Tribuna
PNL
Pachet alimentar pentru preşcolarii şi elevii de la liceul din Avrig
Dan FRÂNCU
361 vizualizari
Pachet alimentar pentru preşcolarii şi elevii de la liceul din Avrig

De câteva zile, preşcolarii şi elevii de la Liceul Teoretic “Gheorghe Lazăr” Avrig primesc, în fiecare zi în care sunt prezenţi la grădiniţă, şcoală sau liceu, un pachet alimentar format din produse de panificaţie produse din carne şi/sau brânzeturi, legume şi un fruct. Copiii ar trebui să primească mâncarea până la sfârşitul acestui an.

În total, 859 de preşcolari şi elevi de la liceul avrigean (inclusiv grădiniţele subordonate) vor primi pachetul alimentar datorită includerii instituţiei într-un program – pilot al Gruvernului României, care se desfăşoară în 150 de unităţi de învăţământ din ţară.

Primăria oraşului Avrig a încheiat un contract pentru serviciile de catering, derulate prin acest program, cu SC Million Trade SRL, valoarea totală a contractului fiind de 386.034 lei (fără TVA).

Conform acestui document, pachetul alimentar oferit preşcolarilor şi elevilor de la liceul din Avrig trebuie să conţină produse de panificaţie din făină integrală (pâine feliată sau batoane/chifle) – 80 g – maximum 50% din greutatea totală a pachetului, produse din carne şi/sau brânzeturi/derivate din lapte – 40 g – minimum 25% din greutatea totală a pachetului, legume – 40 g – maximum 25% din greutatea totală a pachetului, fruct, spălat în prealabil şi ambalat individual (acolo unde este cazul) în folie de protecţie de plastic sau ambalaj de hârtie.

Pachetul alimentar, însoţit de fruct, trebuie să fie distribuit zilnic, de luni până vineri, în intervalul 9 -12, tuturor copiilor prezenţi  în ziua respectivă. Distribuţia câtre copii a pachetului alimentar este organizată de cadrele didactice, cel mai probabil în pauzele dintre orele de curs.

Conform Ordonanţei de urgenţă nr. 9/2020 privind aprobarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 150 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, “până la sfârşitul anului 2020, în perioada desfăşurării activităţii didactice, preşcolarilor şi elevilor din 150 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat (…), li se acordă, cu titlu gratuit, un suport alimentar, constând într-un pachet alimentar sau într-o masă caldă pe zi, în limita unei valori zilnice de 10 lei/beneficiar, TVA inclus. Limita valorică cuprinde preţul produselor, cheltuielile de transport, de distribuţie şi de depozitare a acestora, după caz.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Food will win de war

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

management dirigentie inofrmare

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia