Suntem în săptămâna a 35-a după Rusalii, numită şi a Înfricoşătoarei Judecăţi (Mt 25, 31-46).
Mântuitorul ne vorbeşte despre modul în care va avea loc Judecata viitoare sau finală. Această învăţătură de bază a credinţei noastre ne spune că faptele noastre, gândurile, cuvintele, singura zestre pe care o luăm cu noi din această lume, vor fi cântărite şi judecate cu ocazia Judecăţii finale.
Sfânta Scriptură ne desco­peră faptul că o primă judecată se va face sufletului îndată după moarte, cum putem vedea din pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr. Sufletul drept are parte de fericire îndată după moarte, precum cel mort în păcate nenorocite are parte de pedeapsă. Dar nici fericirea celor drepţi şi nici osânda celor păcătoşi nu sunt definitive.
Adevărata şi definitiva jude­cată va avea loc, după cum ne învaţă Mântuitorul, după învierea trupurilor, când Fiul lui Dumnezeu va veni a doua oară pe pământ. Nu va mai veni în chip smerit ca prima oară, ci în chip preamărit, pe norii cerului, înconjurat de îngeri. Acum va veni să judece lumea.
După cum bine ştim, viaţa fiecăruia dintre noi este un dar de la Dumnezeu, o chemare a noastră, de la neexistenţă, la existenţă făcută dintr-o iubire absolută. Dumnezeu practic ne cheamă la viaţă din iubire, ne cheamă să ne bucurăm împreună cu El, în comuniunea iubirii. Aceasta este chemarea noastră încă de la creaţie: să iubim. Să iubim în primul rând pe Dumnezeu Creatorul, Cel care ne-a adus la viaţă, apoi pe aproapele nostru, care este şi el chip al lui Dumnezeu.
De altfel, iubirea a fost şi porunca cea nouă, adusă de Mântuitorul, în care se sinte­tizează toată legea şi proorocii. Iar Sf. Evanghelist Ioan, apos­tolul iubirii, ne avertizează că: "Dacă zice cineva iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele lui îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumne­zeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iu­bească!" (I Ioan 4, 20).
De aceea, barometrul sau unitatea de măsură a iubirii de Dumnezeu este iubirea de aproapele, care va fi avută în vedere de către Mântuitor la Judecata finală. Aceasta va fi o judecată a faptelor, căci va zile celor drepţi: "Veniţi, bine­cuvântaţii Tatălui Meu... căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine."
Deci întrebările Judecăţii sunt întrebări despre iubirea con­cretă, materializată în fapte, nu despre filosofia ei. Dumnezeu nu ne cere o iubire teoretică, abstractă, ci o iubire practică, reflectată în slujirea semenului nostru. Căci, rodul iubirii sunt faptele bune, iar acestea sunt măsura vieţii.
De aceea, nici un alt con­siderent în afara faptelor nu va fi avut în vedere la această judecată. Mântuitorul Iisus Hristos se identifică pe Sine cu toţi aceia care au nevoie de faptele milei noastre şi va răsplăti fiecăruia în funcţie de acestea, căci "adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie mi-aţi făcut!"