Tribuna
Citite, auzite
"Pentru un om inteligent, rutina este un semn al ambiţiei"
N. I. DOBRA
885 vizualizari

Am primit cartea "Ritualuri zilnice ale oamenilor de geniu" de Mason Currey. Interesantă, pentru că "personajele" sunt: Chopin, Hemingway, Marx, Picasso, Joyce, Orwell, Toulouse-Lautrec, Proust, Tolstoi etc., fiecare cu tabieturile lui. Poetul englez Wystan Hugh Auden (1907-1973) scria: "Pentru un om inteligent, rutina este un semn al ambiţiei". Spre exemplu, Franz Kafka între 8 şi 14.30 era la birou, prânzul până la15.30 apoi somn până la 19.30, zece minute sport în faţa ferestrei deschise, urmate de o plimbare de o oră, singur sau cu un prieten, cina cu familia. La 22.30 începea să scrie până la 2 sau 3 dimineaţa...Citindu-i cărţile, ai impresia că-i un ciudat, dar, du­pă cum se vede, era destul de ordonat. * Mi-a plăcut sloganul cu care şi-a câştigat Klaus lohannis fotoliul la Cotroceni, promiţându-ne o Românie a "lucrului bine făcut". Din păcate, rupt de Transilvania, pe Dâmboviţa a uitat ce-a promis şi s-a adaptat altui slogan de sorginte italiană: "Dolce far niente". S-a văzut cu sacii-n căruţă, alt mandat nu-l mai interesea­ză, aşa că "dacă nema putirinţă, ce mai chichirez gâlceava"... * Apropo, doar la noi putea deveni lider al stră­zii o precupeaţă precum Şoşoacă, ajunsă în Parlament prin nu ştiu ce malversaţiuni. Cei care au răbdare să o asculte şi să o urmeze nu-s cu nimic mai breji şi întregi la minte, dar am început să nu mă mai mir de nimic în România capitalistă. * Nu sunt foarte la cu­rent cu legile actuale fiindcă prea se schimbă de la o lună la alta. Ştiam că Parlamentul este cel care le face şi le drege, iar preşedintele semnează ori ba. Mai nou, văd că România este condusă de Curtea Constituţio­nală, care este prezentă mai peste tot. Poate că ar tre­bui chemat un jurist din Germania sau Franţa să aducă nişte amendamente constituţiei lui Iorgovan. * Apropo, Septimius Pârvu, "expert în sisteme electorale şi bună guvernare" (!), scrie că: "toate partidele politice care au fost la putere în România post decembristă au folo­sit resursele publice discreţionar pentru a se menţine la putere. "Asta o ştim şi noi, fără a avea calificare de experţi. Întrebarea este: ce ar trebui făcut? Asta aş­tept eu de la aceşti experţi: soluţii. * După romanul "Soldaţi!", prin care a atras atenţia, Adrian Şchiop re­vine cu volumul "Să ne fie la toţi la fel de rău", în care explorează tema homosexualităţii şi a mizeriei unor inşi vieţuind la marginea societăţii. Mie mi-a reţinut atenţia fiindcă autorul este fiul prietenu­lui, medic, epigramist Gh. Şchiop, dar subiectul nu mă interesează.* Locuiesc într-o casă relativ veche (având cam o sută de ani pe răboj), arătoasă pe dinafară, dar cu instalaţiile interioare bolnave, ca oamenii ajunşi la vârsta senectuţii. Pe lângă toate anomalii­le sistemului capitalist, instaurat în România, este şi această penurie de meseriaşi calificaţi: cei buni fie s-au pensionat, fie au plecat spre alte zări, iar cei care au rămas ori sunt necalificaţi, ori sunt foarte solicitaţi, încât trebuie să te progra­mezi precum la medic ori la coafor. Nu mai spun că toţi sunt angajaţi la stat şi îţi vin după program, seara, când încep să spargă, să găurească pereţii, de­ranjând şi punându-te rău cu vecinii! Mă gândesc să dau un anunţ: "Schimb apartament vechi în centrul Sibiu­lui cu o coşmelie nouă undeva la ţară, cu buda şi fân­tâna în curte!”.





comentarii
4 comentarii

Dupa incheierea celui de-al doilea mandat, daca nu-i pregatesc rezistii un puci si nu poate sa-si incheie mandatul, cea mai buna solutie pt. dl. Johannis este sa plece ambasador pe undeva. Acolo...trai, neneaca!
04.05.2021 21:54
In legatura cu scriitorul sbiano-porumbacean, sunt putini indivizi care sa-si asume public conditia...
04.05.2021 21:57
Dupa 2024, Presedinte, L.Orban, Prim Ministru, liberalul Klaus Johannis !
05.05.2021 00:18
Johannis o să fie Secretar General NATO ( având ocazia să-l urecheze pe Putin ). Sau Președinte al Consiliului Europei...
Helgoland Zanzibar
05.05.2021 12:56
Din aceeasi categorie
Sevis - din Marginimea Sibiului

Somarest

venactiv

Comunicat de presa policrom

Vacanta Eurotrip
info
Palatul Brukenthal Avrig
PORTAL MEDICAL
Postare anunturi
Licitatie publica

accentmedia