"Nefericirea te face vulnerabil, continua suferinţă te face nedrept"

nÎn noaptea de 22 spre 23 februarie 1942, la Petropolis, Rio de Janeiro, în Brazilia, scriitorul Stefan Zweig (60 de ani) şi soţia lui, Lotte Altmann, s-au sinucis în locuinţa lor. Certificatul de deces con­semna sinuciderea celor doi printr-o supradoză de veronal. În scrisoarea de adio, Zweig spunea: "Cred că este mai bine să închei la timp şi pur­tând drept o viaţă în care mun­ca intelectuală a însemnat cea mai pură bucurie şi libertatea personală cel mai înalt bine de pe Pământ". De fapt, scriitorul, evreu austriac, era într-o puternică depresie psihică după plecarea din ţara de baştină şi urmărind ascen­siunea fascismului. Făcând parte dintr-o familie burgheză înstărită, călătorise mult, inclusiv în URSS (unde îi fuseseră traduse cărţile prin grija lui Maxim Gorki) şi era terorizat de ideea că Hitler va cuceri Europa şi va trebui să-şi petreacă întreaga existenţă în exil. A scris mult şi interesant, mie plăcându-mi în special, la vremea adolescenţei, biogra­fiile: Marie Antoinette, portretul unui caracter mediocru, Maria Stuart, Triumful şi tragedia lui Erasmus din Rotterdam, Magellan. Omul şi fapta sa… Pentru cititorii acestei rubrici, iată câteva gânduri de-ale acestui important scriitor: "Adulterul este în cele mai multe cazuri un hoţ în întuneric. În astfel de momente, aproa­pe fiecare femeie trădează secretele cele mai adânci ale soţului ei, dezvăluie amantului misterele tăriei ori slăbiciunii soţului ei; Numai nenorocirea exilului poate să-ţi aducă înţelegerea profundă şi viziunea globală a realităţii lumii; Majoritatea oamenilor n-au fantezie. Tot ceea ce nu-i priveşte direct, nu izbuteşte să-i tulbure în vreun fel; Istoria comite un act de nedreptate socială ocupându-se numai de dramele celor puternici, trecând indiferentă sub tăcere mizeriile îndurate de cei mărunţi; Cei care cad îi târăsc adesea în căderea lor şi pe cei care le sar în ajutor". Pe bună dreptate, şi în zilele noastre, Stefan Zweig este unul dintre cei mai citiţi autori de limba germană. n Auziţi ce-i preocupă pe jurnaliştii de la The Economist: de ce în ţările arabe femeile sunt mai grase decât bărbaţii?! Explicaţia ar fi că acestea nu fac destulă mişcare, în general şi sport, în special. Să fim serioşi, fiindcă nici bărbaţii nu se omoară cu sportul, plăcerile lor fiind vânătoarea cu şoimi şi cursele de cămile. n Andrei Pleşu scrie un eseu coroziv despre "cultura de Internet", încheind apoteotic: "Cultura de Internet ameninţă să devină cultura viitorului. Ea face victime încă de pe băncile şcolii, dar se instalează, vanitos, şi în creiere mai tomnatice, grăbite să vândă ceea ce n-au cum­părat niciodată". Are dreptate, mai ales în ce le priveşte pe gaiţele tv, care nu-s în stare să lege două vorbe fără prompter ori calculator. n Rafila şi Ministerul Sănătăţii au dat un purcoi de bani, nu ştiu câte zeci de milioane, pentru achiziţionarea de pastile de iod, utile, cică, în cazul unui atac atomic, doar că românii n-au mai muşcat momeala şi nu se înghesuie să le cumpe­re, aşa că vor sta prin depozite până vor expira şi vor mai fi bune doar de dat la raţe. Încă o "afacere benefică". Pentru cine ştie…    

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
07 septembrie 2022 la 20:19
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 ore
Patru spectacole de la “Radu Stanca”, în selecția Festivalului Național de Teatru organizat de UNITER
Patru dintre cele mai noi producții ale Teatrului Național "Radu Stanca" au fost selectate să participe la cea...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Proiectul „Mens Sana in Corpore Sano” debutează în tabăra de la Păltiniș cu activități culturale și ecologice pentru tineri din mediul rural și urban
În perioada 8 – 10 iulie, elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială Racovița și Școala Gimnazială...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Încă puțină răbdare pentru baie la Ștrandul Măgura Cisnădie
Cisnădienii se văd nevoiți să mai aștepte puțin până când se vor putea bucura de o răcoreală strașnică...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 zile
Florin Bustan, sibianul care a transformat pasiunea pentru ciuperci într-o expoziție unică: „Le știu după miros, de când eram copil”
Florin Bustan și-a descoperit pasiunea pentru ciuperci de când era copil, în pădurile unde mergea cu tatăl său....
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 4 zile
Delia Nistor, organizator de evenimente, despre întrebarea care ne frământă pe toți: Cât mai dăm la o nuntă?
Delia Nistor este organizator de evenimente și o prezență tot mai cunoscută în mediul online, unde a strâns...
Actualitate
6 min de citit
Autor Mihai POP
acum 4 zile
FOTO / VIDEO: Texanii în dialog cu romii despre integrare socială. Au discutat, apoi au dansat
Un grup de 9 studenți ai „Austin Community College” din Texas, Statele Unite ale Americii, se află în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 5 zile
Din Sibiu, cu mașina, la mare. La noi, în Bulgaria, Grecia, Croația sau Italia? Care e cea mai convenabilă destinație
E vară, iar pentru cine nu și-a programat concediul, alegerea destinației reprezintă o dilemă. Cei ce preferă să...
Eveniment
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 6 zile
Luna lui Cuptor, pe cărări de munte. Unde putem merge în drumeții
Luna lui Cuptor aduce cu ea drumeții pe traseele montane, numai bune pentru răcorire și mișcare. Programul „Anii...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 săptămână
Ce facem în weekend: mergem în drumeții, în muzeu sau ne distrăm la spectacolele FITS
Se apropie din nou un weekend plin de evenimente în Sibiu. Străzile, piețele, instituțiile de cultură din oraș...
Actualitate
4 min de citit
acum 1 săptămână
Cel mai îndrăzneț proiect imobiliar din Sibiu, The Lake Home, atractiv pentru un mare investitor de pe piață. Hubix intră în parteneriat
The Lake Home, un proiect imobiliar cu o valoare totală de 100 milioane de euro, constând în realizarea...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 săptămână
Centrul Social Comunitar de Agrement și Sport Mediaș are program special în perioada verii
Aproximativ 7.500 de persoane au beneficiat de serviciile oferite în cadrul Centrului Social Comunitar de Agrement și Sport...
Actualitate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 1 săptămână
THE MOTANS aduc magia apusului la Gârbova – “La Ponton – SUNSET PARTY”
Vara aceasta vine cu o promisiune muzicală de neratat pentru toți iubitorii de vibe-uri bune și seri sub...
Știri
1 min de citit