n Îmi plăcea Mircea Dinescu la începuturile sale poetice, băiat modest, dintr-un prăfuit orăşel de provincie, care scria...punându-se la dispoziţia noastră: "Sinu­ciderea nu mai rentează/Ca să ajungi scriitor celebru în Europa trebuie să fii cel puţin canibal sau: "Ţelul suprem e să te-nrudeşti cu petele de grăsime din supă, adică să stai totdeauna deasupra" şi: "Sunt indivizi mizerabili pe care şansa-i azvârle între feliile de pâine/ale unui sandviş tocmai la masa zeilor" ori: "Dă-mi, Doamne, toate numai pe din două/spânzurători cu funie de maci/iubite credin­cioase doar când plouă/şi libertate ghemuită-n saci". După ce s-a înhăitat cu Caramitru şi cu alţi revoluţionari de operetă, şi-a început să facă guşă şi buci, devenind moşier cu port la Dunăre, nu l-am mai agreat, deşi a continuat să scrie pamflete "vesele şi triste" prin gazete de el plătite, în care arunca pisica moartă a democraţiei capitaliste româneşti în ogrăzile altora: Iliescu, Brucan, Roman, Voican-Voiculescu, Mazilu, zis "Moarte pentru moarte". Acum s-a cam fleşcăit, face meniuri fantas­magorice şi analize fanteziste pe la diferite posturi tv care-l rabdă. Omul se schimbă, caracterul, nu. n Politicienii noştri se dau de ceasul morţii că România nu este acceptată în spaţiul Schengen, dar nu plăteşte nimeni pentru jaful şi haosul de la noi, pentru arşii din spitale în timpul pandemiei, pentru minerii morţi înainte de a ajunge la mină, pentru haitele de câini sălbăticiţi, care se hrănesc cu carne de om în centrul Capitalei, pentru hoţiile practicate de "întreprinzători" când cu achiziţiile de materiale sanitare, patronate de intangibilul Arafat. În loc să-i intereseze criza societăţii, pe parlamentari îi preocupă alegerile de peste mai bine de un an şi cum să-şi împartă ministerele bănoase, de unde nu se vede cât se fură, iar Klaus lohannis, comandantul suprem al Armatei, e nemulţumit că avem prea puţini soldaţi străini de ocupaţie şi prea puţin armament bun de dat la fier vechi, aşa că a mai comandat nişte avioane şi elicoptere, care cad singure, fără să le atace vreun duşman. Vorba ceea: ţara arde şi baba se coafează. n Un critic literar relativ cunoscut, Ion Simuţ, în gazeta Crişana din Oradea, îi face varză pe Nicolae Manolescu şi ciracii lui de la România literară, o atenţie specială acordându-i lui Mircea Mihăieş, căruia îi spune "marele critic de la poliţia de mo­ravuri a Uniunii Scriitorilor", "unel­titor şi urzitor de glorii", "calom­niator şi intrigant". (Citindu-i eseurile lui Mihăieş, şi mie mi-a creat cam aceeaşi impresie). Bineînţeles, Nicolae Manolescu 
n-a rămas dator, apărându-şi subordonatul cu înverşunare (Dar unde sunt polemicile de altădată, când trăiau Eugen Barbu, Fănuş Neagu, Adrian Pău­nescu, C. V. Tudor?). n Imitând, ca de obicei, fără discernământ, ce fac alţii, hop! şi ai noştri vor să scoată banii din circulaţie, obligându-ne să-i băgăm în conturi la bănci şi să plătim peste tot cu cardul. Încă o tâmpenie incomensurabilă, ca şi impozitul pe ciubucul ospătarilor sau casele de marcat la precupeţele din pieţe. Bineînţeles că nu se va realiza, într-o ţară cu mulţi ţărani şi cu mai mulţi analfabeţi, în care funcţionează bănci care nu-ţi dau dobândă la banii din cont ori din depozit, ci îţi iau tot felul de comisioane. Hai să vorbim să n-adormim!