2. Regret că nu am scris câteva rânduri în semn de preţuire pentru profesorii mei cât au fost în viaţă, fiindcă nici atât nu ştiu dacă mai trăieşte vreunul, din moment ce eu însumi mă apropii de asfinţit, iar nu puţini colegi şi prieteni s-au dus în lumea celor drepţi. Îmi pare rău, de asemenea că, iată, se împlinesc în această lună 56 de ani de când am absolvit liceul şi, spre ruşinea noastră, nu ne-am mai adunat, ca alţii, să ne aşezăm în vechile bănci, în care ne puneam cărţile şi caietele şi fiţuicile, şi sandvişul cu unt şi salam italian, ori cu unsoare, ori cu marmeladă din lădiţă... Ne-am împrăştiat care-ncotro, precum făina orbului. Ce vreau să subliniez este că am avut dascăli - cu neînsemnate excepţii - dedicaţi acestei nobile profesiuni, indiferent dacă mie, unul, mi-au fost mai plăcuţi unii decât alţii. N-am avut răbdarea unui Titu Maiorescu, să ţin un jurnal zilnic, în care să notez inclusiv vremea (temperatură, nori, soare, ploaie, ninsoare etc.), aşa că scriu din amintiri şi după fotografii. Pe lângă cei creionaţi în eseul precedent, nu-i voi uita pe Adriana Bejan (domnişoară prin definiţie), Ana Nitreanu (”Serb, tî curişi?), Traian Opincaru, Mariana Petculescu, Elena Achim, Maria Ciolan, Simion Drăghici, Lucia Bratu, Gabriela Stănculescu, Heinrich Enkelhardt, Ioan Arsin, Georg Fakesch, adjunctul directoarei Maria Fanache (la care profesorul de serviciu m-a dus într-o pauză în care "încălcasem regulamentul", iar acesta m-a luat din vole cu o palmă de cum am intrat în biroul lui, încât mi-a ţiuit urechea stângă până seara, parcă aveam greier în trompa lui Eustache!)
Ghinionul meu (al nostru?) a fost că am avut o dirigintă în ultimii doi ani de liceu, la Şcoala Medie nr. 2 (actualul Colegiu Naţional Brukenthal) obtuză, urâcioasă, fără ataşament faţă de elevii "ei" şi poate de aceea nu ne-am mai adunat la 10, la 20, la 30, la... nenumăraţi ani cum au făcut colegii noştri de generaţie. Mă uit la fotografia de absolvire şi-mi vine să râd ce motto a pus pe tablou: "Tineretul nostru are în faţa sa un vast câmp de activitate pentru înfăptuirea celor mai în­drăzneţe năzuinţe, închinate fericirii poporului şi înfloririi patriei (Gh. Gheorghiu-Dej)"
Poate că pe unii dintre cititori îi plictisesc, dar îmi amintesc cu câtă evlavie îmi povestea tata de dascălii lui de la "Gheorghe Lazăr", unde - nota bene - ma­joritatea elevilor erau fii de ţărani, preoţi, învăţă­tori de prin satele româneşti, care stăteau la internat (cei silitori, cu "burse") ori pe la gazde, mâncând din brişcă şi învăţând la feştilă. "Liceul sibian era renumit şi fiii orăşenilor cu bani, ca să-şi poată lua bacalaureatul, erau trimişi pe la şcoli mai... îngăduitoare. Îmi spunea de Ioan Bunea, care a fost 15 ani director şi profesor de germană: "Avea tabietul de a se preumbla, de la liceu, până în Sub arini, în fiecare dimineaţă. De la Bucureşti, i s-a comunicat că, a doua zi, va veni un inspector. A luat act, a desemnat un dascăl să-l aştepte la gară, iar el şi-a făcut programul de plimbare. Directorul era Dumnezeu în şcoală. Profesorii erau adjuncţii lui Dumnezeu. De aceea au ieşit oameni de valoare, de aceea a fost renumit liceul "Gh. Lazăr" în ţară. M-am uitat în anuarele liceului amintit, zis acum Colegiu naţional şi am găsit între foştii elevi, nume cu rezonanţă: Virgil Vătăşianu, istoric de artă renumit, Emil Cioran, filozof, Gh. Şoima, muzicolog, Aurel Moga, medic cardiolog, Aurel Decei, istoric, Nicolae Balotă, istoric literar, fără a-i mai pomeni pe cei mai vechi: Smighelschi, Branişte, Şt. O. Iosif, Lupaş, Goga, Ghibu, Cioran senior, Oţetea, D.D. Roşca, Bologa...