Boala Lyme a primit numele de la oraşul Old Lyme - Connecticul SUA, unde a apărut prima dată în 1975. Boala Lyme se transmite prin muşcătura de căpuşe. Bacteriile care o cauzează sunt spirochetele Borrelia Burgdorferi, purtate pe animale. O căpuşă adultă este mai mică de o zecime din 2,5 mm şi o nimfă este de dimensiunea unui vârf de ac. Sunt mult mai mici decât căpuşele de pe câini. Ele se găsesc mai ales în zonele împădurite, de unde se pot urca pe animale sau om. După ce căpuşa muşcă, aşteaptă câteva ore înainte să înceapă să se hrănească din sângele gazdei. Imediat ce o face, o ţine trei-patru zile tot într-un festin. În acest timp, transmite încărcătura infecţioasă în sângele victimei. Riscul de boală este mai mare cu cât căpuşa stă mai mult pe animal sau om. Perioada de incubare poate fi de 32 de zile. Primul semn este urticaria roşie pe piele, sub formă circulară. Apare apoi senzaţia de oboseală cu simptome de gripă, dureri de cap, dureri de spate, insomnie, slăbiciune musculară, gât înţepenit, inflamaţii articulare, amorţeli ale pielii. Pot fi afectate sistemul nervos central şi periferic, organele de simţ, toracele, abdomenul şi organele interne. Pot apărea dureri de stomac, tulburări funcţionale ale tiroidei. Doctorul poate rata diagnosticul foarte uşor. Pentru diagnosticarea Bolii Lyme se foloseşte un test prin o probă de sânge în care se măsoară nivelul unor anticorpi al căror număr creşte după 3 zile până la trei săptămâni de la infecţie. Boala Lyme este tratabilă şi aproape întotdeauna curabilă, dacă este descoperită din timp. Dacă boala nu este tratată de la început, apare artrita, mărirea splinei şi a ganglionilor limfatici, inflamaţia ochilor, hepatita, aritmia cardiacă şi afecţiuni ale sistemului cardiovascular şi nervos central. Simptomele se pot atenua după doi ani şi pot reveni la o nouă muşcătură de căpuşă. Vom reveni cu alte detalii.

Bibliografie: "Nutriţie şi biotratamente", Phyllis A. Balch