Tribuna
Citite, auzite: "În vârful degetelor ne purtam tinereţea”
N. I. DOBRA
1333 vizualizari
Citite, auzite:

Are dreptate Rodica Braga şi continuă: "tu şi cu mine./există ceva mai pur,/mai frumos,/decât a ne muia/degetele în apa nerăbdării/ce şiroia vijelioasă/pe noi?" Se înţelege că nu!

* Eu de ce le tot spun nepoţilor să se bucure de fiecare zi şi noapte acum, ca să aibă de ce să-şi amintească atunci când vor fi ca noi, ajunşi o apă stătută, pe care începe să se aşeze straiul broaş­tei...

* Mi-a plăcut constata­rea lui H.L. Meckren (1880-1956), un american cu spirit: "Pesimistul este omul care, dacă simte miros de flori, caută din priviri coşciugul". Am câţiva prieteni care s-au născut plângând, au trăit ne­mulţumiţi şi, precis, vor muri supăraţi.

* Referindu-se la cei care scriau prin zia­re­le vre­mii, inegalabilul pam­­fle­tar care a fost Tudor Ar­ghezi spunea: "Jurnalis­mul e numai o supapă trecă­toare a stomacului strâns în chin­ga sărăciei, nu-l ispi­teşte pe adevăratul scriitor, jurnalis­tica nu e prielnică decât unei familii speciale de inteli­gen­ţe - Dinastia Zgârie-Brânză. lndivizi de o tăietură intelec­tuală cu fason nu se întâr­ziază (sic) decât pe­depsiţi de soartă într-o astfel de carieră". Din păcate, aşa-i.

* Nu ştiu ce se mai scrie în manualele de istorie despre Revoluţia Franceză şi "ema­naţii" ei, între care s-a aflat Geor­ges Jacques Danton, ghilotinat la 35 de ani de propriii acoliţi. Acesta a zis, între multe altele: "După pâine, educaţia este prima nevoie a poporului". Probabil de aceea a fost mazilit, fiind­că un popor educat n-ar răb­da să îl conducă nişte anal­fabeţi veroşi.

* În SUA, nişte juraţi, la un proces de crimă, au stabilit că limita minimă a coeficientului de inteli­genţă este 70 pentru un infractor pentru a fi condamnat la moarte, aşa că l-au con­dam­nat la închisoare pe via­ţă. Ce-ar fi să li se testeze şi parlamentarilor noştri coefi­cientul de inteligenţă? Aş pune pariu că sunt destui sub 100 IQ.

* Iată ce scria Ma­rin Preda într-o epistolă de îndrăgostit: "Te-am să­rutat în staţia de tramvai de două ori, întocmai ca în co­pilărie, când plecam la câmp înfricoşat de soare şi beam dinainte apă multă. Dar aşa, băută fără sete, nu înlătura setea de mai târziu, ci doar te chinuia prin amintirea ei, aşa cum mă chinuie pe mine acum sărutările luate la despărţire. Ele nu ţin locul dorinţei chinuitoare care mă stăpâneşte (...)" El ar fi meritat Premiul Nobel pentru literatură, nu Herta Müller. Ghinionul lui că n-a fost neamţ sau evreu sau ame­rican...

* Dacă aş fi un parla­mentar "puritan", total pornit împotriva legiferării prostitu­ţiei, aş lua o ''iniţiativă legisla­tivă" ca să fie amendaţi şi bă­gaţi în puşcărie bărbaţii care apelează la curvele "dă pă centură", ca-n unele state din SUA! În Oakland (California), un primar a avut ideea să afişeze prin oraş pozele inşi­lor prinşi că au plătit pentru un act sexual cu o necunos­cută! (După mintea unor români, ar fi chiar bucuroşi să li se facă o asemenea re­clamă.)                





comentarii
1 comentarii

Dobra, faptul ca recunosti spusele lui Arghezi care te face membru al "Dinastiei Zgârie-Brânză. lndivizi de o tăietură intelec­tuală cu fason nu se întâr­ziază (sic) decât pe­depsiţi de soartă într-o astfel de carieră", aproape ca te absolva de pacatul de a te complace ca jurnalist la senectutea ta imputzita sub matasea broastei, cum bine le mai zici.
Chestia cu sexul facut cu o necunoscuta arata ce mult ai umblat prin bordelurile unde madama iti este prezentata fatza-profil, ca sa o cunosti bine, mai inainte de a te lungi langa dumneaei. Ce sa mai spun? Esti un guru, dar prea preocupat lingvistic de termenul "curu".
Mobra care rupe cobra
22.03.2018 14:57
Din aceeasi categorie
Infinity Ink. Photography

ciclism.sibiu.ro

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia