nÎn noaptea de 22 spre 23 februarie 1942, la Petropolis, Rio de Janeiro, în Brazilia, scriitorul Stefan Zweig (60 de ani) şi soţia lui, Lotte Altmann, s-au sinucis în locuinţa lor. Certificatul de deces con­semna sinuciderea celor doi printr-o supradoză de veronal. În scrisoarea de adio, Zweig spunea: "Cred că este mai bine să închei la timp şi pur­tând drept o viaţă în care mun­ca intelectuală a însemnat cea mai pură bucurie şi libertatea personală cel mai înalt bine de pe Pământ". De fapt, scriitorul, evreu austriac, era într-o puternică depresie psihică după plecarea din ţara de baştină şi urmărind ascen­siunea fascismului. Făcând parte dintr-o familie burgheză înstărită, călătorise mult, inclusiv în URSS (unde îi fuseseră traduse cărţile prin grija lui Maxim Gorki) şi era terorizat de ideea că Hitler va cuceri Europa şi va trebui să-şi petreacă întreaga existenţă în exil. A scris mult şi interesant, mie plăcându-mi în special, la vremea adolescenţei, biogra­fiile: Marie Antoinette, portretul unui caracter mediocru, Maria Stuart, Triumful şi tragedia lui Erasmus din Rotterdam, Magellan. Omul şi fapta sa... Pentru cititorii acestei rubrici, iată câteva gânduri de-ale acestui important scriitor: "Adulterul este în cele mai multe cazuri un hoţ în întuneric. În astfel de momente, aproa­pe fiecare femeie trădează secretele cele mai adânci ale soţului ei, dezvăluie amantului misterele tăriei ori slăbiciunii soţului ei; Numai nenorocirea exilului poate să-ţi aducă înţelegerea profundă şi viziunea globală a realităţii lumii; Majoritatea oamenilor n-au fantezie. Tot ceea ce nu-i priveşte direct, nu izbuteşte să-i tulbure în vreun fel; Istoria comite un act de nedreptate socială ocupându-se numai de dramele celor puternici, trecând indiferentă sub tăcere mizeriile îndurate de cei mărunţi; Cei care cad îi târăsc adesea în căderea lor şi pe cei care le sar în ajutor". Pe bună dreptate, şi în zilele noastre, Stefan Zweig este unul dintre cei mai citiţi autori de limba germană. n Auziţi ce-i preocupă pe jurnaliştii de la The Economist: de ce în ţările arabe femeile sunt mai grase decât bărbaţii?! Explicaţia ar fi că acestea nu fac destulă mişcare, în general şi sport, în special. Să fim serioşi, fiindcă nici bărbaţii nu se omoară cu sportul, plăcerile lor fiind vânătoarea cu şoimi şi cursele de cămile. n Andrei Pleşu scrie un eseu coroziv despre "cultura de Internet", încheind apoteotic: "Cultura de Internet ameninţă să devină cultura viitorului. Ea face victime încă de pe băncile şcolii, dar se instalează, vanitos, şi în creiere mai tomnatice, grăbite să vândă ceea ce n-au cum­părat niciodată". Are dreptate, mai ales în ce le priveşte pe gaiţele tv, care nu-s în stare să lege două vorbe fără prompter ori calculator. n Rafila şi Ministerul Sănătăţii au dat un purcoi de bani, nu ştiu câte zeci de milioane, pentru achiziţionarea de pastile de iod, utile, cică, în cazul unui atac atomic, doar că românii n-au mai muşcat momeala şi nu se înghesuie să le cumpe­re, aşa că vor sta prin depozite până vor expira şi vor mai fi bune doar de dat la raţe. Încă o "afacere benefică". Pentru cine ştie...