Tribuna
Agenda vieţii spirituale
Gh. DOBRIN
818 vizualizari
Agenda vieţii spirituale

* Suntem în săptămâna a 7-a după Rusalii. Pericopa evanghelică a acestei săptămâni (Mt. 9, 27-35) ne prezintă două vindecări minunate ale Mântuitorului asupra a doi orbi şi a unui demonizat mut, în Capernaum.
Mai întâi ne este prezentată vindecarea celor doi orbi, care, auzind de minunile săvârşite de către Iisus, Îl urmăreau şi Îi cereau cu insistenţă să-i vindece. "Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David!". Ca şi în alte cazuri, Mântuitorul îi cheamă la Sine şi îi întreabă: "Credeţi că pot să fac Eu acestea?". Iar ei au răspuns: "Da, Doamne!". Atunci Mântuitorul le-a zis: "După credinţa voastră fie vouă!" şi în clipa aceea "s-au deschis ochii lor".
Iar, odată cu vederea trupească, ei au primit şi vederea lăuntrică a ochilor sufletului. De aceea, cu toată interdicţia lui Iisus de a nu face cunoscută această minune, bucuria şi fericirea vederii îi fac pe cei doi să răspândească numele lui Iisus în tot ţinutul. Era şi firesc. Nu puteau să tacă cei care au primit odată cu lumina materială şi lumina cunoaşterii lui Dumnezeu!
Dumnezeu vrea ca omul să vadă, de aceea, i-a dăruit acest minunat simţ al văzului. Dar El vrea ca omul să se înalţe de la vederea celor pământeşti, la cunoaşterea şi înţelegerea celor cereşti, de la făptură la Creator.
Cel ce stă la poalele muntelui poate vedea numai în jurul său. Cel ce se ridică pe vârful muntelui, acela vede mai mult. Aşa e şi omul. Rămânând numai la vederea celor pământeşti, el trăieşte într-un cerc restrâns de viaţă; pe când cel ce-şi ridică ochii la cer "vede" pe Dumnezeu pe măsura credinţei şi a inimii curate. (Mt 5,8)
După vindecarea celor doi orbi, Sf. Ev. Matei ne spune că îndată "au adus la El un om mut având demon". În acest caz, Iisus n-a mai aşteptat mărturisirea credinţei de la mutul demonizat, ci i-a redat acestuia sănătatea trupească şi sufletească.
Mântuitorul nu cere mutului demonizat să-şi exprime credinţa pentru că acesta nu mai putea să o facă, fiind sub stăpânirea diavolului care-i confiscase gândirea şi voinţa. În acest caz, a fost suficientă credinţa şi dragostea celor are l-au adus şi care au crezut că numai Iisus îl poate vindeca.
Din cuprinsul acestei pericope evanghelice, observăm cât de importantă este credinţa pentru a primi ajutorul lui Dumnezeu. Minunile au loc doar pentru cei ce cred. De asemenea, învăţăm de la cei doi orbi că trebuie să ne rugăm cu stăruinţă pentru a primi ajutorul lui Dumnezeu.
De altfel, noi, oamenii, obişnuim să cerem mult de la Dumnezeu, însă, primim mai puţin, pentru că Dumnezeu face minuni numai cu cei care au credinţă tare, se roagă mult, cu smerenie, lacrimi şi post. Pe aceştia îi ajută Dumnezeu şi cu ei face adevărate minuni, pentru că au credinţă, iartă şi iubesc pe Dumnezeu şi pe oameni.

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Palatul Brukenthal Avrig

Electrica Furnizare

sevis

Q-House

publicare anunturi

COMUNICAT DE PRESA

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia