La 13 septembrie a.c. Eginald Schlattner împlineşte 88 de ani. Este pastor luteran în satul Roşia, aici, lângă noi. S-a născut în Arad, a crescut în Făgăraş, a învăţat la Făgăraş, Sibiu, Braşov, Cluj. A avut o adolescenţă şi tinereţe zbuciumate: după război tatăl său a fost dus la muncă în Uniunea Sovietică, la fel ca mulţi saşi consideraţi colaboraţionişti, studiile le-a făcut cu întreruperi, fiind exmatriculat tot datorită etniei, a fost arestat şi condamnat pentru "tăinuirea delictu­lui de înaltă trădare", în 1959. A fost martor în procesul celor cinci scriitori germani, acuzaţi de înaltă trădare, care nu-l iartă, învinuindu-l că a colaborat cu torţionarii. După eliberare, toţi saşii foşti deţinuţi politici au primit dreptul de a emigra, regimul fiind mulţumit să scape de ei şi pentru normalizarea relaţiilor cu Republica Federală a Germaniei. Eginald Schlattner a refuzat "oferta", declarând mai târziu că "o voce interioară - n-am ştiut că era vocea lui Dumnezeu - mi-a spus «nu pleca» şi am rămas".

A dus-o greu, dar a trecut peste toate obstacolele, cu ambiţie şi credinţă în Dumnezeu. A fost muncitor necalificat la fabrica de cărămidă din Făgăraş, lucrând cot la cot cu ţiganii, tehnician constructor la Ferma de stat din Berzovia (Caraş-Severin), tehnician la con­strucţia căii ferate Deva-Brad, desenator tehnic la IM Mârşa. Abia în 1969 a obţinut diploma de inginer, facultate din care fusese exmatriculat când cu condamnarea. A lucrat ca inginer hidrolog până în 1973, când s-a înscris la studii teologice, absolvite în 1978. Până la pensionare a fost preot luteran în Roşia, spunând cu umor-celor care-l întrebau: "Eu sunt popa saşilor fără saşi", fiindcă, mai ales după '89, cei mai mulţi au plecat în Germania. Din 1991 este şi preot misionar pentru penitenciarele din ţară, încercând să le aducă alinare celor închişi, el însuşi cunoscând rigorile închisorii. În ianuarie 2002 a fost numit "Ambasador cultural al României" , iar recent, ambasadorul Cord Meier Klodt i-a conferit Crucea de Merit în rang de Cavaler a Ordinu­lui de Merit al Germaniei. Între altele, în alocuţiunea sa, Eginald Schlattner a spus: "M-am angajat tot timpul ca mesager al patriei mele natale, România. Am încredere că bunul Dumnezeu îmi va purta de grijă aici, ca să fiu ocrotit în cele ale vieţii şi la moarte. Cei câţiva saşi rămaşi nu vieţuim pe o insulă pustie, ci suntem printre oameni de altă limbă şi credinţă, dar vecini de nădejde. Vecini creştini".

A fost căsătorit cu fosta noastră colegă la Şcoala Medie 2, actualul Colegiu Brukenthal, Susana Dorothea Ohnweiler, având împreună o fiică stabilită la München.

Pentru încheiere am lăsat ce era mai important: spun fără teama de-a greşi că Eginald Schlattner este cel mai important scriitor român contemporan de limbă germană, prin romanele sale, cu accente autobiografice Coco­şul decapitat (1998), ecranizat, tradus în opt limbi, Mănuşile roşii (2000), ecranizat, şi Pianul din ceaţă (2005).

Într-un interviu, preotul-scriitor declara franc: "Am început să scriu aceste romane din disperare, când m-am văzut în faţa băncilor goale din biserică, la slujba de Crăciun".

Un om deosebit.