Tribuna
Cu cărţile pe faţă
C. N. PICĂ
1064 vizualizari

Alexandru A.: "Baza de tratament din staţiunea Ocna Sibiului a fost închisă, taman acum când aveam nevoie de binefacerile apei sărate, nămolului şi celorlalte proceduri (...)". Încercaţi la "vecinul" Motanul, unde sunt excelente condiţii, iar preţurile, rezonabile (chiar numai de Crăciun şi de Revelion e pauză!) * Ana F.: "Pe strada N. Bălcescu funcţionează magazinul «Avicena» cu produse naturiste. Ce mă intrigă este faptul că preţurile nu sunt la vedere, iar de bon fiscal nici poveste. Nici nu ştiu dacă există casă de marcat, obligatorie pentru alţii (...)". Această notiţă ţine loc de sesizare către comisarii Gărzii Financiare. * Ion Moţi ne scrie că, în Agnita, din 140 de veterani de război câţi erau în 1992, mai trăiesc 6, care, conform art. 16 din Legea 44, au gratuitate la asistenţă medicală. A zis cineva că nu-i aşa? * Şerban S.: "Am venit de la Real cu un taxi 963. Când am ajuns acasă, coborând, soţia şi-a rupt pantalonii şi a fost rănită de un arc ieşit din scaunul din spate. Aviz celor care mai apelează la această firmă". Bine că n-a fost mai rău! * Omul nostru din Passau ne scrie că, pe locul întâi între preferinţele culinare ale nemţilor se află friptura de porc bavareză. Dar fasolea frecată, cu cârnaţ românesc, ce cusur are? * Mulţumesc domnului Ştefan-Cornel Rodean, preşedintele Cenaclului Umoriştilor "Nicolaus Olahus" Sibiu pentru urări. Aştept colaborări pentru paginile de Anul Nou. * Urât şi sărăcăcios e şi în acest an "orăşelul copiilor" din Piaţa Mare. Să-l vedeţi pe cel din Passau! * Săptămâna trecută, Avocatul poporului a fost asaltat de sibieni. Ştiţi ce denotă asta: faptul că instituţiile şi autorităţile locale nu-şi îndeplinesc atribuţiile cu care au fost investite. * Sunt curios care firmă ia banii pentru sumedenia de semafoare care se instalează peste tot, după care sunt lăsate în părăsire. Întreb, nu dau cu parul! * Pereţii staţiei de autobuz de la Teatrul "Radu Stanca" au fost mâzgăliţi cu nişte desene de copii handicapaţi. Culmea că autorul e un artist plastic pe care criticii de specialitate l-au făcut celebru. * Ia auziţi: "Crăciunul este sărbătoarea familiei. Singurătatea este groaznică. Sunt sibiancă, profesoară, văduvă, serioasă, prezentabilă, suplă, stare materială foarte bună, doresc cunoştinţă domn intelectual (avocat, inginer, ofiţer), serios, înalt, prezentabil, 59-63 ani. Rog seriozitate". Pe mine, o femeie cu atâtea calităţi mă sperie, fiindcă va fi având şi un mare defect: bea de stinge, bate, umblă în somn, suge sângele partenerului sau are SIDA! * Se pare că se va mişca ceva în privinţa dezvoltării staţiunii Păltiniş într-un viitor incert. Acolo buba este faptul că sunt prea mulţi proprietari şi fiecare îşi are ideile lui. Vorba ceea: copilul cu prea multe moaşe rămâne cu buricul netăiat. * A trebuit să treacă o groază de timp şi să vină Emil Boc prim-ministru ca să li se ia celor autointitulaţi revoluţionari privilegiile căpătate de la Ion Iliescu. Dacă ai umblat teleleu pe străzi, în decembrie 1989, nu înseamnă că eşti revoluţionar...



comentarii
1 comentarii

in ce priveste "revolutionarii" aveti dreptate, sper sa ramana asa si sa nu mai fie tot felul de profitori, asa zisi revolutionari, atunci in 89 au iesit multi in strada
m. irimie
21.12.2011 11:19
Din aceeasi categorie
Infinity Ink. Photography

ciclism.sibiu.ro

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia