Tribuna
Ochiul şi urechea: "Dumnezeu nu-şi alege sfinţii numai dintre mitropoliţi şi episcopi"
N. I. DOBRA
467 vizualizari
Ochiul şi urechea:

 

Tudor Arghezi a fost un om ciudat, dar unul dintre cei mai renumiţi scriitori, jurnalişti, poeţi, pamfle­tari şi...puşcăriaşi pe care i-a avut România. Norocul (sau ghinionul?) lui că a trăit suficient de mult încât să prindă mai toate regimurile sociale şi politice: burghezo-moşieresc (de care nu mai pomeneşte nimeni), monarhic, dictatură regală, dictatură antonesciană, regim aşa- zis comunist (Nu mă poate convinge nimeni că în România a fost vreodată comunism, în afara unui socialism ane­mic!) A reuşit, olteneşte, să scape cu viaţă din toate şi, spre deosebire de alţii, să fie recunoscut, omagiat, în timpul vieţii. L-am descoperit şi înţeles târziu, pentru că, în liceu, am învăţat Cântare omului, 1907, Poeme noi, abia în facultate şi după citind publicistica lui scânteietoare, Icoane de lemn, Poarta neagră, Flori de mucigai, Ochii Maicii Domnului, Cimitirul Buna-Vestire, Lina etc. Cum spuneam, omul a fost un sucit, dar care dintre noi nu este, raportat la restul lumii? Din mul­tele lui spuse memorabile, am ales câteva pentru citi­torii acestei rubrici: "Puţini sunt oamenii care au în­văţat să preţuiască prietenia; Ca să fii respectat, începe prin a te respecta pe tine; Nu e destul să fii bun. Trebuie să fii bun de ceva; A avea mult înseamnă adesea a stăpâni puţin; România nu este o ţară, ci o afacere; Viaţa noastră oscilează între două contradicţii: datoria de a spune adevărul şi necesitatea de a-l ascunde". Mai sunt, dar mă opresc aici, deocamdată. * Am vrut să-i fac cadou mamei, de ziua ei de naştere o carte care s-o intereseze, despre oameni din generaţia ei: Gică Petrescu, Maria Tănase, Radu Beligan, Dumitru Dona Siminică, Amza Pellea etc. Credeţi că am găsit vreo monografie, vreun jurnal despre aceştia la librăria lui Liiceanu? În schimb, în ediţii de lux, am dat peste memoriile soţi­lor Obama şi ale grăsanei miliardare Oprah Gail Winfrey. * Într-un recent număr al revistei Paris Match am găsit o poză veche de-a lui Bob Denard. Cei din generaţia mea cred că-şi mai amintesc de acest aventurier, "cel mai renumit mercenar francez", supranumit "Câinele războiului" fiindcă a participat la numeroase lovituri de stat de pe continentul african, în ţări, foste colonii ale fostului imperiu colonial francez, care s-a destrămat după Al Doilea Război Mondial, dar nu fără dureri şi vărsări de sânge. Din 1961 până în 1995, a provocat sau a participat la "insurecţii" în Congo, Benin, Comore, Gabon...

Biografia lui este mai interesantă decât un roman poliţist. Născut Gilbert Bourgeaud (1929), a fost un ade­vărat luptător plătit de unii sau de alţii în fostele coIonii franceze, "eliberate", în care luptele pentru pu­tere erau inerente. Născut romano-catolic, Denard s-a convertit la iudaism, apoi la islam, revenind la catolicism în final, când, i s-a apropiat funia de par...A fost căsă­torit de şapte ori şi a avut opt copii. Unde izbucnea un scandal, era prezent în una sau alta dintre tabere. Nu singur, bineînţeles, ci cu o adevărată armată de mer­cenari fideli lui. Un fost şef al serviciilor secrete franceze a declarat franc: "Când serviciile secrete nu sunt în măsură să întreprindă anumite tipuri de ope­raţiuni sub acoperire, ele folosesec structuri paralele. Acesta a fost cazul lui Bob Denard." A murit cu Alzheimer în 2007. În patul lui din Paris. De ce m-am oprit asupra lui? Fiindcă a fost un fel de Robin Hood al Franţei în epoca modernă, folosit acolo unde statul nu se putea implica oficial din motive de strategie şi de... ochii lumii. La bătrâneţe a fost trecut şi printr-un proces, judecat, condamnat, dar nu a efectuat nicio zi de puşcărie (ca şi revoluţionarii noştri din balconul Co­mitentului Central al PCR!) Aşa se face istoria.

 





comentarii
2 comentarii

Arghezi ( Ergezi ) e oltean numai după tac-so.
În rest , e secui și neamț !!
Sentiment Brusli Ipsilante
25.11.2021 14:18
Seria ,,Harry Potter ,, a avut un mare succes în occident.
la noi , a fost considerată , pe bună dreptate , puerilă și ineptă !
Basmele noastre sunt infinit superioare !
Dar, mai există și ...traducătorii, acei oameni care ,necunoscând nici o limbă , nici alta, îndrăznesc să o înlocuiască pe una cu alta !
Helgoland Zanzibar
25.11.2021 14:33
Din aceeasi categorie
SEVIS

E-pneu

PARCUL MEMORIAL  MULTICULTURA

Vacanta Eurotrip
info
A.D.I. Eco Sibiu
EVENIMENT TV
Muzeul Astra
codul postal
VISA MEDICA
Comunicat de presa
Licitatie publica

accentmedia