* L-am citat pe fostul col. (r) loan Părean, care continua: "Dacă arunci o piatră spre ele, îşi iau zborul, apoi se întorc în acelaşi copac, dar pe alte crăci. Cum se spune în limbajul vulgului: bordel nou, cu aceleaşi târfe bătrâne". Corect. În 1990, la noi s-au schimbat nu curvele, ci paturile şi ligheanele cu permanganat. * Eugen Uricariu, un scriitor cu oarece nume, în aceeaşi notă, scrie: "Trăim într-o Românie care înaintează greoi, înfăşurată într-o mantie a suferinţei, prin deşertul unei istorii potrivnice". Că mai mult stă decât înaintează sunt de acord, dar istoria noastră n-a fost cu mult mai potrivnică decât a altora, care, cu eforturi, au depăşit momentele grele, nu s-au tot lamentat ca noi şi ai noştri, milogi pe la porţile celor mari. * Multe s-au întâmplat în luna martie. Vă dau câteva repere: s-au născut Radu Stanca (1920), la Sebeş, dar l-am adoptat, Mircea Ivănescu (1931), Bucureşti, idem, Ioana Postelnicu (1910), Poiana Sibiului, Călin Baciu (1957), Oradea, Crina Fetecău (1983), Sibiu, Cristina Simu/ (1953), Sibiu, dar au şi murit oameni de vază: Gabriel Constantinescu (2010), Eugen Onu (2000), R. A. Ungar (2006), Eugen Tăutu (2018)...Se pare că primăvara e anotimpul schimbărilor mai în bine, mai în rău. * Apropo, cam pe vremea asta primeam raportul primarului în care ne spunea ce-a făcut, ce va face şi ce avem de plată. Eu n-am primit decât ce am de plată pentru anul în curs. * Se pare cã respectiva hotãrâre de Guvern, prin care primarii erau obligaţi să ne informeze a devenit caducă. Aşa-i la noi. * "Clientul" meu care semnează B. Utoru face pe îngrijoratul: "Te-ai întrebat ce s-or face "prietenii" care postează zi de zi la rubrica ta, dacă dai colţu?Probabil că-şi vor găsi altă gazdă, ca paraziţii. "Eu sper s-o mierlească ei înaintea mea! * Am auzit că ar exista, pe lângâ multe alte zile internaţionale, şi una Mondială a Somnului (15 martie). Înţe eg o zi împotriva fumatului, a poeziei, a romilor, a fe meii, a copilului etc., dar ce ar trebui să fac în cea a somnului, când eu nici noaptea n-o dorm toată fără somnifer? * Pamfletar acid, Tudor Arghezi nu avea o părere prea bună despre gazetari: "Jurnalismul e numai o supapă trecătoare a stomacului strâns în chinga sărăciei, nu-l ispiteşte pe adevăratul scriitor, jurnalistica nu e prielnică decât unei familii speciale de inteligenţe - Dinastia Zgârie-Brânză. Indivizi de o tăietură intelectuală cu fason nu se întârziază/sic!/ decât pedepsiţi de soartă într-o astfel de carieră". Adevărat grăit-a, fiindcă adevăraţii scriitori făceau gazetărie ocazional, ca să poată mânca la restaurant şi bea o cafea la Capşa. * În final, vă ofer un pasaj dintr-o epistolă de dragoste a lui Marin Preda către una din iubitele lui: "Te-am sărutat în staţia de tram vai de două ori, întocmai ca în copilărie, când plecam la câmp înfricoşat de soare şi beam dinainte apă multă. Dar aşa, băută fără sete, nu înlătura setea de mai târziu, ci doar te chinuia prin amintirea ei, aşa cum mă chinuie pe mine acum sărutările luate la despărţire. Ele nu ţin locul dorinţei chinuitoare care mă stăpâneşte/.../"În dragoste a fost nefericit.




Ruleta este unul dintre jocurile clasice de cazinou care nu pare să îmbătrânească niciodată. Reguli simple, sesiuni relativ rapide și...
Ruleta este unul dintre jocurile clasice de cazinou care nu pare să îmbătrânească niciodată. Reguli simple, sesiuni relativ rapide și...
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) dă o veste bună românilor: până la sfârșitul...
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) dă o veste bună românilor: până la sfârșitul...
Surprinderea celor dragi de ziua lor de naștere este o artă care necesită grijă și creativitate. Alegerea unui buchet de...
Surprinderea celor dragi de ziua lor de naștere este o artă care necesită grijă și creativitate. Alegerea unui buchet de...
Planificarea unei vacanțe este întotdeauna un moment plin de entuziasm și așteptări, însă, înainte de a porni în aventura mult...
Planificarea unei vacanțe este întotdeauna un moment plin de entuziasm și așteptări, însă, înainte de a porni în aventura mult...
Pentru mulți, diminețile perfecte încep cu o ceașcă de cafea savurată în liniște. Transformarea unui colț din casă într-un spațiu...
Pentru mulți, diminețile perfecte încep cu o ceașcă de cafea savurată în liniște. Transformarea unui colț din casă într-un spațiu...