"Mă consolez în postul de sufler"

Acasa >

Articol

* Nu demult am aflat că drepturile de autor asupra operelor lui Mihail Sadoveanu le deţine…olandezul Jordan Herford, născut în România, strănepot al romancierului. Este fiul Smarandei Herford, nepoată şi descendentă directă a lui Sadoveanu, fiica Profirei. Termenul limită este 2031, după care scrierile lui Mihail Sadoveanu vor intra în domeniul public în privinţa drepturilor de autor. Olandezul este moştenitor şi al Casei memoriale Mihail Sadoveanu şl al terenului de lângă imobil, vreo şase hectare de livadă şi grădină. Dar, ca la noi, procesele se ţin lanţ şi olandezul n-a intrat în legalitate. Acum, cinstit vorbind, ieşenii ar trebui să-l despăgubească pecu­niar, ca să renunţe la bunurile materiale ale lui Sa­doveanu, care i s-ar cuveni. (Aşa s-ar fi cuvenit să procedeze statul român cu toţi cei care şi-au revendicat imobile de interes naţional). * Mulţi români îl înjură pe Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale, şi-l trimit să-şi vadă de bătrâneţe, dar cei care lucrează în domeniul financiar-bancar ştiu că lui i se datoreşte relativa stabilitate financiară a României. Cei mai vechi poate că-şi amintesc că Aurel Vijoli, alt finanţist "burghez", a fost închis de comunişti, după care şi-au cerut iertare, l-au scos din puşcărie şi l-au uns ministru de Finanţe în perioada 1957-1968. (Un colegiu din Făgăraş îi poartă numele). * Aflat departe de Sibiu şi de Terasa Frieda, poetul Walter Johrend scrie: "Mă consolez cu postul de sufler/şi îţi şoptesc de la distanţă rolul/cu gândul că rămân un cavaler/care îţi umple, la nevoie, golul". * Filozoful german Friedrich Wilhelm Nietzsche-care şi-a petrecut ultimii nouă ani de viaţă la balamuc -a scris când era citav la cap: "Ambele sexe se mint unul pe altul. Din aceasta rezultă că ei, în esenţă, se respectă şi se iubesc doar pe sine însuşi. Astfel, bărbatul îşi doreşte de la femeie un spirit paşnic, însă femeia, potrivit firii sale, e războinică, asemenea pisicii". Adevărul e că majoritatea certurilor şi conflictelor din familie sunt declanşate de femeie, cele mai "reuşite" căsnicii fiind acelea în care bărbatul se supune. * Ştiţi ce scrie cronicarul moldovean despre cei care violează o femeie? "Cel ce va fi prins cu ştrumelegul învârtoşat primprejurul părţilor fătătoare ale muierii, i se va tăia scârbavnicul mădulariu, spre veşnica lui nefolosire". Aşa era pe vremea lui Constantin Mavrocordat, de  şase ori domn al Ţării Româneşti şi de patru ori al Moldovei. Grec la origini, a fost un domnitor luminat: a desfiinţat iobăgia, le-a cerut preoţilor să ştie carte românească, a pus să se tipărească cărţi în limba română. Se pare că la noi numai străinii pot face ordine.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
25 ianuarie 2023 la 23:16

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 14 ore
Marea bicicleală: se deschide sezonul de pedalat, cu gogoși și vărzar
Duminică, 11 mai ac, sibienii sunt invitați la o tură cu bicicleta pentru a marca deschiderea sezonului din...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 20 ore
Habarnismul sibienilor față în față cu ziua de 9 Mai: „Habar nu am ce zi e azi! Nu cred că se sărbătorește ceva anume!”
Din punct de vedere istoric ziua de 9 Mai are o semnificație deosebită atât pentru România, cât și...
Actualitate
3 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 1 zi
Plantele care înfrumusețează orice spațiu. Recomandările experților
Primăvara și vara aduc cu ele un interes crescut pentru amenajarea spațiilor verzi, fie că vorbim de terase,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
Sfârșit de săptămână, ba cu soare, ba cu ploi
Sfârșitul de săptămână aduce cu el un cer parțial noros, cu șanse de precipitații cuprinse între 5 și...
Actualitate
1 min de citit