Atâta vreme cât în Gabon mai mor oameni în accidente de elefant putem să ne mândrim că nu suntem ultimii din lume, chiar dacă moartea vine pe drumurile României cam cum vine marfa la Metro. Adică en-gros! Şi conturează noul brand de ţară : România – the land of „of-of” !
Venită in România ca la reducerile de la Parndorf , doamna cu coasa pândeşte după fiecare căruţă pornită pe drumurile naţionale cu un birjar dement la hăţuri, după fiecare stâlp lăsat fără indicator în vârf de o mână de slujitori ai regelui (şi nu mă refer la Regele Belgiei) şi după fiecare trecere de cale ferată luminată cu beculeţele de pom rămase nefurate de Necolaiciuc.
Deschid o paranteză fiindcă îmi aduc aminte de o întâmplare care , dacă nu se putea termina cu un cântecel de jale şi nişte ţărână pe Calea Dumbrăvii, putea fi chiar hazlie. Mă întorceam într-o noapte de la Târgu Mureş pe un traseu care, ca multe alte alegeri din viaţa mea, s-a dovedit a fi cea mai proastă variantă de parcurs. Intrasem pe un drum liber, spre Târnăveni, după ce, în luminile stopurilor zecilor de maşini încolonate în faţa mea până acolo, străbătusem 20 de kilometri în două ore... Timp suficient să mă gândesc la toţi şefii Transporturilor pe care România i-a avut din 1989 şi până astăzi şi la mamele lor...
Cred că aveam 100 de kilometri la oră, ceea ce, în România limitelor de 10 si 20, asemănătoare vitezelor cu care se plimbă vienezii cu bicicletele prin parcuri, e mult! Iar dovada că era prea mult a fost bariera din fier, cu un bec de veioză prăfuit atârnat la mijloc, cu care am intrat într-un contact nedorit şi neaşteptat. Bariera era coborâtă, ce-i drept, după nişte indicatoare mânjite de noroiul acestei ţări care avertizau apropierea unei linii de cale ferată. Era dintr-un material rezistent astfel încât orice încercare de a ajunge sub roţile trenului să fie evitată printr-o decapitare eficientă. Care aproape că mi s-a întâmplat şi mie.
Ei bine , după ce am ridicat capul dintre scaune şi am scos maşina de sub barieră, a venit la mine un domn cu chipiu CFR, supărat că am îndoit obstacolul şi hotărât să nu mă lase să plec până nu „rezolvăm cumva”. M-am oferit să „rezolvăm” cu un apel la Poliţie, care Poliţie să constate că semnalizarea este deficitară , că indicatoarele sunt ca şi inexistente, şi că lumina de pe barieră aduce cu lumina de la telefonul mobil....
... România pare să-şi coteze participanţii la trafic la casele de pariuri. Din păcate, cine a pariat că cei şase sibieni morţi în week-end pe şosele vor ajunge acasă, au pierdut.