Tribuna
Cu cărţile pe faţă
Cu cărţile pe faţă

 

 

Sunt un pic naţionalist, dar nu şovin, însă mă de­ranjează faptul că în centrul istoric rar mai găseşti firme româneşti de magazine. Nu înţeleg dorinţa doamnelor care conduc Primăria de a da o spoială europeană acestui burg prăfuit, dar calea aleasă e de râs: Las Vegas, Delis, Piazza Grande, The Original Max, Consomme Bistro, Kulinarium, Hermania, Benjamin Steakhouse, Lumos coffe and brunch, PokerStars Cazino, Culinarte, Naty Delice, Turtha Sweet & Savoury... Aştept cu nerăbdare ca farmaciei să-i zică Apotheke, iar cofetăriei Konditorei ca să simt că sunt... european! * "În ultima perioadă am avut de-a face cu destui medici, cei mai mulţi stresaţi, presaţi de timp şi de clienţi. În sfârşit am fost primită de dr. Bogdan Cociaş, medic primar radiologie-imagistică medicală de la Polisano, care şi-a făcut timp să mă consulte, să mă sfătuiască, să mă încurajeze" (Ana Fetecău). Din nefericire, coronavirusul este pe primul loc, iar medicii se află, cum s-ar zice, între ciocan şi nicovală, mai ales că de la minister nu vine nicio strategie: pe care bolnavi îi ajutăm să trăiască şi pe care-i lăsăm să moară. Vorba lui Shakespeare: "A fi sau a nu fi, aceasta-i întrebarea''. * Un cititor de-al meu, care semnează Helgoland Zanzibar, scrie, făcând pe isteţul: "Eminovici, Ergezi, Caragiale... mari făuritori de limbă română. Rebreanu: până la 15 ani nu ştia decât ungureşte; a făcut un pariu şi a învăţat şi limba română! Goga: a scris poezii despre viaţa grea a clăcaşilor, apoi din leafa de poet şi-a cumpărat un castel la Ciucea!" O vorbă din popor spune că orice bou, în adolescenţă a fost viţel şi mi se pare că lui Zanzibar i se potriveşte mănuşă. * Zilele acestea, trecând prin Piaţa Mică, am întâlnit patru muncitori de la Salubritate, măturând de zor frunzele căzute din puţinii copaci care au mai rămas. Când reu­şeau să facă nişte grămăjoare, venea o pală de vânt şi le împrăştia, iar ei, perseverenţi, o luau de la capăt. Ca în balada Meşterului Manole, care ni se potriveşte perfect: ce ziua făcea, noaptea se surpa... * Degeaba dă Guvernul tot felul de ordonanţe, unele "de urgenţă", altele mai puţin, că românii oricum nu le respectă. Ultima, cea cu goana trotinetiştilor pe trotuare, n-o ia în seamă nimeni (cel puţin în Sibiu), iar... pietonala N. Bălcescu a devenit adevărată pistă de concurs: dacă mergi pe mijloc, rişti să dea o trotinetă sau o bicicle­tă peste tine, dacă mergi pe margine, te poţi trezi cu o ţiglă în cap de pe unele acoperişuri şubrede. Aşa că, vorba lui Klaus Iohannis: cel mai bine e să staţi în casă! * Dacă n-aţi ştiut, în perioada 24-30 octombrie este "Săptămâna Dezarmării", perioadă în care se ţin conferinţe, au loc dezbateri, se organizează expoziţii pe această temă a necesităţii neproliferării armelor de tot felul şi a comerţului cu acestea. Bineînţeles că unii vorbesc, iar alţii... îşi văd de treabă. * Ca să vă spun drept, a început să nu mă mai impresioneze ştirile care inventa­riază bolnavii şi decedaţii de coronavirus, vaccinaţi sau nevaccinaţi, tot aşa cum nu mă mai interesează in­terminabilele comentarii pe subiecte politice, absolut sterile. * În final, ca de obicei, am de pus o întrebare doamnelor de la Primărie Fodor-Bokor-Chiş: Când vom ve­dea numele lui Badu Stanca pe frontispiciul teatrului sibian?





comentarii
9 comentarii

Stanca ăsta e Badu sau Babu (nicidecum Radu)?
B.Utoru
20.10.2021 10:26
B.Utorule, te-mbatasi?
20.10.2021 12:39
Stanca stă-n castan ca Stan / Vrea firmă de barosan !
Helgoland Zanzibar
20.10.2021 13:12
Badu Stanca ( ? ) frontispiciu / a scăpat de la ospiciu
20.10.2021 13:16
Vezi Helgoland-Zanzibar Treaty ( 1 Iulie 1890 )
20.10.2021 13:22
Romancierul Abdulrazak Gurnah a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 2021 !
El este originar din Zanzibar ( ! ) și scrie în limba swahili.
gigi pentru
20.10.2021 15:34
Ar trebui să asigurați un abonament( gratuit )Primăriei la ziarul Tribuna !
În felul acesta ,grupul facționist antipartinic Fodorbokorchiș( ! ) n-are cum s-o mai dea cotită ( că n-a văzut , n-a știut,etc ).
Xanana Guzmao
20.10.2021 15:55
păuceni pe care lumea nu puteau să-i mai încapă / au intrat la apotheke ca să bea coldrex cu apă
23.10.2021 14:22
păuceni pe care lumea nu putea să-i mai încapă / au intrat la apotheke și-au cerut coldrex cu apă / și nu vreau ca să mă laud ,nici nu vreau să-i înspăimânt : / ei primiră doar argilă ( plicuri pline de pământ ! )
Doftoru si iconomu casnic
25.10.2021 14:16
Din aceeasi categorie
Cartuse toner, unitati cilindru

Medialcare24

A.D.I. Eco Sibiu
VISA MEDICA
Licitatie publica

EVENIMENT TV

ACCENT MEDIA