Tribuna
PNL
Cu cărţile pe faţă
C. N. PICĂ
728 vizualizari
Cu cărţile pe faţă

Tot mai mulţi cititori vechi, abonaţi la TRIBUNA de ani şi ani, se plâng de proasta difuzare a presei în Sibiu şi în judeţ. Ultimul apel telefonic l-am primit de la doamna profesoară Ana Nă­frăniţă, care ne spunea că, în zilele în care nu primeşte ziarul nostru, este teribil de indispusă. Celor care nu locuiesc prea departe de redacţie, le-am sugerat să se aboneze direct la noi, făcând şi puţină mişcare şi scăpând şi de comisionul Poştei (pe care-l încasează nemeritat!) * Vasile Preda ne întreabă de ce i se zice Pieţei Teatrului "Haber­mann", din moment ce majoritatea produselor comercializate sunt chinezării? Păi, cum aţi vrea să-i spună - Mao Tze Dun? Lăsând gluma la o parte, Hotelul-restaurant Bulevard (actualul Continental Forum) s-a numit înainte Hotel Europa, iar mai înainte, Palatul Habermann, care avea o berărie şi o cafenea, purtând numele fabricantului de bere Josef Habermann. Probabil, cei din comisia Primăriei, care dau numele străzilor şi pieţelor, au in-tenţionat să ni-l readucă în actualitate pe fostul industriaş sas. * Bucătarii de azi, de când li se zice "Chefi", nu mai ştiu ce-s acelea crochete sau bulete, preferând să-ţi ofere caşcaval pane. Din comoditate ori din ignoranţă? (Bănuiesc că nici biftecul tartar nu le e la în­demână, preferând... chiftelele, la care carnea se dă prin maşină, nu se toacă mărunt cu cuţitul.) * Cu oarecare întârziere am aflat că Liviu Visea, actualul nostru colaborator, fost procuror, fost avocat, a împlinit 79 de ani. Îi urăm să fie sănătos şi... inspirat! * Dialog între un cetăţean, Vasile N. şi un taximetrist, în staţia de la Parcul Astra: "Unde vreţi să ajungeţi?" V.N.: "Pe Calea Dumbrăvii, la Administraţia Fis­cală". "Până acolo puteţi merge pe jos, cursa e prea scurtă, nu-mi rentează!" Strict autentic. S-au boierit şi şoferii, unii dintre ei, veniţi pe Olt în sus, întrebându-l pe client pe unde să ajungă la destinaţie. Nu ştiu să folosească nici GPS-ul. Cred că ar mai trebui "răriţi" la praşila de toamnă! * Eram la magazinul "Express", la coada tradiţională de la casierie, când a început să-mi urle o sirenă în telefonul mobil din buzunar. Toţi din jur s-au uitat speriaţi spre mine, eu însumi neştiind că port o bombă cu ceas. Las coşul cu marfa jos, scot telefonul, îl deschid şi citesc: "Acesta este un mesaj pentru testarea sistemului RO-ALERT. Nu se impune aplicarea măsurilor de autoprotecţie. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Sibiu". În vremea asta, sirena urla. Apăs pe o.k. şi, în fine, răsuflăm uşuraţi. Bag telefonul în buzunar, scot port­moneul să plătesc la casă, unde nu începe sirena ISU să urle din nou ca la foc. Acum ştiam des­pre ce-i vorba, aşa că am lăsat-o să-şi facă damblaua, umblând cu ea până acasă, urmărit de privirile intrigate ale trecătorilor de pe strada Nicolae Bălcescu. (Îi rog pe domnii de la ISU să mă trezească, de-acum, în fiecare zi la ora 8!) * Au început pregă­tirile pentru deszăpezire, fiindcă meteorologii ne ameninţă cu o iarnă lungă şi grea. Ca şi anii trecuţi, prima zăpadă va cădea într-un week-end, când utilajele şi oamenii... se odih­nesc.) Bine că în România sarea e multă şi ieftină: cică numai pen­tru Sibiu sunt necesare peste 15.000 de tone, adică 15.000.000 de kilograme, un adevărat munte!)





comentarii
4 comentarii

Era si o carte pentru copii mai demult , Aventurile lui Haberman .
03.10.2018 09:27
La Hotelul Bulevard a dormit nea Nicu in iulie 1967, cand a venit in vizita de lucru.
Pe atunci presedintii nu se plimbau pe varful Moldoveanu ( 2544 m ), ci vizitau intreprinderi sau mergeau pe camp, acolo unde se hotara soarta recoltei...
03.10.2018 09:39
Piatza s-ar putea numi GINGIS HAN , in amintirea invaziei mongole din 1241.Sau, ma rog, BATU HAN, caci Gingis Han trecuse deja la cele vesnice.
03.10.2018 09:46
Productia de sare , 3 milioane de tone pe an...
cine limba lunga are / cinci ani va sapa la sare . (referitor la pastrarea secretului de stat)
03.10.2018 10:13
Din aceeasi categorie
qhouse sibiu

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

Comunicat lansare „Inovare prin informatizare la nivelul Consiliului Judetean Sibiu

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia