Tribuna
PNL
Citite, auzite: "Dacă s-ar putea încrucişa omul cu pisica"
N. I. DOBRA
1294 vizualizari
Citite, auzite:

Am aflat că în Bacău funcţionează un "liceu catolic". Ce-ar fi să facem şi la Sibiu nişte şcoli medii pe confesiuni: licee ortodox, protestant, adventist, baptist, musulman, mozaic etc. S-ar rezolva spinoasa problemă a religiei în şcoli. (Bineînţeles că eu aş înfiinţa şi un colegiu pentru atei, ca să nu se simtă discriminaţi cei care cred că omul se trage din maimuţă!) * Scrie Alex Ştefănescu despre poetul sibian Radu Vancu (n. 1978), universitar şi redactor: "Poet de valoare modestă, mereu agitat, probabil din dorinţa de a câştiga mai repede, prin fabricarea de zgomot, o notorietate imposibil de câştigat prin cărţile lui de versuri". Judecata mi se pare nedreaptă, chiar dacă nu total. * Despre Mircea Cărtărescu, acelaşi critic scrie că "s-a dovedit a fi în ultima vreme, ca om, egoist şi narcisist". Subscriu, dar tot ei, criticii, i-au dat nas, lăudându-l pe toate drumurile şi premiindu-l pe toate cărările. * Îmi place - vorba vine - cum toţi rataţii sau nerealizaţii dau vina pe "regimul comunist" ori pe "Securitate", care i-ar fi oprimat fizic şi psihic. Păi, atunci, Tudor Arghezi, G. Călinescu, Marin Preda, Camil Petrescu, Eugen Barbu, Nicolae Breban, Augustin Buzura, Constantin Ţoiu (Galeria cu viţă sălbatică e o capodoperă), Fănuş Neagu, Nichita Stănescu, Mircea Dinescu, St. Aug. Doinaş, Emil Brumaru, Leonid Dimov etc., cum au  reuşit să se impună, pentru că au trăit în aceeaşi perioadă? Toţi impotenţii dau vina pe parteneră... * Editura franceză Fayard a anunţat că ar vrea să reediteze cartea lui Adolf Hitler "Mein Kampf" stârnind un val de proteste. Cred că şefii editurii vor să-şi facă reclamă, pentru că volumul este o porcărie. La noi, s-a tipărit imediat - în 1990, s-a vândut bine, dar nu cred că a citit-o cineva până la capăt. Şi eu i-am făcut-o cadou unui "neonazist" de berărie, care a citit şi mai puţin din ea decât mine. * Din păcate, n-am să vă mai citez cuvinte cu tâlc din revista "Cultura", săptămânal editat de Fundaţia Culturală Română (preşedinte Augustin Buzura), fiindcă, din lipsă de bani, în 26.XI.2015 a apărut ultimul număr. Păcat, fiindcă era o publicaţie serioasă, în care semnau oameni serioşi: de la C. Stănescu, George Apostoiu, Alexandru Zub, Constantin Coroiu, la Ion Simuţ, George Neagoe, Adrian Dinu Rachieru, Ion Brad, Ion Pop, Virgil Ştefan Niţulescu. Ce ne trebuie nouă cultură dacă avem maţul plin cu varză şi fasole? * Nu ştiu când va mai avea România politicieni precum cei de la începutul secolului trecut. Un exemplu: Titu Maiorescu, filogerman, după ocuparea Bucureştiului de armata germană în 1916, a fost invitat de feldmareşalul August von Mackensen la o discuţie. Fostul şef al Partidului Conservator i-a transmis că dacă doreşte o întrevedere, domnul comandant al trupelor de ocupaţie să-şi depună cartea de vizită la reşedinţa sa, aceasta fiind calea unei întâlniri (care n-a mai avut loc!). Acum, pişecioşii noştri de-şi zic politicieni se duc de bună voie şi se căciulesc pe la ambasadele străinilor din Capitală. * Vorba unui scriitor american: "Dintre toate creaturile lui Dumnezeu doar pe una singură n-o poţi obliga prin forţă să se supună - pisica. Dacă s-ar putea încrucişa omul cu pisica, rasa umană s-ar îmbunătăţi, dar ar dăuna pisicii".

 





comentarii
2 comentarii

"Galeria cu vitza" , sau "Valeria cu Ghitza ?
piperoxan
19.01.2016 11:26
Pai Bacaul o fo' la inceput catolic. Abia mai tarziu s-o diversificat...
piperoxan
19.01.2016 15:03
Din aceeasi categorie
Forumul German

qhouse sibiu

Palatul Brukenthal Avrig

sevis

Vacanta Eurotrip
info
publicare anunturi
Licitatie publica

accentmedia