Tribuna
Citite, auzite: "Ca să înveţi să minţi trebuie să începi"
N. I. DOBRA
1700 vizualizari
Citite, auzite:

Cei care mă acuză şi mă învinuiesc că aş fi nostalgic greşesc capital: eu, prin na­tura fiinţei mele, sunt conservator, adică nu mă opun schimbării, chiar a regimului politic, dar aş dori ca aceas­ta să se facă natural, treptat, după o adâncă analiză. Or, la noi, totul se face pompie­ristic, după care politicienii îşi dau seama că au greşit. Păi, CAP-urile puteau foarte bine să se transforme în aso­ciaţii de proprietari, fabricile rentabile puteau fi menţi­nute în viaţă, învăţământul putea fi reformat pas cu pas şi fără a-l privatiza etc. Nici­odată revoluţiile şi loviturile de stat n-au adus ceva bun. Societatea omenească ar trebui să evolueze firesc, nu forţat de inşi ori împrejurări. * Asta-i de poveste (dacă-i ade­vărată!): Zice că, în 8.07.1967, ing. Elena Ceau­şescu trebuia să-şi susţină disertaţia publică pentru obţinerea titlului de doctor. La avizierul institutului era anunţul. Normal, mulţi au vrut să asiste şi s-au bulucit spre aula cu pricina încă de la ora 7 dimineaţa, numai că pe uşa sălii era un afiş cum că susţinerea avusese loc la ora... 6! Fără comentarii. * S-au împlinit 40 de ani de la moartea Patriarhului "roşu" lustinian Marina, pe numele de mirean Ioan Marina (1901-1977), în funcţie în perioada 1948-1977, prece­dat de Nicodim Munteanu şi urmat de Iustin Moisescu. Dintr-un popă de ţară a a­juns în fruntea BOR datorită lui Gheorghiu-Dej, pe care            l-a pitit în casa parohială din Rm. Vâlcea, când acesta a evadat din lagărul de la Tg. Jiu în 1944. Patriarhia Ro­mâ­nă a dedicat anul 2017 evocării... socialistului Marina! * Se fac tot felul de co­mentarii prosteşti pe mar­ginea accidentului în care au murit cei doi copii striviţi de avalanşă, între care şi ideea că "dacă aveau cască scă­pau". Păi, logic, şi noi, sibie­nii, ar trebui să umblăm cu căşti din Al Doilea Război Mondial prin centrul istoric, unde cad ţigle, cărămizi, sco­curi, hornuri, cariatide, baso­reliefuri de peste tot... (Eu mi-am căptuşit şepcile cu ta­blă, pentru orice eventuali­tate!) * Filip Teodorescu, în revista "Vitralii", editată de asociaţia rezerviştilor din fos­­ta Securitate şi SRI, po­vesteşte că disidentului Sil­viu Brucan "ofiţerii Nicoară şi Stănescu (puşi să-l supra­vegheze-n.i.d.) îi aduceau de la restaurantul Intercontinental o sticlă de vin roşu şi friptură, pentru că altminteri nu voia să stea de vorbă cu Securitatea". S-ar putea ca şi Doinei Cornea să-i fi făcut securiştii piaţa, ca să nu stri­ge lozinci "duşmănoase" pe stradă... * Ca şi parlamen­tarii, noi, pe terasă, la bere, vorbim toate tâmpeniile (în afară de politică, să nu ne certăm!) Nu ştiu cum a venit vorba şi unul a zis că şi-a desfiinţat WC-ul înlocuindu-l cu o hazna turcească, o gaură de stai pe vine, cum aveam în armată. Zice: "Am citit pe internet că aşa îţi go­leşti mai bine colonul şi re­duci riscul de cancer". L-am întrebat cum se ridică, fiind­că se apropie şi el de 70 de ani. "Am fixat în podea două vergele şi mă prind de ele. Când stau mai mult pe vine şi înţepenesc, o strig pe nevastă-mea să mă ajute". Ce liniştiţi eram înainte de-a fi inventat internetul! * Vorba unuia: "Ca să înveţi să minţi, trebuie să începi, ca şi în alt domeniu, cu paşi mici."

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Muzeul Astra

SEVIS

Vacanta Eurotrip
info
A.D.I. Eco Sibiu
EVENIMENT TV
Comunicat Carmangeria Imperial final
Licitatie publica

accentmedia