A spus-o poetul roman Publius Ovidius Naso, clasic al literaturii latine, exilat la Constanţa, unde s-a şi prăpădit printre "sălbaticii" a căror limbă n-o înţele­ gea. Scria într-un loc despre cimpoiul getic: "O băşică din piele de oaie, fără păr (!), cu două flaute de lemn, din care aceşti barbari cântă zi şi noapte, împiedi­ când un om bine crescut să doarmă la orele la care trebuie. "Nici un istoric n-a aflat cauzele pentru care împăratul Augustus l-a trimis la marginea impe­ riului şi nici după moartea acestuia, urmaşul său, Tiberius nu l-a chemat la Roma. Din scrierile care au rămas, se pare că Ovidius n-a dus-o, totuşi, rău, din mo­ ment ce i s-a permis să vină pe malul Mării Negre cu toate bunurile pe care şi le-a dorit, inclusiv cu sclavii personali. Vă redau câteva dintre cugetările sale: "Atâta timp cât vei fi fericit, vei număra mulţi amici; Se cade să înveţi chiar şi de la duşmani; Sfâr­ şitul încununează opera; Ceea ce nu cunoşti nu stâr­ neşte dorinţă; Nu-i nevoie de vorbe, credeţi faptele; Timpul înghite totul". De ţinut minte. * Nu ştiu câţi dintre cei din generaţia mea şi mai vechi îşi amintesc de o actriţă celebră în perioada interbelică, pe nume Leny Caler (Bucureşti,1904 – Berlin,1992), o evreică frumoasă foc, de care s-au îndrăgostit ziarişti, scriitori, regizori, compozitori, care au scris melodii spe­ cial pentru ea. Însuşi Tudor Arghezi era atât de încân­ tat încât i-a dedicat o "inscripţie" în revistuţa lui "Bilete de papagal". De asemenea, a ocupat un loc im­ portant în Jurnalul lui Mihail Sebastian, care a iubit-o frenetic, dar diva a scris că acesta nu a interesat-o ca bărbat. Din bogatul ei "palmares" în domeniu, pare-se că a fost îndrăgostită de Camil Petrescu, despărţirea lor datorându-se geloziei acestuia. A scris şi ea un soi de jurnal, dar a fost destul de discretă în privinţa relaţiilor amoroase. A emigrat în Germania la sfâr­ şitul anilor 50 şi a trăit mult şi bine. Ceva probleme a avut în timpul războiului cu antisemitismul românesc, dar Liviu Rebreanu, şef al Direcţiei teatrelor, i-a per­ mis să joace în continuare la Teatrul evreiesc Baraşeum. În 1944, şi-a creat propriul teatru împreună cu George Vraca, director artistic fiind soţul ei Scarlat Froda (Solomon Weitzendorf), cronicar dramatic şi drama­ turg minor (1892-1965, Londra), care ştia de toate aven­ turile ei şi le tolera. (Gurile rele spun că la Viena, în hotel, ea se iubea cu compozitorul Elly Roman, soţul încornorat se plimba pe trotuarul din faţă)Astfel a rezistat căsnicia lor timp de 40 de ani. Se ştie că scriitorul Camil Petrescu era mare iubitor de box şi de fotbal (ca mulţi alţii), scriind şi cronici sportive. Povesteşte Leny: "Am început să iubesc acest sport (fotbalul – n.n.), să devin tot atât de pasionată ca şi Camil. Nu lipseam de la niciun meci şi mă manifestam zgomotos la jocul echipei Ripensia, favorita noastră, săream sus, aruncam pălăria în aer când unul dintre jucători marca un punct, sau mă supăram, decepţionată, când se făceau greşeli." Ce nu fac femeile când sunt îndrăgostite cu adevărat, iar Camil Petrescu era un om şi un scriitor deosebit, din păcate ros de gelozie, mai ales lângă o actriţă "ochi alunecoşi, inimă zburdalnică"…