Domeniul public a revenit, odată cu topirea zăpezilor şi încetarea tuturor responsabilităţilor legate de înlăturarea ei din faţa porţilor, în CF-urile câtorva pensionari scăpaţi de sub supravegherea medicilor. Sau, poate, dorinţa de a administra cât mai bine burgul l-a determinat pe primarul Iohannis să apeleze la serviciile sub acoperire ale unor doamne în capot şi cu bigudiuri, dispuse oricând să încalece pe mătură şi să vină să-ţi ardă vreo două, dacă parchezi în faţa geamurilor de la care execută pânda asupra obiectivului.
Fenomenul luării în stăpânire a zonei verzi ori a parcării, întâlnit până de curând numai în cartierele de blocuri, s-a extins cu repeziciune şi pe străzile cu locuinţe individuale. Loviturile aplicate celor care parchează în faţa unei case diferă pe alocuri de cele folosite împotriva şoferilor care opresc pe locurile “rezervate” din faţa blocurilor. Una dintre diferenţe este aceea că există un sistem alternativ, în cazul în care monitorizările din fereastră au scăpări. Sistemul se numeşte, în funcţie de inspiraţie, Lăbuş, sau Azor, sau Leidi, sau Boby şi se manifestă isteric încă de la auzul motorului. După, îşi face apariţia paznicul! Deschide poarta ca întâmplător (fiindcă nu ştie cine parchează! Poate e nepotul vecinei de peste drum cu care se are bine, fiindcă i-a montat bradul de Crăciun în suport). Se uită mai întâi în altă parte decât la tine, ca şi cum ar aştepta pe cineva! “Lăsaţi maşina aici?”- vine scurt întrebarea. Şi-mi aruncă o privire de să-mi îndoaie tabla de la maşină. “Da”, zic. “Sper că nu staţi mult”, zice duduia în timp ce sistemul de alarmă cu patru picioare a ieşit ţanţoş pe poartă şi şi-a golit vezica pe una dintre roţile mele. Mă uit la câine, mă uit la duduie (rareori aşa asemănare!) şi mă mai uit o dată la maşină: nu i-am blocat poarta, nu i-am ocupat trotuarul şi nici măcar vederea din casă spre stradă nu am afectat-o (ea fiind obturată parţial de un gard înalt. Probabil ca să-l împiedice pe soţ să fugă). Femeia, la rându-i, mă priveşte atentă. Caută să-şi explice motivul pentru care un străin parchează în dreptul curţii sale. Plec. Revin după vreo oră şi o găsesc pe doamna cu pricina într-o păruială de idei cu un alt şofer (deh, îmi zic, aşa-i când ai curte mare şi se pot parca în dreptu-i mai multe maşini!) . Omul, care parcase în spatele meu, tot lângă bordură, era în conflict, se pare, şi cu patrupedul care-i adresa lătrături baritonale din poartă. Evident, după ce se uşurase pe una dintre roţi.
Gurile rele zic că am scăpat uşor. Cică dacă parchezi pe trotuar vine femeia personal şi face pipi pe roată!