Tribuna
Comunicat de presa
Cu cărţile pe faţă
N. I. DOBRA
1092 vizualizari
Cu cărţile pe faţă

Un cititor foarte... discret ne scrie: "Domnului lohannis i-ar sta bine ambasador. Cocteiluri, petreceri, vacanţe, partide de tenis, ski, baluri mascate cu doamna în toalete şic... Ar fi mai util României decât ca preşedinte". Sunt de aceeaşi părere. (Dar de ce vă feriţi să semnaţi, că trăim în democraţie!?) * Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat ame­rican, a declarat că Alexei Navalnîi este deţinut politic, iar Statele Unite vor căuta să ceară socoteală responsabililor ruşi vinovaţi pentru atentatul asupra vieţii lui şi pentru represiunea la care sunt supuşi susţinătorii lui". Bineînţeles că pe Putin prea puţin îl interesează părerile americanilor şi occidentalilor europeni, pe care le consideră amestec în treburile interne ale Rusiei. Cu noi le merge să ne dea sfaturi şi să ne pună condiţii, cu ruşii mai puţin spre deloc. Ştefan-Ladislau Baumgarten (Sibiu, str. O. Goga nr. 20) ne scrie: "Doresc să aduc mulţumirile mele şi ale fa­miliei personalului din Secţia Medicală 1 a Spitalului Judeţean Sibiu, care, prin grijă, competenţă şi omenie m-a readus la viaţă din starea în care eram la internare (...)". Şi eu am fost internat la Secţia de boli infecţioase şi, la fel, am fost tratat cu toată priceperea şi afecţiunea de dr. Victoria Bârluţiu şi personalul din subordine. * Inginerul pensionar I. Gogoaşe (Sibiu, str. Fântânii nr. 2) s-a vaccinat anticovid: "Cu un sfert de oră înaintea orei programate, m-am pre­zentat la Redal unde am fost primit cu multă căldură şi empatie de personalul medical (...) Am plecat cu o impresie excelentă despre personalul medical şi mediul ambiant. Comportamentul admirabil al cadrelor medicale cred că se datoreşte învăţămintelor transmise din generaţie în generaţie de personalităţile medicale ale Sibiului precum medicii lanculescu, Ispas, Aleman, Cris­tian, Chisăliţă etc. (...)" * Rămânând în domeniu, din Vurpăr ne-a scris Teodor Sterp Ioan, care ne spune că, în urmă cu ani, a avut fractură de femur: "Am ajuns pe mâna unui mare profesionist şi devotat meseriei, dr. Lu­cian Nadiu, care m-a pus pe picioare. Ştiu că e pensio­nar acum, dar vreau să-i urez sănătate şi să-l ajute Dumnezeu (...)". Cred că se va bucura * C. Gh. ne roagă să "păstrăm discreţia" în ce-l priveşte, fiindcă se simte "Vulnerabil” când ne scrie că "în catalogul editat de Kaufland caserola de 125 grame cu afine figurează la preţul de 4,65 lei, iar în magazin a cumpărat cu 9,99 lei (...)" Nu-mi spuneţi nimic nou. Şi la Carrefour este la fel. * De la Electrica SA am primit un "Ghid de informare privind liberalizarea pieţei de energie electrică", însoţit de un plic în care să retrimitem opţiunile. De unde se vede că "interesul poartă fesul". * Am primit masivul tom "Din Mediaş la Oceanul Atlantic şi la apele Iordanului "de Livia şi Gheorghe Buşoiu. Voi reveni pe îndelete. * Auzind discuţiile pe marginea bugetelor Si­biului, respectiv judeţului, m-am convins că avem nişte consilieri locali şi judeţeni slabi, uşor de manevrat de cele două doamne deja versate în funcţii. De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere. * Sunt impresionat de acţiu­nea de digitalizare a serviciilor administraţiei locale în Sibiu. Începută în 2011, aniversează 10 ani şi încă ne luptăm cu hârţoage pentru orice. Zice că, atunci când proiectul va fi finalizat (?) "fiecare sibian îşi poate crea un spaţiu virtual în relaţia cu Primăria". Nu cred să mai apuc vremea când nu va mai fi nevoie de tot fe­lul de cereri, acte în original şi copii, apostile etc., ca să nu mai spun că digitalizarea asta la scară mare presupune şi reducerea de personal, iar prin administraţie sunt numai neamuri de diferite grade, de la primăriţă-n jos.





comentarii
9 comentarii

Mă gândesc la domnul acela...discret, care crede ca Johannis nu ar trebui să fie președinte ! Înțelegem imediat că domnul respectiv a votat în favoarea Vioricăi Dăncilă !!
Vasilica Veorica Arethusa Adoletta Xipehuzia Sinergistina Centrilia !!
( mai ceva decât leana lui briceag ).
Casandra Peronescu-Libardi
21.04.2021 14:10
Dl . Dobra e de aceiași părere cu domnul...discret.
Deci, domnul Dobra a votat cu Veorica !!
E o deducție limpede, clară, carteziană !!
Hakerru
21.04.2021 14:17
Voi, sa inteleg, ati votat cu dl. Johannis! Aveti ce-ati votat! Inca tot mai credeti in domnu sas? Nu vedeti ca e doar o marioneta si ca nu-i pasa deloc de tara si de popor?!
21.04.2021 14:48
Casandra, numele tau e predestinat ca sa nu-ti asculte si sa nu ti urmeze nimeni profetiile! Daca nu stii la ce ma refer, citeste Legendele Olimpului ca s-o intreci pe Viorica in cultura!
21.04.2021 14:50
Daca ai fi avut cultură fotbalistică ,ai fi știut imediat la ce m-am referit. Casandra , Peronescu, Libardi : fotbaliști la Jiul Petroșani ( 1966 )
21.04.2021 14:56
Cultura mea fotbalistica se reduce la Dobrin, Anghel Iordanescu, Mircea Lucescu, Hagi, Mutu, Maradoa, Pele, Murinho, Cornel Dinu. Cultura ta generala e mai bogata?
@cassandra
21.04.2021 19:15
Votul e scecret si liber consimtit. Ce deductie beton! Daca n-ai votat cu Johannis, ai votat cu Viorica! Dar de anularea votului prin punerea a 2 stampile ai auzit?
@Hakerru
22.04.2021 11:34
Cui nu i s-ar potrivi un post diplomatic cu petreceri și vacanțe ? Toată lumea ar vrea să facă o... cură de sinecură ( ! )
Mentat
22.04.2021 13:08
Pt. 11/34 : De anularea votului am auzit, dar de punerea a 2 ștampile n-am auzit...
22.04.2021 13:13
Din aceeasi categorie
Festivalul 25 ore de teatru non-stop

Muzeul Astra

SEVIS

Vacanta Eurotrip
info
A.D.I. Eco Sibiu
EVENIMENT TV
Hoghilag erata
Licitatie publica

accentmedia