă de argumente ştiinţifice. Insul s-a dovedit a fi depozitarul unor cifre statistice pe care mi le-a debitat dintr-o agendă voluminoasă. Am avut inspiraţia să pornesc reportofonul şi iată ce-am aflat: americanii consumă săptămânal circa 172 milioane de hot-dog-uri şi parcurg în ascensor, în aceeaşi perioadă, 56.350.000 kilometri: într-o existenţă medie, omul petrece la masă cam 12 ani, mâncând în jur de 50 de tone de alimente; la 30 de ani, bărbaţii se gândesc la sex tot la 15 minute, pentru ca, înaintând în vârstă, perioada să crească (l-am contrazis ferm!); 69% dintre femei se lasă seduse de inteligenţa unui bărbat şi doar 31% sunt atrase de fizicul lui (am protestat vehement!); 90% dintre studentele din Anglia se declară virgine (nu mă mir, fiindcă englezoaicele nu sunt depăşite în absenţă de sexappeal decât de namţoaice); 80% dintre nemţi cad cel puţin o dată din pat în viaţa lor (la cât beau, nu cred că statistica e bună); în medie, francezii petrec 1.014 ore pe an în faţa televizorului (împărţite la 365 de zile, nici nu-i mult. Cred că românii s-au tâmpit pentru că se uită şi-i ascultă cu sfinţenie pe toţi boii care apar pe micul ecran); în Franţa, 12% dintre copii cred că ţara e condusă de un rege, iar 6% cred că impozitele sunt nişte microbi care fac rău la cap (aici nici nu greşesc prea tare!); 60% dintre părinţi consideră că bătaia, pentru copii, este ruptă din rai (culmea e că tot cam atâţia cred că şi nevestelor le prinde bine!); 38% dintre francezi susţin că limba este cel mai puternic muşchi al omului şi-o folosesc ca atare până la adânci bătrâneţe (mi se pare normal!); 54% dintre francezi spun că sursa de conflict în familie sunt copiii (proşti, eu cred că, dimpotrivă, copiii sunt cel mai puternic liant în familie); 70% dintre nemţi declară că serviciul le scade apetitul sexual (îi cred: după ce munceşti ca un bivol în jug la banda rulantă, când ajungi acasă dai de o nevastă slăninoasă, mirosind a bere, ceapă şi transpiraţie...); cea mai mare bibliotecă pornografică este cea a Vaticanului, care cuprinde nu mai puţin de 25.400 de cărţi cu acest profil (dacă n-au voie la femei, bieţii de ei măcar să citească!).
Amicul meu Hervé Pinot este o adevărată enciclopedie de ciudăţenii, fapt ce mă face să-l bănuiesc că are niscaiva păsărici în colivia craniană. Dar lumea ar fi atât de fadă fără asemenea fiinţe...
*..."Altă variantă nu există în nicio societate omenească." De atâtea ori mi-a repetat-o tata fraza asta încât nu m-au surprins...
*..."Altă variantă nu există în nicio societate omenească." De atâtea ori mi-a repetat-o tata fraza asta încât nu m-au surprins...
Încă din antichitate, se căuta un panaceu universal în dorinţa de a combate otrăvurile, dar şi pentru lecuire. Acest panaceu...
Încă din antichitate, se căuta un panaceu universal în dorinţa de a combate otrăvurile, dar şi pentru lecuire. Acest panaceu...
Berbec
În cursul dimineţii luaţi o hotărâre, în urma căreia sunteţi nevoit să vă schimbaţi programul. Un prieten vă solicită sprijinul...
Berbec
În cursul dimineţii luaţi o hotărâre, în urma căreia sunteţi nevoit să vă schimbaţi programul. Un prieten vă solicită sprijinul...
* Frumos şi adevărat a spus scriitoarea americană Emily Dicklnson (1830—1886), care a devenit celebră abia după moarte, când, sora...
* Frumos şi adevărat a spus scriitoarea americană Emily Dicklnson (1830—1886), care a devenit celebră abia după moarte, când, sora...
Este o boală cauzată de ciuperca candida. Poate fi localizată pe diferite regiuni ale pielii şi mucoase şi se poate...
Este o boală cauzată de ciuperca candida. Poate fi localizată pe diferite regiuni ale pielii şi mucoase şi se poate...
Berbec
Nu este o zi bună pentru afaceri sau întâlniri cu prietenii. În schimb, relaţiile cu partenerul de viaţă merg bine....
Berbec
Nu este o zi bună pentru afaceri sau întâlniri cu prietenii. În schimb, relaţiile cu partenerul de viaţă merg bine....