Tribuna
Medicina naturistă
Lavanda (Lavandula officinalis)
C. MIERLUŞCĂ
1285 vizualizari

Face parte din familia Laminaceae. Este o plantă perenă, care creşte în flora spontană a Alpilor Inferiori, începând de la 400 m până la 1.800 m altitudine. Este de origine mediteraneană. Florile albastre-violet înfloresc în perioada iunie-august. Longevitate 20-30 ani. Florile conţin ulei eteric, tanin. Producţia de ulei variază în funcţie de vârstă. Atinge maximul după 5-7 ani şi devine foarte slabă după 10-12 ani. Esenţa proaspătă de lavandă este larg utilizată în perfumerie, în special în ape de toaletă. Uleiul se amestecă bine cu un număr mare de esenţe. Apa distilată de lavandă, mirosită sau aplicată pe tâmple, pe frunte sau sub formă de baie este întăritoare pentru cataleptici, migrele uşoare, pentru cei care ameţesc şi leşină. Lavanda are acţiune sedativă şi tonică asupra inimii, în tensiune nervoasă, palpitaţii. Are proprietăţi sedativo-nervoase, este antidepresivă. Se recomandă în: insomnie. Este utilizată în epilepsie, tremurături, panică, epuizare nervoasă. Mai este indicată în: arsuri, dermatite, eczeme, psoriazis, furuncule, reumatism, răni, ulcere, blefarită, conjunctivită, cistită, diaree, laringită etc. Are proprietăţi antiseptice. Este folosită la uleiurile de masaj, în special pentru atleţi şi sportivi. Se mai recomandă în astm, bronşită, greaţă, vomă, în combaterea halenei (gura urât mirositoare), împotriva multor paraziţi cutanaţi (păduchi, scabie). Dr. Valnet o recomandă pentru şancrele sifilitice, rănile cangrenoase şi fistulele anale. Uleiul de lavandă distruge pneumococul şi streptococul hemolitic în 12 până la 24 de ore. Câteva picături puse pe o sursă de căldură purifică aerul. Uleiul de lavandă are efect şi în cazul muşcăturilor de şarpe şi înţepăturilor de insecte, în special de albină şi viespe.



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
SEVIS

koenigfrankstahl

Compa

WISAG

A.D.I. Eco Sibiu
EVENIMENT TV
VISA MEDICA
Eurotrip
Valea Viilor Comunicat 2
Licitatie publica

accentmedia