"Tăcerea se învaţă din chinul lung al vieţii"

nLucius Annaeus Seneca a fost un renumit filozof stoic roman, preceptor al viitorului împărat Nero, mult…controversatul (cum vă place astăzi să auziţi!) împărat, care, mai întâi l-a onorat cu înalte dregătorii, după care l-a obligat să se sinucidă. În doar 69 de ani, cât i-au fost hărăzite zilele, a creat o operă impresionantă şi o teorie filozofică valabilă până în prezent. Vă ofer câteva panseuri de ţinut minte: "Un om puternic, când e lovit, devine mai puternic; Fii îngăduitor, căci toţi avem nevoie de iertare; Viaţa e ca o piesă de teatru: nu contează cât de mult durează, ci cum se desfăşoară; Prietenia sfârşeşte acolo unde începe neîncrederea; Tăcerea se învaţă din chinul lung al vieţii". n Auziţi ştire de gazetar profesio­nist bucureştean: "Hotelul deţinut de Gică Hagi la mare este alegerea multor fotbalişti în vacanţă, din cauza condiţiilor, dar şi a poziţionării excelente." Astora care scriu aşa le-aş da un şut în cur şi sfatul să se facă tractorişti, unde nu trebuie să scrie ori să vorbească decât cu glia. n Un călător se mira că în Austria şi Italia n-a auzit atâtea urlete de sirene ca la Salvarea şi Smurdul din Bucureşti. Probabil că austriecii şi italienii ori sunt mai sănătoşi, ori mor în tăcere, fiindcă la noi respectivele maşini zgomotoase ajung, în cele mai multe cazuri, prea târziu pentru a mai salva pe cineva. (Îmi vine a râde când le aud pe paraşutele tv cum ne spun că "accidentatul a fost resuscitat 90 de minute, dar a fost declarat decedat." Ăla era mort demult, dar acum avea şi coastele făcute arşice!) n Nişte suporteri fanatici ai echipei Rapid 1923 mă toacă mărunt pentru că le-am spus că ăsta nu-i Rapidul ăla adevărat, ci un surogat (ca şi alte echipe, precum universităţile Cluj şi Craiova, politehnicile Iaşi şi Timişoara etc). S-au supărat că le-am spus că adevăratul Rapid a fost cel de sub Podul Grand, cu Valentin Stănescu, Dungu, Răducanu, Ion Pop, Ion Ionescu, Năsturescu, Codreanu, Neagu, Marin Stelian, Ion Ion…, pe vremea când ei mergeau la grădi. Când eu eram rapidist, ei ziceau: "Uite, mamă, militaurii!" n Apropo, Gh. Răşinaru-tatăl fraţilor Ghică şi Andrei – a fost căpitanul Rapidului în perioada 1936-1944, când echipa a cucerit 6 Cupe ale României. La Sibiu a mai jucat doi ani la Şoimii CFR, după care a fost antrenor. Aceştia au fost rapidişti, nu alde Crepulja, Marzouk, Emmers, Dugandzic, Vojtus şi…Adrian Mutu. n Trei "isme" bântuie astăzi prin Europa: dacă îţi exprimi dragostea de patria natală, eşti suspectat de naţio­nalism; dacă vrei să faci nişte reforme în favoarea celor săraci şi defavorizaţi, eşti etichetat de populism; dacă încerci să arăţi racilele societăţii în care trăim, într-o pseudodemocraţie suprave­gheată, se găsesc slugile regimului care să lanseze ideea de conspiraţionism. Cine dracu a văzut, pe vremea lui Ceauşescu instituţiile statului păzite să nu intre cetăţenii cu probleme, sau şcoli păzite de miliţieni, sau şefi de instituţii care să nu aibă program de audienţe, sau directori să nu aibă voie să dea interviuri, sau inspectori comerciali să nu poată divulga (!) ce au constatat în urma controalelor, sau tâlhari, violatori, criminali cu feţele şi mâinile încătuşate acoperite, despre care, acum, ni se "dezvăluie" vârsta, de parcă aia ne interesează în primul rând. Dacă prim-ministrul e general de meserie, nu m-aş mira ca azi, mâine să ne trezim cu foşti sau actuali ofiţeri instalaţi manageri, ca să fie întradevăr o democraţie "originală".

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
30 septembrie 2022 la 06:56
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 7 ore
Românii par a nu mai dori intermediari pentru vacanţe. Aproape jumătate îşi rezervă direct transportul și cazarea
Un studiu realizat de către Reveal Marketing Research pentru evidenţierea principalelor comportamente și criterii de decizie ale românilor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 8 ore
Ghidul Michelin: Muzeul Astra – Locul I în topul muzeelor din România. Brukenthal ocupă locul IV
Noua ediție a Ghidului Verde Michelin dedicată muzeelor și turismului cultural din România plasează Muzeul Astra din Sibiu...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
“Litoralul Sibiului” de la Lacul lui Binder. De succes local dar prea sărac în oferte pentru a se vorbi de turism
Sibiul are şi el mini-litoralul său, în afară de "standardul" Ocna Sibiului, care este altceva şi care mai...
Actualitate
10 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 zile
Ce facem în weekend: petrecem în muzeu, mergem în drumeții, la teatru sau la concert
Weekend-ul care se apropie este plin de evenimente, la care sibienii pot participa, mai ales că vremea este...
Actualitate
5 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Patru spectacole de la “Radu Stanca”, în selecția Festivalului Național de Teatru organizat de UNITER
Patru dintre cele mai noi producții ale Teatrului Național "Radu Stanca" au fost selectate să participe la cea...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 3 zile
Proiectul „Mens Sana in Corpore Sano” debutează în tabăra de la Păltiniș cu activități culturale și ecologice pentru tineri din mediul rural și urban
În perioada 8 – 10 iulie, elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială Racovița și Școala Gimnazială...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 3 zile
Încă puțină răbdare pentru baie la Ștrandul Măgura Cisnădie
Cisnădienii se văd nevoiți să mai aștepte puțin până când se vor putea bucura de o răcoreală strașnică...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 zile
Florin Bustan, sibianul care a transformat pasiunea pentru ciuperci într-o expoziție unică: „Le știu după miros, de când eram copil”
Florin Bustan și-a descoperit pasiunea pentru ciuperci de când era copil, în pădurile unde mergea cu tatăl său....
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 6 zile
Delia Nistor, organizator de evenimente, despre întrebarea care ne frământă pe toți: Cât mai dăm la o nuntă?
Delia Nistor este organizator de evenimente și o prezență tot mai cunoscută în mediul online, unde a strâns...
Actualitate
6 min de citit
Autor Mihai POP
acum 6 zile
FOTO / VIDEO: Texanii în dialog cu romii despre integrare socială. Au discutat, apoi au dansat
Un grup de 9 studenți ai „Austin Community College” din Texas, Statele Unite ale Americii, se află în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
Din Sibiu, cu mașina, la mare. La noi, în Bulgaria, Grecia, Croația sau Italia? Care e cea mai convenabilă destinație
E vară, iar pentru cine nu și-a programat concediul, alegerea destinației reprezintă o dilemă. Cei ce preferă să...
Eveniment
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 săptămână
Luna lui Cuptor, pe cărări de munte. Unde putem merge în drumeții
Luna lui Cuptor aduce cu ea drumeții pe traseele montane, numai bune pentru răcorire și mișcare. Programul „Anii...
Actualitate
3 min de citit