* În gazeta "Bunul econom" din 1904, am dat peste câteva leacuri băbeşti: "Pentru surzenie, se picură în urechi oţet, în care s-a fiert un cap de găină neagră; ochii de rac au putere asupra băşicii, de aceea ţăranii îi pisea­ ză şi-i beau cu rachiu, când au piatră la băşică, ori când li se-ncuie udul; maţele de arici, arse şi pisate, fierte în rachiu, sunt bune pentru ameţeli şi nebunie". Bag de seamă că, de fapt, rachiul este ingredientul de bază în toate leacurile astea vrăjitoreşti! * A doua zi după moartea lui Eugen Ionescu (28 martie 1994), publicaţia pariziană Le Figaro Litteraire oferea publicului testamentul marelui dramaturg româno-francez, intitulat "Doamne, fă-mă să cred în Tine!" E un text în care omul îşi pune întrebări, la care nu găseşte răspuns. /Ca toată lumea, nici eu nu ştiu dacă, de cealaltă parte, există ceva sau nu este nimic. Suntem oare fărâme dintr-un tot sau suntem fiinţe care vor renaşte? Nu apărem pe pământ pentru a trăi. Apărem pentru a pieri şi a muri. În ciuda a orice, cred în Dumnezeu, pentru că eu cred în rău. Dacă răul există, atunci există şi Dumnezeu". Eu, însumi, sunt asaltat de întrebări retorice. * Încă o găselniţă "internaţionalistă" a globaliştilor fără perdea: introducerea în programa şcolară din România a materiei numite "Istoria Holocaustului". Nu am nimic împotrivă, dar întrebrb: Cui foloseşte? (Doar dacă se pregăteşte altul!) * Anton Pann avea nişte sfaturi de bună purtare la masă, în versuri, fireşte: "Urât lucru este încă/Oarecine când mănâncă/Gura, bucile să-şi umfle/Şi în lingură să sufle/ Este fără cuviinţă/Şi prea fără socotinţă/Să ridici la gură vasul/şi să sorbi, să bei rămasul". Pe mine, mama m-a sfătuit ca, atunci când mănânc singur, să mă comport ca şi când aş fi la o masă festivă, adică, vorba lui Pann, să nu mănânc precum porcul, sorbind şi lingând. * Horia Roman Patapievici spunea cu câţiva ani în urmă: "Spaţiul public românesc este toxic./.../Când merg pe stradă, din trei oameni care mă opresc, doi o fac ca să mă scuipe". Încă e bine că mai putem umbla pe stradă fără să fim împuşcaţi, dar, urmaşii noştri vor avea parte şi de aşa ceva, pentru că, în loc să cumpărăm cultură, ne înarmăm. * Una dintre dilemele mele este cum se face că toţi vor salarii mari, indemnizaţii, tichete de masă, de îmbrăcăminte, de stres, de hemoroizi, plângându-se că o duc greu, de azi pe mâine, dar cum anunţă guvernul câte o "minivacanţă", laică sau religioasă, o zbughesc cu maşinile, care-ncotro, la munte, la mare, prin ţări străine cât mai îndepărtate şi mai exotice, cu căţel, cu purcel, cu soacra, cu amanta, cu şoferul...Păi, normal, în aceste zile libere ar trebui nemulţumiţii să ia cu asalt guvernanţii şi pe lohannis, doar că şi ei sunt plecaţi aiurea, după care, obosiţi, se întorc la ministere, la parlament, la Cotroceni...să se odihnească. Vorba unui antropolog: "Ideea e să mori tânăr, dar cât mai târziu posibil". Şi, dacă se poate, sănătos şi înmormântat cu onoruri militare. *  Tanţa Mierluşcă zice că ardeiul iute este un excelent afrodisiac natural. L-am testat şi vă garantez că nu face altceva decât să te usture şi la intrare şi la ieşire...* Scri­ itorul român de origine iudaică Felix Aderca (Zelicu Froim Aderca), ca evreul imparţial, zicea: "Prefer un birt murdar într-un port zgomotos unui sanatoriu sclipitor între coline înverzite". A murit de cancer, la 71 de ani, în 1962, la Bucureşti. Asta-i o mare durere a mea: că nu pot să-mi aleg timpul şi locul unde să mor, fiindcă îmi lipseşte curajul sinucigaşilor. Faptul că popii noş­ tri le refuză slujba de îngropăciune acestora mi se se pare o imensă tâmpenie.