* Pericopa evanghelică a acestei săptămâni ne redă cuvintele Mântuitorului către cei care voiesc să-l urmeze, către cei ce voiesc să-şi mântuiască sufletele.
"Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie".
Aşadar, lepădarea de sine, purtarea sau asumarea crucii şi urmarea lui Hristos sunt cele trei condiţii necesare pentru a-i urma Mântuitorului, deci pentru a fi creştin. A te lepăda de sine, în înţeles duhovnicesc, înseamnă a te lepăda, a te elibera de modul egoist de a trăi. Mai ales în ziua de astăzi, într-o lume individualistă în care se cultivă egoismul, acest lucru pare greu de acceptat. Însă, Mântuitorul ne spune că prima condiţie pentru a fi ucenic al Său este lepădarea de sine. Aceasta nu înseamnă o anulare de sine, ci schimbarea modului egoist de a trăi, când în centrul vieţii noastre nu mai suntem noi înşine, ci El. Căci a fi creştin, a crede în Iisus înseamnă mai mult decât apartenenţa doctrinară la creştinism, înseamnă a-i face Lui loc în inima ta. Numai atunci îl putem cunoaşte cu adevărat pe Hristos când renunţăm la "eul" nostru egoist şi devenim liberi. Numai astfel îi putem urma Lui.
A doua condiţie a vieţii în Hristos este luarea sau asumarea crucii. Crucea are o multitudine de înţelesuri spirituale în Sfânta Scriptură, însă în această pericopă evanghelică înseamnă recunoaşterea unei neputinţe sau a unei suferinţe personale. Crucea este adesea o neîmplinire, o boală incurabilă, o patimă nevindecată, o copilărie trăită fără părinţi, un handicap, o văduvie de toată viaţa, o familie fără copii etc.
Mântuitorul îl îndeamnă pe fiecare dintre noi "să-şi ia crucea sa" şi să-I urmeze. El vrea să poarte împreună cu noi suferinţa noastră, vrea să ne ajute ca să putem purta crucea suferinţei spre a dobândi bucuria Învierii. Căci, necazul sau suferinţa ne pot apropia sau depărta de Dumnezeu. De aceea, Mântuitorul ne îndeamnă să luăm crucea, să ne-o asumăm, să o purtăm venind cu ea la El şi să facem din ea drum spre Înviere. Numai Hristos Domnul poate transforma crucea noastră în scară spre cer. Pentru că necazurile ne apropie mai mult de Dumnezeu, dacă în timpul încercărilor ne rugăm mai mult, ne pocăim mai intens şi facem mai mult bine în jurul nostru.