Suntem în săptămâna a 34-a după Rusalii. Mântuitorul rosteşte Pilda Fiului Risipitor (Lc 15, 11-32), una din cele mai cunoscute şi mai frumoase pilde evanghelice. Prin intermediul ei, Iisus abordează tema fundamentală a creştinismului şi anume pocăinţa, posibilitatea oricărui păcătos de a renunţa la răutăţile lui şi de a se întoarce la Dumnezeu.
Se spune că un tată avea doi fii, iar cel tânăr a venit într-o zi şi i-a zis: "Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Şi el le-a împărţit averea". Apoi, acesta a plecat într-o ţară îndepărtată, unde şi-a risipit averea, "trăind în desfrânări". După o vreme s-a făcut foamete mare în ţara aceea, cauzată de o secetă prelungită. Iar el a început să sufere cumplit de foame, încât a ajuns păstor de porci. Acum, mirajul libertăţii şi al fericirii departe de casa părintească s-a risipit, iar tânărul şi-a dat seama că a greşit. Îşi aminteşte de traiul din casa părintească, unde şi slugile duceau o viaţă îmbelşugată, în vreme ce lui, aici, nu îi era îngăduit să mănânce nici măcar roşcovele care se dădeau porcilor.
Tânărul conştientizează starea de decădere în care a ajuns şi, "venindu-şi în fire", se hotărăşte să se întoarcă la casa tatălui său, pentru a-i cere iertarea şi a-i spune: "Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi". Tatăl, însă, l-a iertat de-ndată şi a poruncit să se înjunghie viţelul cel gras şi toţi să se veselească, "căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat".
Această atitudine a fiului va stârni indignarea fiului mai mare care, în tot acest timp i-a fost ascultător.
Prin această pildă, în cuvinte puţine şi simple, Iisus ne descrie în cel mai profund mod tragedia omului. Greşala făcută de acest tânăr este repetată de generaţii şi generaţii de oameni, deşi au fost preveniţi de atâtea ori. Toţi ne recunoaştem în acest fiu risipitor, căzut din cinstea de fiu al lui Dumnezeu, până la "rangul" de porcar. Libertatea pe care o alegem este de fapt libertatea păcătoasă, de a rătăci şi umbla după plăcerile acestei lumi, care ne creează o falsă senzaţie de fericire. Când, însă, mirajul acestei vieţi păcătoase dispare, important??? este ca şi în cazul tânărului, să conştientizăm acest lucru, să ne dăm seama de greşelile făcute, să le recunoaştem şi să ne pocăim. Să ne schimbăm modul nostru de a gândi. Să îţi "vii întru sine" este momentul cel mai de preţ din viaţa pământească, adică să-ţi regăseşti adevărata fire, iar apoi prin puterea căinţei să te "scoli" din aceste rosturi mărunte şi să te întorci Acasă, în "braţele părinteşti" ale lui Dumnezeu, Tatăl tău şi Tatăl nostru, care îţi va găti ţie o "cină de taină".
Surprinderea celor dragi de ziua lor de naștere este o artă care necesită grijă și creativitate. Alegerea unui buchet de...
Surprinderea celor dragi de ziua lor de naștere este o artă care necesită grijă și creativitate. Alegerea unui buchet de...
Planificarea unei vacanțe este întotdeauna un moment plin de entuziasm și așteptări, însă, înainte de a porni în aventura mult...
Planificarea unei vacanțe este întotdeauna un moment plin de entuziasm și așteptări, însă, înainte de a porni în aventura mult...
Pentru mulți, diminețile perfecte încep cu o ceașcă de cafea savurată în liniște. Transformarea unui colț din casă într-un spațiu...
Pentru mulți, diminețile perfecte încep cu o ceașcă de cafea savurată în liniște. Transformarea unui colț din casă într-un spațiu...
Patrimoniul cultural este bogat și variat, plin de folclor, muzică și istorie dramatică. Printre multele fațete ale acestei țări, una...
Patrimoniul cultural este bogat și variat, plin de folclor, muzică și istorie dramatică. Printre multele fațete ale acestei țări, una...
Într-o lume în care resursele devin tot mai prețioase, economisirea apei și a energiei în timpul spălării rufelor este esențială....
Într-o lume în care resursele devin tot mai prețioase, economisirea apei și a energiei în timpul spălării rufelor este esențială....