Medicina naturistă: Pătrunjelul cu efecte medicamentoase

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Consumul de minim 30g zilnic sub formă de salate, cu adaos în ciorbe sau alte mâncăruri, reduce predispoziţia pentru crizele de astm. Pătrunjelul are efecte antiinflamatorii asupra căilor respiratorii, favorizând fluidificarea şi eliminarea secreţiilor bronşice.

Cercetătorii germani au descoperit că pătrunjelul administrat sub formă de suc previne formarea calculilor renali, în special a ??? şi ajută la eliminarea celor existenţi.

Sucul de pătrunjel este indicat în tratamentul cancerului, susţinând sistemul imunitar. Acţiunea antitumorală a pătrunjelului se datorează complexului de vitamine din compoziţie. S-a observat o stare de ameliorare a sănătăţii persoanelor cu tumori cerebrale.

Pătrunjelul combate o serie de reacţii adverse ale citostaticelor şi a radioterapiei.

O serie de studii în anul 1992???, făcute în Statele Unite, au arătat că o substanţă volatilă din frunzele de pătrunjel, miristicina, inhibă dezvoltarea tumorilor pulmonare. Frunzele de pătrunjel administrate intern previn acţiunea cancerigenă a fumului de ţigară, a gudroanelor din produsele alimentare afumate, a diferitelor ??? din aer. Se recomandă minim o salată cu pătrunjel pe zi în cure de 6 săptămâni, urmate de alte 2 săptămâni de pauză.

Cura cu pătrunjel elimină radicalii liberi care duc la îmbătrânirea organismului.

Autor
22 mai 2023 la 20:29

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Paul NEAGU
acum 20 ore
Plantele care înfrumusețează orice spațiu. Recomandările experților
Primăvara și vara aduc cu ele un interes crescut pentru amenajarea spațiilor verzi, fie că vorbim de terase,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 20 ore
Sfârșit de săptămână, ba cu soare, ba cu ploi
Sfârșitul de săptămână aduce cu el un cer parțial noros, cu șanse de precipitații cuprinse între 5 și...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 20 ore
Ce facem în weekend: ne plimbăm cu Mocănița, admirăm costumul popular românesc în Muzeul Astra sau mergem la meci
În acest weekend-ul sibienii pot petrece orele libere admirând costumul popular românesc, iar iubitorii tangoului delectându-se la un...
Actualitate
5 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Participare record la ediția 2025 a Maratonului Internațional Sibiu
Ediția din acest an a Maratonului Internațional Sibiu (MIS) va aduce la start un număr record de participanți....
Actualitate
4 min de citit