Împăratul roman Marc Aureliu (121-180) a fost un conducător care a încercat să îmbine cumpătarea în viaţa privată cu dedicarea faţă de serviciul public (exact ce nu fac politicienii noştri "de vârf"!). El spunea şi credea în ce spune: "Chiar şi într-un palat viaţa poate fi trăită decent". A întocmit şi o listă a calităţilor pe care le-a dobândit de la ceilalţi, inclusiv familia: calmul, cumpătarea, simplitatea, statornicia, autocontrolul, datoria, rezistenţa. Moartea nu îl înspăimânta, considerând că: "Fiecare parte din mine va deveni o parte a Universului". Le-aş recomanda parlamentarilor şi preşedintelui Klaus lohannis să citească biografiile celor cinci împăraţi romani stoici: Nerva, Traian, Hadrian, Antonius Pius şi Marc Aureliu. Dacă au timp, între atâtea probleme: interviuri, şedinţe, chiolhanuri, sporturi de iarnă şi rugăciuni... * Aţi auzit de Programul "Tomate româneşti", prin care guvernul PSD a acordat un sprijin de 3.000 de euro pentru 1.000 mp cultivaţi cu tomate. Condiţia: cultivarea de soiuri româneşti, iar producţia să depăşească două kilograme pe metrul pătrat. Recolta trebuia predată la centrele de colectare. Programul se derulează din 2017, iar eu azi am cumpărat roşii din Maroc la Floaş, care mi se par o idee mai gustoase decât cele din Turcia, Spania şi Olanda. Controlează cineva cine a luat acei bani şi ce au făcut cu ei? (Mai recent, nici în piaţă nu găseşti roşii româneşti la... producători!) * O carte hazoasă a publicat Radu Constantinescu, intitulată ”100 de istorioare cu istoricii Epocii de Aur", din care nu lipsesc nume cunoscute precum Emil Condurachi, Aurel Decei, Constantin Giurescu, Andrei Oţetea, Ştefan Pascu şi chiar prietenul nostru Mihai Sofronie. Portrete şi întâmplări povestite cu har de autor, el însuşi istoric din aceeaşi epocă. Despre Aurel Decei (1905-1976), care are un bust în Gura Râului, comuna natală, scrie într-un loc: "(...) N-a scris mult nici cât a fost tânăr, la bătrâneţe nici atât, cât a putut s-a îndeletnicit, vorba poetului persan, cu vinul, femeia şi cântecul. Nu pierdea nicio ocazie oficială, golea pahar după pahar, dezmierda din ochi fetele, aşa, părinteşte, mai punea din când în când mâna pe vecinele de masă, roşu ca gotca (sic!), făcând ochii mari, rotunzi, pe urmă îşi aducea aminte de romanţe străvechi şi le cotcodăcea fără sfială. L-a lovit damblaua la restaurant, la Leul şi cârnatul, l-au scos chelnerii cu servanta în stradă, l-au lăsat acolo, să n-aibă daraveri cu Miliţia, l-au cules măturătorii". O fi adevărat sau fabulează? * Am mai auzit una de poveste de la un critic literar cu oarecare notorietate, Daniel Cristea Enache: cică "în lagărul socialist, Shakespeare a fost tradus, editat şi comentat. Şansa lui a constat în faptul că a fost scriitorul preferat al lui Karl Marx, motiv suficient pentru a fi oferit ca model în tiraje de masă cititorilor din timpurile noi". L-am crezut mai inteligent pe D.C-E., dar după gogomănia asta m-am lămurit că nu-i decât spoit. Păi, în timpul lui Ceauşescu toţi clasicii literaturii universale au fost traduşi şi editaţi în tiraje de masă, fără să fi fost... favoriţii lui Marx: Tolstoi, Hemingway, Balzac, Puşkin, Dickens, Faulkner, Goethe, Th. Mann....