Tribuna
Medicina naturistă
Pinteni la călcâie
C. MIERLUŞCĂ
635 vizualizari
Pinteni la călcâie

Pintenii sau ciocurile la călcâie sunt favorizate de o alimentaţie bogată în proteine provenind din carne, care prin metabolizare duce la un exces de acid uric, iar acesta determină calcifierile ce produc ciocuri şi monturi. Se va respecta un regim alimentar fără proteină animală, mazăre, fasole uscată şi condimente picante. Se va merge pe o detoxifiere a organismului cu o alimentaţie lacto-vegetariană, uleiuri vegetale şi dietă bazată pe sucuri naturale. După mese se indică infuzie din frunze de coacăz negru şi fructe de cătină.
Se va aplica pe zona dureroasă răşină de brad caldă, zilnic, mai multe ore până la dispariţia ciocurilor.
Vestita vindecătoare austriacă, Maria Treben, recomandă comprese cu coada calului încălzită la abur, care se pune într-o pânză de in şi se ţine minim 4 ore sau toată noaptea. Se aplică până la vindecare comprese zilnice cu amestec de tinctură de tătăneasă şi terci de tătăneasă. Tratamentul reduce durerile şi resoarbe pintenii şi monturile.
Pentru înlăturarea durerii se mai aplică comprese cu argilă seara, înainte de culcare.
Un alt tratament cu efecte benefice se prepară din 100 grame slănină nesărată tocată mărunt, un ou crud şi 100 ml oţet concentrat (esenţă). Borcanul se ţine în întuneric până la dizolvarea slăninei, amestecând din când în când. Călcâiul se ţine în apă fierbinte, apoi se aplică pe zona dureroasă un tampon de vată îmbibat în unguent. Se aplică peste noapte. Dimineaţa se spală cu apă caldă. Tratamentul durează între 5-7 zile.
Un tratament deosebit aplicat de două cunoştinţe ale mele este cu homeopatul Heclalava CH 30, administrat câte 5 granule de 2 ori pe zi, timp de 3 zile, apoi din 2 în 2 zile, numai seara. În acelaşi timp se administrează şi homeopatul calcarea carbonica CH30 câte 4 granule, o dată pe săptămână seara. Granulele se ţin sub limbă. Nu se va mânca usturoi, nu se vor consuma ceaiuri aromate precum muşeţel, mentă, busuioc. Nu se va mânca piperat, nu se va bea cafea. Homeopatele se vor administra la intervale de 10 minute unele de altele.
Consultant de specialitate Doina Ignat.
Articol scris la sugestia cititorilor ziarului Tribuna.

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
SEVIS

E-pneu

PARCUL MEMORIAL  MULTICULTURA

Vacanta Eurotrip
info
A.D.I. Eco Sibiu
EVENIMENT TV
Muzeul Astra
codul postal
VISA MEDICA
Comunicat de presa
Licitatie publica

accentmedia