Tribuna
PNL
Citite, auzite
"Şi toamna şi iarna coboară-amândouă"
N. I. DOBRA
620 vizualizari

Versurile lui George Bacovia mi se par potrivite pentru vremurile prin care ne târâm: "Şi toamna şi iarna/coboară-amândouă;/Şi plouă şi ninge/şi ninge şi plouă/Şi noaptea se lasă/murdară şi goală;/Şi galbeni trec bolnavi/copii de la şcoală/Şi-s umezi păreţii/Şi-un frig mă cuprinde/Cu cei din morminte/un gând mă deprinde..." n Citesc cu plăcere pagini din jurnalul lui Jules Renard: "Zâmbetul meu are gălbenare; Să nu fii niciodată mulţumit: aici e toată arta; La 20 de ani gândim profund şi prost; Moartea celorlalţi ne ajută să trăim; Spune din când în când adevărul, ca să te creadă lumea şi când vei minţi". (Asta din urmă li se potriveşte multor politicieni) n Specialiştii elveţieni au construit primul avion electric: anvergura aripilor 10,50 m, greutate 600 kg, autonomie de zbor 50 minute (plus 30 minute de rezervă), viteză 250 km/h, preţul... 180.000 euro, capacitatea 4 locuri. Constructorii speră că în 10 ani va deveni performant şi competitiv. Va fi o mare realizare, fiindcă, în prezent, avioanele sunt cele care po­luează excesiv atmosfera. (Până atunci, ar fi bine să gă­seas­că ac de cojocul coronavirusului!) n Pierre de Villiers are 64 de ani, este general al armatei franceze şi fost şef al Statului Major al Apă­rării. Am reţinut o afirmaţie de-a lui, pe care le-aş recomanda-o
şi politicienilor noştri: "Am fost şi am rămas un om al respon­sabilităţii, nu un om al Puterii". La noi acest simţ al responsabilităţii este tot mai debil: mă uit la o adeverinţă de la Primărie, poartă patru semnături: şef birou, şef secţie, director, jurist (uneori semnează şi un viceprimar sau chiar primarul!) Asta denotă lipsa de responsabilitate, fiindcă, de fapt, unul singur a întocmit acea hârtie, dar "să fie acoperit". n Citesc că occidentalii se tem (?) că ruşii vor descoperi înaintea lor vaccinul anti-coronavirus! Ăştia sunt la fel de proşti ca şi politicienii noştri: în loc să se bucure, parcă sunt peneliştii şi pesediştii români, dezbinaţi între ei, dar uniţi contra noastră. n Occidentalii se screm să facă nişte partide cu ecologişti, iar după ei, hop, şi noi! Slabe spe­ranţe de a reuşi să ne civilizeze, fiindcă, în România, singurii "eco­logişti" sunt gunoierii. n Nu-mi amintesc cine a spus, dar, în parte, s-a dovedit adevărat: "Ni­meni nu ştie să adune şi să organizeze mai bine forţele unui popor decât Germania şi nimeni, până la urmă, nu le întrebuinţează mai greşit". Cele două războaie mondiale pierdute sunt cel mai elocvent exemplu. n Din jurna­lul prinţului Mihail Sturdza (1886-1980), diplomat, doctor în drept internaţional, membru al mişcării legionare: "29-30 noiembrie 1938. Din ordinul lui Carol al II-lea, Corneliu Codreanu şi alţi 13 legionari sunt asasinaţi prin strangulare, noaptea, în Pădurea de la Tâncăbeşti, lângă Bucureşti. Este începutul "pregătirii opiniei publice române" pentru o cola­borare "paşnică" cu Sovietele". În cartea lui "România şi sfârşitul Europei" găsim o altfel de istorie decât cea pe care am învăţat-o la şcoală, scrisă de unul care a participat direct la multe eveni­mente. n Voi încheia într-o notă mai veselă. Povesteşte Petre Pandrea în volumul "Crugul mandarinului", apărut în 2002: "Când a murit poetul academician A.Toma (15 VIII 1954-n.n.) i s-au făcut funeralii naţionale. Cadavrul a fost expus la Academie şi la Atheneu, ca să ia publicul la cunoştinţă de el şi să defileze masele muncitoare. Masele nu s-au înghesuit. Au venit birocraţii culturali. Tudor Arghezi citeşte gazeta cu relatarea pompoaselor onoruri post-mortem. Un prieten a intrat la el, iar Arghezi l-a întâmpinat cu vorbele: Ştii că a murit cadavrul lui A.Toma?" (Fiul mortului, Sorin Toma, în 1948, va scrie un pamflet - Poezia putre­facţiei sau putrefacţia poeziei - care-l va scoate din circulaţie pe Arghezi câţiva ani...)

 





comentarii
7 comentarii

Mare smecher a fost, nea Theo, pe numele lui de poet Tudor Arghezi!
23.11.2020 13:30
George Andone Vasiliu, zis și Bacovia , avea o casă cu grădină foarte confortabilă în București ,azi muzeu. Nici vorbă de pereți umezi și alte alea. Din 1955 a primit o pensie lunară de 2000 de lei , cam dublul salariului mediu de atunci ( a scris apoi vreo două poezii optimiste ).
Mai demult am văzut la un anticariat bucureștean volumul de debut ,un exemplar tipărit în 1916, ,,Scântei galbene,, ...cu o copertă cum altfel decât... galbenă ??
Mentat
23.11.2020 15:57
Tudor Arghezi era nu numai șmecher ,pișicher,etc dar de asemeni, neamț și secui ! Mama lui, Rozalia Ergezi ,servitoare la familia Teodorescu era din Homorod (lângă Brașov, Austro_Ungaria ). Bunicul din partea mamei era neamț din Bucovina.
Agenteur-X7
23.11.2020 16:09
domnule dobra
va rog,cred ca pentru a treia oara,sa imi explicati
cum de ovid gantz este pe lista la parlamentare la SIBIU(zona)
si pe listele din DIASPORA?
se voteaza in 2 parti si se aduna voturile si hopa in parlament?
sau se ciordeste ceva?
andrei v
23.11.2020 17:46
In 1916 a aparut volumul Plumb. Scantei galbene, abia in 1926... Cred ca n-ai citit bine anii. De ce n-ai achizitionat volumul? Era o valoare...
@Mentat
23.11.2020 19:27
Andrei are o marota cu Ovidiu Gantz! Hei , dl. Dobra nu este de la BEC (Biroul Electiral Central)
@@@
23.11.2020 19:28
Electoral
erata
23.11.2020 19:29
Din aceeasi categorie
Forumul German

qhouse sibiu

Palatul Brukenthal Avrig

sevis

Comunicat de presa final

Vacanta Eurotrip
info
publicare anunturi
Licitatie publica

accentmedia