Tribuna
Cu cărţile pe faţă
C. N. PICĂ
941 vizualizari
Cu cărţile pe faţă

Am înţeles că li s-a interzis sibienilor să intre în cimitir, să-şi omagieze morţii, dar nici cei care administrează acest aşezământ al locurilor de veci n-au avut voie să taie buruienile, să cureţe potecile dintre morminte, să facă un pic de toaletă de primăvară? Întreb, nu dau cu parul. * Fiindcă veni vorba de locuri cu verdeaţă: ce se întâmplă cu fosta, plăcuta, renumita grădină de vară "Bolta rece" din Parcul Sub Arini? Am văzut că dependinţele au fost demolate. Se pregăteşte cumva şi dărâmarea clădirii principale, fiindcă tencuiala a fost dată jos? * Lucian J. ne-a semnalat faptul că, la intersecţia străzilor Măgura-Suru-Lirei, există un fel de scuar, total în beznă după lăsarea întunericului, loc de întâlnire a curvelor şi vagabonzilor: "Dacă poliţiştii locali au alte sarcini în această perioadă şi nu-şi fac drum prin zonă, măcar nişte becuri ar trebui puse, poate că lumina îi mai alungă pe borfaşi!" Din câte ştiu, de iluminatul Sibiului ar trebui să se ocupe Flash Lighting Services SA Bucureşti şi SC Electro-Con SRL Sibiu, sub supravegherea Primăriei (care s-a mai scăpat de-o belea!) Sunaţi la nr. 0751/586.462... * Ion. M. a fost în zona mall-ului de la gară: "Ca la noi, în faţă arată bine, în spate e jale, cu materiale de tot felul, mai mult sau mai puţin împrăştiate, cu linia îngustă de tren afectată..." Apropo, cu ce se mai ocupă Asociaţia Prietenii Mocăniţei? * Interesant sumarul revistei Euroeconomia XXI, nr. 489, din care am reţinut câteva titluri: Tribulaţii în domeniul pandemiei: putea fi prevestită? (Dan Popescu), România şi locul ei în Uniunea Europeană (Dr. Wiegand Helmut Fleischer), Ajutoarele de stat, componentă a politicii comune concurenţiale (Conf univ.dr. Paul Lucian), Călătorii în timp şi spaţiu. Creta: fascinaţia istoriei elene (Paula Cotarcea). De citit * Nu ştiu cu ce aparate ni se ia temperatura la intrarea în magazine, dar la "Express" (fostul Floaş) toţi avem 35,8 grade! Ca să mă lămuresc, mi-am pus termometrul subsuoară acasă şi-mi indica 36,6 grade (în câteva dimineţi). Cred că sunt bani aruncaţi pe apa Sâmbetei, dar în folosul unora, care au vrut să scape de ele... * Una din părţile bune ale pandemiei de coronavirus este reducerea turismului de dragul de-a pleca de acasă şi va putea respira un aer mai puţin poluat Sibiul, iar sibienii nu vor mai fi înghiontiţi şi călcaţi pe bombeuri prin centrul istoric de toţi gură-cască din ţară şi de-aiurea. (Comercianţii pierd din câştigul de anul trecut!) * Am găsit printre hârţoage vechi o carte poştală ilustrată cu Dumbrava Sibiului: hanul, căsuţele, lacul şi multă verdeaţă, iarbă, copaci, flori. Acum, în zona Hotelului Hilton sunt numai betoane şi asfalt. * Am şi o nedumerire: dacă Festivalul Internaţional de Teatru din acest an a fost anulat, de ce mai alocă Primăria acestui eveniment inexistent 2,5 milioane lei, din cele 8,2 milioane prevăzute iniţial? Pentru ce?





comentarii
1 comentarii

1. Cu banii dati pt. aiureli ca FITS online ar fi putut achizitiona utilaje de deszapezit si pentru curatenie. masina care aduna (sas cum aduna praful de langa borduri e anacronica... Asa erau si masinile cu care se facea curatenie in copilaria mea, adica acum aproape 40 de ani. De ati=unci tehnica n-a mai evoluat? Cine sustine FITS de se dau bani gramada pt niste saltimbanci?!
2. Dl. Lucian e ciudos ca nu poate frecventa scuarul cu pricina?
3. Chiar duminica am vazut cladirea Bolta Rece si m-am intrebat pt. ce se lasa in paragina? din atatia sibieni cu bani chiar nimeni n-a reusit sa puna piciorul in prag si sa redea aceasta cladire minunata dintr-un parcminunat circuitului?
P.S. Dle Dobra v-am vazut azi la Frieda (la terasa). Stateati cam izolat...
///
03.06.2020 18:15
Din aceeasi categorie
Infinity Ink. Photography

ciclism.sibiu.ro

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia